Decizie importantă luată de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Oil Terminal SA. A fost aprobat un parteneriat pentru valorificarea unui teren de 38 ha

  • AGEA Oil Terminal a aprobat demararea negocierilor în vederea constituirii unui parteneriat pentru valorificarea terenului în suprafață de 38 ha situat în Secția Platforma Nord, corp A și corp B
  • În aceeași ședință s-a aprobat mandatarea Consiliului de Administrație în vederea negocierii condițiilor legale și formularea propunerii finale privind modalitatea de realizare a parteneriatului
  • Pe terenul de 38 de hectare ar urma să se construiască hoteluri, spaţii de birouri pentru sectoarele privat şi public, spaţii de retail şi logistică, sisteme de soluţii integrate de imobile compuse din spaţii de birouri, comerciale şi locuinţe de tip condominiu, săli de conferinţe, săli de practicarea sporturilor de performanţă şi de masă, spaţii recreaţionale, spaţii verzi, parcări
  • Parteneriatul va fi realizat cu Iulius Real Estate, reprezentată de omul de afaceri Iulian Dascălu
  • Valoarea estimată a investiției este de 815 milioane euro
  • Statul român este acționar majoritar la Oil Terminal prin Ministerul Energiei și deține 59,62% din acțiuni, iar restul de 40,38% revine unei Liste Persoane Fizice și Juridice
 
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Oil Terminal SA a aprobat cu 100 % din drepturile de vot ale acționarilor prezenţi/reprezentaţi demararea negocierilor în vederea constituirii unui parteneriat pentru valorificarea terenului în suprafață de 38 ha situat în Secția Platforma Nord, corp A și corp B și mandatarea Consiliului de Administrație în vederea negocierii condițiilor legale și formularea propunerii finale privind modalitatea de realizare a parteneriatului, potrivit raportului publicat de Bursa de Valori Bucureşti.
 
Pe terenul de 38 de hectare ar urma să se construiască hoteluri, spaţii de birouri pentru sectoarele privat şi public, spaţii de retail şi logistică, sisteme de soluţii integrate de imobile compuse din spaţii de birouri, comerciale şi locuinţe de tip condominiu, săli de conferinţe, săli de practicarea sporturilor de performanţă şi de masă, spaţii recreaţionale, spaţii verzi, parcări.
 
Parteneriatul va fi realizat cu Iulius Real Estate, reprezentată de omul de afaceri Iulian Dascălu.
 
Valoarea estimată a investiției este de 815 milioane euro.
 
Totodată dunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Oil Terminal SA a respins cu 77,52 % din drepturile de vot ale acționarilor prezenţi/ reprezentaţi, propunerea actionarului semnificativ Dumitrescu Andrei Sebastian, cu urmatorul continut : „Prelungirea termenului de desfășurare a procedurii de majorare a capitalului social al societății Oil Terminal SA cu minim 60 de zile lucrătoare sau cu o perioadă mai lungă necesară implementării și desfășurării tranzacționării drepturilor de preferință prevazută la articolul nr.1 din Hotărârea AGEA nr. 4/21.03.2022 (tranzacţionarea acestora urmând a se realiza pe aceeaşi piaţă reglementată pe care sunt tranzacţionate şi valorile mobiliare la care se referă, cu respectarea reglementărilor specifice ale pieţei).”
 

Despre Oil Terminal SA Constanţa

Oil Terminal SA a fost înființată în anul 1991 și are sediul social în Constanța, pe strada Caraiman nr. 2. 
 
Statul român este acționar majoritar prin Ministerul Energiei și deține 59,62% din acțiuni, iar restul de 40,38% revine unei Liste Persoane Fizice și Juridice.
 
Viorel Sorin Ciutureanu este director general, numit în funcție de la data de 02.07.2018, cu un mandat prelungit, care va expira la data de 01.05.2023. Funcția de director o ocupă Frangu Adriana, numită în funcție la data de 02.07.2018, cu un mandat care expiră în luna mai 2023.

Administratori ai societății sunt Gheorghe Cristian-Florin, Micu Ionuţ-Stelian, Lazariu Dragoş-Ciprian, Nicolae Emilian, Teşeleanu George, Andrei Aurelian-Ovidiu, Ungur Ramona, cu mandate care expiră în luna februarie 2023.
 
Auditor este Transilvania Audit Fiscality SRL.

 
Pentru anul 2020 societatea a raportat cifră de afaceri netă de 191.556.422 de lei, profit net de 3.705.483 lei şi 944 salariaţi.
 
Pentru anul 2021 societatea a raportat cifră de afaceri netă de 212.323.542 de lei, profit net de 5.752.696 lei şi 947 salariaţi.


PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
Citește și:

Adunarea Generala Extraordinară a Acționarilor Oil Terminal SA, convocată în ședință. Ce se află pe ordinea de zi
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitația pentru pază la locațiile Drumuri Județene Constanța SA, contestată la CNSC!

18 Apr 2024 265

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 739

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 771

Primăria Constanța vrea să plătească 700.000 de euro pentru servicii veterinare pentru gestionarea animalelor fără stăpân din municipiu

13 Apr 2024 467

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1547

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația depusă de firma familiei directorului RAR, Marian Butnaru! Despre ce este vorba?

30 Mar 2024 600

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, reclamat la CNSC. Este vizată o licitație pentru materiale sanitare. S-a dictat modificarea documentației de atribuire!

30 Mar 2024 536

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 516

MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la conferința „Schimbarea dinamicii în regiunea extinsă a Mării Negre”

21 Mar 2024 343

Administrația Fondului Imobiliar SRL scoate la licitație serviciile de curățenie în spațiile administrate. Contractul se ridică la peste 170.000 de euro fără TVA

19 Mar 2024 621

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 620

Decizii CNSC Licitația pentru achiziția de materiale sanitare organizată de Spitalul de Boli Infecțioase, contestată

16 Mar 2024 603

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 611

Licitații publice Contract de peste 16 milioane de euro. Consiliul Județean Constanța a lansat o nouă licitație pentru lotul 3 de transport județean!

11 Mar 2024 1052

Achiziția pentru atribuirea contractului pentru pază și protecție în cadrul Direcției de Sănătate Publică a județului Constanța din nou contestată la CNSC! (DOCUMENT)

10 Mar 2024 684