De ce a plecat Liliana Mincă de la ANPC și unde va lucra. Ce spune fostul său șef Horia Constantinescu (documente)


În Monitorul Oficial al României Partea I numărul 868/28.X.2019 a fost publicată decizia numărul 265 prin care Liliana Mincă a fost eliberată din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţiii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului.

Liliana Mincă a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanța, că a susținut examenul de promovare în funcția de director al Direcției de Analiză și Eficientizare a Cheltuielilor Publice din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, devenind astfel funcționar public.

Fostul șef al Lilianei Mincă, Horia Miron Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, a precizat, pentru cotidianul ZIUA de Constanța, că a luat cunoștință de schimbarea în funcție. „Îi urez succes doamnei Mincă în continuare”, a spus acesta.

Conform actului normativ la care facem referire eliberarea din funcţie s-a făcut „având în vedere cererea doamnei Liliana Mincă, înregistrată la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/18.030/TG din 25 octombrie 2019, în temeiul art. 29 şi al art. 31 lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu completările ulterioare, precum şi al art.5 alin.1 din Hotărârea Guvernului nr.700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, cu modificările şi completările ulterioare". Decizia este semnată de primul ministru Vasilica-Viorica Dăncilă şi contrasemnată de secretarul general al Guvernului Toni Greblă. Până acum Liliana Mincă era, în statul de funcţiuni, al doilea om din ANPC, după Horia Miron Constantinescu. Liliana Mincă era încadrată pe acest post din aprilie 2017.
 

Cine este Liliana Mincă



În anul 1988 a absolvit Liceul de Chimie Industrială nr.5 Bucureşti, iar în 1998 Academia de Studii Economice din Bucuresti, Facultatea de Finanțe, Bănci, Asigurări și Burse de Valori. Ulterior în anul 1998 a terminat Universitatea de Petrol și Gaze din Ploieşti, Facultatea de Ştiinţe Economice, iar în anul 2005 a obținut diploma de aboslvire a Colegiului Națonal de Apărare de pe lângă Ministerul Apărării Naționale. Și-a început cariera profesională în anul 1989, ca muncitor practicant la Ministerul Industriei Electrotehnice și Electronice, detașată fiind de la Întreprinderea „Steaua Roșie”. Ulterior a fost dactilograf la Ministerul Resurselor şi Industriei, tehnician la Ministerul Resurselor şi Industriei, referent la Ministerul Industriei, asistentă preşedinte şi secretară la compnaia Balli Grup PLC Londra, director executiv/director comercial la Fippi International SRL, administrator la Arcco Distribution Group. Între anii 2005 – 2006 este preşedinte cu rang de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, Agenţia Naţională de Control a Exporturilor; între anii 2006 – 2009 ocupă funcția de preşedinte al Consiliului de Administraţie/director general la Compania Naţională Loteria Română SA; în anul 2009 este preşedinte cu rang de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, Agenţia Naţională de Control a Exporturilor, iar între 2010 - 2011 - director general la Lerners Entertaining SRL. În anul 2010 devine consilierul ministrului la Ministerul Afacerilor Externe. De asemenea, între 2010 – 2012 este lector universitar la Universitatea Financiar-Bancară, Facultatea de Management, iar în perioada ianuarie 2011 – 2012 este mediator la Birou Mediator „Liliana Ghervasuc Mincă”. În perioda decembrie 2012 – decembrie 2016, Liliana Mincă este deputat în Parlamentul României, preşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi. Din martie 2017 a ocupat funcția de vicepreședinte la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
 

Ce avere are Liliana Mincă



Potrivit declarației de avere, completată în luna mai 2018, Liliana Mincă deține un apartament, în suprafață de 42,12 mp, dobândit în anul 1996; dar și un apartament, în suprafață de 25,33 mp, dobândit în anul 2013, ambele fiind situate în București. În declarația de avere apare și o casă de 608 mp, situată în Mangalia, fiind dobândită în anul 1995 de soțul Ion Mincă. De asemenea, Liliana Mincă mai are o colecție de bijuterii, în valoare de 10.000 de euro, și o colecție de tablouri, în valoare de 10.000 de euro. În anul fiscal 2017, Liliana Mincă a câștigat 59.130 de lei la ANPC, iar soțul său – 21.763 de la THR Marea Neagră unde este administrator. Din declarația de interese, completată în luna mai 2018,
aflăm că Liliana Mincă este președinte fondator al Fundației Șfetan Costan, și vicepreședinte (funcție onorifică) al Fundației Omenia.


În secțiunea Documente puteți consulta declarația de avere și cea de interese ale Lilianei Mincă.


Citește și:

Este oficial. Liliana Mincă a fost eliberată din funcţie. Decizia a fost semnată de Viorica Dăncilă

Foşti parlamentari de Constanţa, angajaţi de Guvern. Ce fac acum

Liliana Mincă, numită în funcţia de vicepreședinte al ANPC






 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial! Liliana Mincă nu mai este la Ministerul Finanţelor Publice

11 Nov 2019 2801

Printre ultimele decizii ale fostului premier Viorica Dăncilă. Unde a fost numită Liliana Mincă

05 Nov 2019 5423

Este oficial. Liliana Mincă a fost eliberată din funcţie. Decizia a fost semnată de Viorica Dăncilă

29 Oct 2019 4591

Dramă în familia politicienilor Liliana Ghervasuc și Ion Mincă

03 Feb 2019 6616

Foşti parlamentari de Constanţa, angajaţi de Guvern. Ce fac acum

25 Mar 2017 7644

Liliana Mincă, numită în funcţia de vicepreședinte al ANPC

15 Mar 2017 2479

Deputatul Liliana Mincă a demisionat din UNPR

09 Mar 2016 2273

Migraţii pe scena politică de la Constanţa

24 Dec 2015 2296

Deputaţii Dobre şi Vasiliev susţin Ziua Ziaristului Român

03 Oct 2015 2907

Numele Lilianei Mincă, vehiculat pentru şefia TVR „Nici nu se pune problema de o astfel de nominalizare”

22 Sep 2015 2069

Stiripesurse.ro UNPR vrea să distrugă un grup parlamentar

04 Aug 2015 3119

De la postura de posibil candidat la Primăria Constanţa, la cea de parlamentar de Botoşani Liliana Mincă a trecut la UNPR

04 Aug 2015 3954

Fosta şefă a Loteriei Române s-a răzgândit în câteva ore Liliana Mincă a intrat în UNPR. „Nu candidez la Primăria Constanţa“

03 Aug 2015 3709

Încă un nume pe listă Liliana Mincă, fosta şefă a Loteriei Române -„Nu exclud o candidatură la Primăria Constanţa“

03 Aug 2015 4475

Liliana Mincă râvnește la funcția de primar de Constanța?

02 Aug 2015 2818