De la Turism, la Protecţia Consumatorilor Mirela Matichescu, directorul de cabinet al preşedintelui ANPC Bogdan Pandelică (documente)

De pe data de 10 decembrie 2015, constănţeanca Mirela Matichescu este directorul de cabinet al președintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Bogdan Marcel Pandelică.
 
Potrivit CV-ului său, în anul 1997, Mirela Matichescu a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice, specializarea Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Universităţii „Ovidius”. În perioada mai 1998 - mai 2006, ocupă funcţia de director comercial la SC Pro Impres SRL. Din luna mai 2006 până în luna noiembrie 2007, este director comercial la SC Event Club SRL. Mirela Matichescu a deţinut, în perioada aprilie 2009 - aprilie 2010, funcţia de director general la SC Matti Company SRL, ulterior devenind director economic la SC Everest Construct SRL.
 
La 19 februarie 2013, Mirela Matichesu este numită vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat al Autorității Naționale pentru Turism. În septembrie 2014, Matichescu a fost numită președinte al instituției, înlocuindu-l astfel pe constănţeanul Răzvan Filipescu, care a ocupat această funcţie din aprilie 2013. În luna octombrie 2015, Mirela Matichescu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Autorității Naționale pentru Turism, din motive personale, aşa cum a declarat la acea vreme.

Averea şi interesele

Aşa cum reiese din declaraţia de avere completată în luna iunie 2015, Mirela Matichescu deţine două terenuri intravilane: unul de 102,6 mp şi unul de 400 mp, ambele în Constanţa. Fosta şefă a ANT conduce un automobil Mercedes-Benz, fabricat în anul 2007.
 
La rubrica „Bunuri sub formă de metale preţioase, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică a căror valoare depăşeşte 5.000 de euro“ este amintită o colecţie de bijuterii în valoare de 10.000 de euro, dobândită până în anul 2012. Mirela Matichescu a contractat în anul 2010 un credit bancar de 49.000 de lei, scadent în acest an. În anul fiscal 2014, a câştigat suma de 47.532 de lei de la ANT Bucureşti.
 
Din declaraţia de interese completată în luna iunie 2015, aflăm că Mirela Matichescu este asociată la cinci societăţi comerciale: SC Event Club Crush SRL (45% din capitalul social), SC Club Crush SRL (25% din capitalul social), SC Everest Construct SRL (10% din capitalul social), SC Pro Impres SRL (90% din capitalul social) şi SC Event Club SRL (40% din capitalul social).
 
În secţiunea „Documente“ sunt disponibile declaraţiile de avere şi de interese ale Mirelei Matichescu.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Demisie în bloc la PSD Valu lui Traian! Întreaga organizație s-a alăturat Partidului Național Liberal. Ce spune Mirela Matichescu

27 Mar 2024 1391

Fostul administrator public al judeţului Constanţa, Mirela Matichescu, noul manager al OMD Mamaia Nord

21 Dec 2023 1363

Gamma Ship Supplier SRL a intrat în insolvență! Printre fondatori, Monea Gabriel, administratorul public al județului Constanța

03 Oct 2023 1100

Modificări importante în societatea Mirelei Matichescu, fost administrator public al judeţului Constanţa

20 Jul 2023 1529

Prima condamnare în cazul unui afacerist belgian decedat într-un accident aproape de Mangalia! (DOCUMENT)

10 Apr 2023 1420

Firmă nouă în județul Constanța! Se va ocupa de servicii de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată

17 Oct 2022 1314

Decizii ale magistraților în cadrul procesului intentat de Mirela Matichescu împotriva unei decizii luate de AGA Airtours SRL

22 Sep 2022 1562

Dispoziție semnată de președintele Consiliului Județean Constanța. Și-a desemnat reprezentantul în Asociația ITI Delta Dunării

03 Mar 2022 2039

Procesul Mirelei Matichescu cu Airtours SRL a fost amânat până anul viitor

09 Dec 2021 1632

Felician Marius Gherasim, asociat unic al Geomar Black Sea SRL, modificări importante în firmă

21 Aug 2021 3784

Autodenunț la doi ani după tragedie! Final de anchetă în cazul afaceristului belgian decedat într-un accident aproape de Mangalia (document)

21 May 2021 4118

Mirela Matichescu și-a deschis o nouă firmă. Vrea să se apuce de agricultură ecologică

29 Apr 2021 2191

Cuplul Micu-Matichescu, probleme în Airtours SRL. Asociatul majoritar îi acuză de prejudicii cauzate societății

08 Apr 2021 2121

Mirela Matichescu și partenerul ei atacă în instanță o decizie luată în cadrul Adunării Generale a Acționarilor societății în care dețin 50% din capitalul social

22 Mar 2021 2576

Au trecut șase luni de la alegerile locale. Omul PSD, Mirela Matichescu, încă director executiv în ADI Dobrogea

18 Mar 2021 6124