Decizii ale Adunării Generale Ordinare a Acționarilor SC Neptun - Olimp SA. Mandate de administratori provizorii, prelungite

  • Cu unanimitate de voturi a acţionarilor prezenţi, AGOA a aprobat și indemnizaţia membrilor provizorii neexecutivi ai Consiliului de Administraţie al societății.
 

În Monitorul Oficial, partea a IV-a, cu numărul 4083 din 28 septembrie 2022, a fost publicată hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor SC Neptun - Olimp SA, întrunită în şedinţa din 22 august a.c.

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Societăţii Neptun - Olimp SA, prin vot cumulativ, a prelungit cu două luni, respectiv de la data de 29.08.2022 la data de 29.10.2022, mandatul următorilor administratori provizorii, cu puteri depline conform Legii 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a actului constitutiv:
  • Adriana Arghirescu, domiciliată în Constanţa;
  • Lucian Dubălaru, domiciliat în Bucureşti;
  • Victoriţa Demusca, domiciliată în Bucureşti.

Totodată, Adunarea Generală Ordinară, prin vot cumulativ, a numit pe o perioadă de două luni, respectiv de la data de 29.08.2022 la data de 29.10.2022 următorii administratori provizorii cu puteri depline conform Legii 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a actului constitutiv:
  • Dănuţ Culețu, domiciliat în Constanţa;
  • Mihai Cezar Damian, domiciliat în județul Mureș.

Cu unanimitate de voturi a acţionarilor prezenţi, AGO a aprobat indemnizaţia membrilor provizorii neexecutivi ai Consiliului de administraţie al Neptun - Olimp SA, în sumă de 3.139 lei brut lunar. Totodată, adunarea a stabilit persoana ce va semna contractele de mandat şi actele adiţionale la contractele de mandat ale membrilor provizorii ai Consiliului de Administraţie al Neptun - Olimp SA, respectiv acestea se vor semna de reprezentantul Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului în AGOA.

În același timp, a fost aprobată declanşarea procedurii de selecţie a membrilor Consiliului de Administraţie al Societăţii Neptun - Olimp SA., prin intermediul unui expert independent specializat în recrutarea resurselor umane, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1), (3), (4) şi art. 644 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016.

Nu în ultimul rând, Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Societăţii Neptun - Olimp SA a aprobat împuternicirea Directorului General, pentru efectuarea publicitarii hotărârilor adoptate şi depunerea şi înregistrarea acestora la Oficiului Registrului Comerţului şi publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
 

Despre SC Neptun - Olimp SA

Potrivit Confidas.ro, platformă consultată vineri, 30 septembrie, societatea Neptun - Olimp SA a fost înființată în anul 1991, are adresa în Neptun, în județul Constanța, este în stare de funcționare la Registrul Comerțului, iar activitatea principală a firmei este „Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare“.

Conform Confidas.ro, în 2021 Neptun - Olimp SA a avut o cifră de afaceri de 685.650 lei, o pierdere netă de 2.491.271 lei și 19 angajați. Situația financiară a anului 2020 prezintă o cifră de afaceri de 658.176 lei, o pierdere netă de 1.326.028 lei și 15 angajați.

Potrivit sursei citate, acționarii societății sunt Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (cu 52,21%) și Transilvania Investments Alliance SA (cu 41,18%). SC Neptun - Olimp SA este fără contracte de achiziții publice.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța


Citește și:

Neptun Olimp SA scoate la vânzare mai multe terenuri în județul Constanța. Cine sunt potențialii cumpărători
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii Service Neptun 2002 SA, în AGOA!

27 Mar 2024 325

Firme Constanța Acționarii Hotel Club Estival 2002 SA, convocați în ședință. Iată ce se va discuta

27 Mar 2024 338

Firme Constanța Moldoplast SA Iași vrea să cumpere un imobil în Neptun

22 Mar 2024 510

Firme Constanța Balea Estival 2002 SA și-a mutat sediul din Mangalia

27 Dec 2023 764

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1361

Oficial! KLD Services SRL, din Constanța, intră în insolvență! (MINUTĂ)

04 Dec 2023 998

Afaceri Constanța Ce decizii au fost luate în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Terra Estival 2002 SA

02 Dec 2023 736

Apropiat al foștilor conducători ai Constanței Sorin Strutinsky bagă în insolvență celebra companie KLD Services SRL!

23 Nov 2023 4589

CFR SA a lansat licitațiile pentru modernizarea Haltelor Neptun și Costinești Tabără, finanțare prin Programul transporturi

19 Oct 2023 663

Oficial de la IPJ Constanța despre cazul tinerei ce acuză că ar fi fost violată la o tabără de vară organizată pe litoral de AUR (VIDEO)

18 Sep 2023 1297

Știri Constanța azi! Crimă în Mamaia! Presupusul autor, nemulțumit de arestare, cere să fie eliberat (FOTO+VIDEO)

28 Jul 2023 2791

Firme Constanța Acționarii Service Neptun 2002 SA au aprobat rapoartele pentru anul 2022

19 Jul 2023 826

Descoperire macabră pe plaja din stațiunea Neptun! Trupul unui delfin adus de valuri la mal (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Jul 2023 1638

Societatea Smîrdan Imobiliare SA cumpără două unități de cazare în stațiunea Neptun, județul Constanța

19 Jun 2023 985

Firme Constanța Ion Dușu, numit administrator unic al SC Sulina Estival 2002 SA

17 Jun 2023 1441