Decizia, publicată în Monitorul Oficial Corneliu Dică a fost desemnat administrator special al Eolica Dobrogea SRL!



În Monitorul Oficial a fost publicată decizia Adunării Generale a Asociaţilor societăţii Eolica Dobrogea SA din data de 30 septembrie. Potrivit acesteia, a fost desemnat în calitate de administrator special al Eolica Dobrogea SRL, în insolvenţă, Corneliu Dică. Precizăm că asociatul unic al Eolica Dobrogea SA este C-Tech SRL.
 
Potrivit Registrului Comerţului, societatea Eolica Dobrogea SRL este administrată de SC C-Tech SRL, deţinută, la rândul ei, de Corneliu Dică. Eolica Dobrogea SRL, în care Dică îşi pusese mari speranţe, este o firmă ce are pe lângă ea încă zece societăţi, denumite Eolica Dobrogea SRL de la one (unu) la ten (zece).
 
Începutul sfârşitului relaţiei dintre Dică şi Eolica a început încă din 2011, când spaniolii de la Iberdrola Renewables România SRL (beneficiarii parcului eolian de la Mihai Viteazu) au făcut un schimb de părţi sociale cu Eolica Dobrogea (Schweiz) I GmbH, reprezentată prin Cristoph Reat Kapp, administrator. În fapt, ibericii s-au implicat în SC Eolica Dobrogea One SRL. Cu această ocazie, Corneliu Dică a fost revocat din funcţia de administrator, locul său fiind luat de reprezentanţii Iberdrola, Alejandro Hoz Garcia-Bellido şi Cesar Calvo Hernandez.


 
În septembrie 2011, Corneliu Dică şi Eolica Dobrogea (Schweiz A.G.) au pierdut părţile sociale ale SC Eolica Dobrogea SRL. Acest lucru s-a întâmplat ca urmare a executării silite asupra părţilor sociale de către C-Tech SRL. Astfel, a fost predat întregul capital social către C-Tech SRL, reprezentată prin administrator Camelia Dică. Corneliu Dică rămânea în continuare administratorul Eolica Dobrogea. Nu mai puţin important este că acelaşi Corneliu Dică a intrat în afaceri cu familia fostului primar de la Cogealac, Cati Hristu. Potrivit vrajitorul.eu, o înscriere în Monitorul Oficial din 26 august 2010 arată că unicul asociat al SC Cris Agro Star SRL - Camelia Cati - a decis să-l numească în funcţia de administrator al firmei tocmai pe Corneliu Dică. Ulterior, Camelia Cati a cesionat cele 1.500 de părţi sociale pe care le deţinea în calitate de unic asociat către SC Eolica Dobrogea SRL.
 
Potrivit Registrului Comerţului, numele lui Corneliu Dică apare în Eolica Dobrogea Eight SRL, Eolica Dobrogea Nine SRL, Eolica Dobrogea Seven SRL, Eolica Dobrogea Six SRL, Eolica Dobrogea Ten SRL, Regen Power Tech SA şi Xplora Eu SRL, dar şi în societăţile radiate C-Tech SRL, Enersol SRL, Rasova Energy SRL, Sea Marine Services SRL.

Citeşte şi 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Corneliu Dică, de la Eolica Dobrogea, acuzat de inducerea în eroare a organelor judiciare! Judecătorii au încetat definitiv procesul penal

31 Mar 2024 534

C - Tech SRL și Eolica Dobrogea SRL cer în instanță anularea unei hotărâri a Consiliului Local Cogealac, județul Constanța

04 Mar 2024 445

Insolvențe Constanța Eolica Dobrogea SRL, în faliment! Tribunalul a amânat procesul pentru la anul

13 Nov 2023 1288

Oficial! Eolica Dobrogea SRL, din Constanța, a intrat în faliment! Iată cine cunt creditorii (DOCUMENT)

23 Aug 2023 2358

Corneliu Dică, de la Eolica Dobrogea, acuzat de inducerea în eroare a organelor judiciare. Judecătorii au încetat procesul penal (DOCUMENT)

20 Aug 2023 1546

Specializată în producţia de energie electrică Eolica Dobrogea SRL, din Constanța, își schimbă sediul social! (DOCUMENT)

24 Jan 2023 2209

Decizii importante în cadrul ședinței AGA a societății Eolica Dobrogea SRL

03 Sep 2021 1400

Decizii importante ale asociatului unic al societății Eolica Dobrogea Five SRL

22 Jun 2021 1849

A fost notificată intrarea debitorului Eolica Dobrogea Two SRL în procedura generală a insolvenţei

31 Jan 2017 2496

Societatea Eolica Dobrogea Seven a fost dizolvată! Ce motiv a invocat Corneliu Dică

21 Nov 2016 2652

Creditorii societății Eolica Dobrogea SRL, convocaţi la București! Ce se va stabili

18 Oct 2016 3351

Creditorii SC Eolica Dobrogea SRL, convocaţi pentru a decide valorificarea de urgenţă a bunurilor mobile

06 Apr 2016 2784

Asociată într-o firmă „ochită“ de DNA, îşi cere insolvenţa Rokura SRL - de la Eolica Dobrogea, până la conexiuni cu SIE (documente)

27 Apr 2015 11005

Patru dintre societăţile Eolica au rămas fără acte

20 Nov 2014 2097

Procesul, amânat pentru decembrie Insolvenţa Eolica Dobrogea, deschisă de Tribunalul Constanţa (document)

03 Nov 2014 3890