De la corporatist, la maistru militar de marină. Astăzi este despre Florin Drăgan din Năvodari (FOTO)



Elev caporal Florin Drăgan este din Năvodari, iar la 18 ani a ales să plece în Regatul Unit al Marii Britanii pentru a studia Managementul Afacerilor.

A locuit acolo până la vârsta de 24 de ani, când s-a întors acasă, în România, unde a ales să își continue studiile cu un masterat în Consultanță de Business la Universitatea din București., transmit reprezentanții MApN. 

Alesese, așadar, o carieră de corportist, una care l-a purtat până peste ocean, la Austin, în Statele Unite, unde a petrecut mai bine de un an învățând lucruri noi. Ceva însă l-a atras pe Florin Drăgan și mai aproape de casă, la Constanța. Având în tatăl său un exemplu care a ales să îmbrace haina statului român și să îi jure credință veșnică sub drapel, Florin a decis că va servi și el Patria, dar în Forțele Navale Române.

A aplicat pentru Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale, în anul 2021, a fost admis și a ales specialitatea Comunicații navale și observare semnalizare. O specialitate complexă, versatilă, care necesită o inteligență și o prezență de spirit foarte ascuțite, calități de care Florin Drăgan chiar nu duce lipsă., mai punctează sursa citată. 

Acestea, dar și restul aptitudinilor pe care a trudit cu perseverență și responsabilitate să le obțină, viitorul maistru militar de marină Florin Drăgan le va pune în practică la viitorul său loc de muncă, cel mai probabil una dintre navele de luptă ale Flotilei 56 Fregate.

Fiind caracterizat de seriozitate, pragmatism și atenție de la detalii, motivat să își atingă obiectivele, elev caporal Florin Drăgan demonstrează că tinerii care au cunoscut deja gustul excelenței încă sunt atrași de ceea ce are de oferit sistemul militar și, mai mult decât atât, au convingerea că viața dedicată uniformei militare îi va ajuta să atingă apogeul potențialului profesional.


foto: Facebook/ MApN 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța renovează Arestul și Serviciul pentru Imigrari și schimbă gardul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate! Firmele câștigătoare

06 Jun 2023 1738

Colaborare atipică între PNŢCD-PRU şi PND Constanţa Alianţă… pentru mandatele de primari (galerie foto)

11 Feb 2016 3208

DNA Oficial despre reţinerea lui Ilie Florin Drăgan în dosarul cumnatului lui Victor Ponta

20 Feb 2015 2561