De astăzi Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Anul acesta este rânduială diferită

Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel începe anul acesta astăzi, 22 iunie, şi această perioadă de postire are o durată variabilă de la an la an, în funcție de data Sfintelor Paști şi începe, de obicei, în ziua de luni după Duminica Tuturor Sfinților, potrivit Basilica.ro.

Conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 10 iunie 2015, menționată în Anuarul Liturgic și Tipiconal pe anul 2019, începând cu anul 2017, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel trebuie să aibă măcar 7 zile chiar dacă, în baza calculelor Pascaliei, el ar dura mai puțin de o săptămână (așa cum s-ar fi întâmplat în acest an).

Această perioadă de postire oferă prilejul de a medita asupra misiunii pe care cei doi mari Apostoli ai Bisericii au desfăşurat-o pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos, mai spune Basilica.ro.
 
Tot prin ținerea acestui post se cinstesc darurile Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinții Apostoli la Cincizecime, de aceea în vechime acest post se mai numea Postul Cincizecimii.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un post ușor

În fiecare sâmbătă și duminică este dezlegare la pește, vin și ulei.

Învățătura pentru posturi din Ceaslovul mare arată că lunea, miercurea și vinerea se mănâncă legume fără ulei, marți și joi aceleași cu untdelemn și vin.
 
Dezlegarea la pește există și luni, marți și joi dacă este serbat un sfânt cu doxologie mare și cu cruce neagră în calendar, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri se dezleagă la untdelemn și vin.
 

sursa foto: Basilica.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pregătiri de Bobotează la Constanța! Este sfințită apa ce va fi îmbuteliată pentru a fi oferită credincioșilor (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Jan 2024 1233

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă„Dobrogea” Pregătirile pompierilor în ziua de Bobotează

04 Jan 2024 682

Calendar ortodox Ce sărbătoare creștină avem astăzi, 4 ianuarie 2024

04 Jan 2024 1197

In memoriam Ion Mincu, arhitectul care a elaborat planurile pentru restaurarea Catedralei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Constanța

05 Dec 2023 847

Știri Constanța Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în zilele următoare

28 Nov 2023 896

Calendar Creștin Ortodox, vineri, 10 noiembrie 2023. Ce sfinți sunt prăznuiți azi

10 Nov 2023 1189

Tradiții pentru spor și sănătate de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Sânpetru de vară indică și miezul verii agrare sau perioada secerișului

29 Jun 2023 956

Calendar-Ortodox 29 iunie - pomenirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

29 Jun 2023 877

Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

12 Jun 2023 1045

Calendarul Ortodox Iunie 2023. Principalele sărbători religioase ale lunii

04 Jun 2023 2425

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oferit Sfânta Lumină credincioșilor (GALERIE FOTO + VIDEO)

16 Apr 2023 2661

George Simion a fost prezent la Constanța pentru comemorarea părintelui Haralambie Balamace (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Mar 2023 3212

Preotul care „mișca inimile până la lacrimi” In memoriam Nicolae Paveliu, întemeietorul a trei biserici la Constanța

11 Feb 2023 1857

Pe cine a pomenit ÎPS Teodosie la slujba de Bobotează, de la Catedrala Sf. Petru și Pavel?

06 Jan 2023 2847

Înghesuială de Bobotează la Constanța pentru ... dopuri, apă sfințită și un loc în față la slujba din Portul Tomis (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Jan 2023 1713