Decizii importante ale turcilor de la Euromarina, cei care dețin 50% din afacerea Portul Turistic Tomis

  • ⦁    Acţionarii societăţii Euromarina, au decis prelungirea mandatelor administratorilor pe o perioadă de patru ani
  • ⦁    Asociații au actualizat și actul constitutiv al societății
  • ⦁    Euromarina SRL a fost înființată pe 20 iunie 2007 și are ca obiect principal de activitate - construcția de ambarcațiuni sportive și de agrement
  • ⦁    Euromarina deţine acţiuni în Tomis Marina Management SRL, care a fost antreprenorul general al proiectului Marina Tomis, de fapt, Portul Turistic Tomis

Mehmet Fuat Kalgay, Suat Surmen, Hasan Malik Kececioglu, Mustafa Nihat Demirel, Mehmet Kerim Kalgay şi Seref Surmen, acţionarii societăţii Euromarina SA, întruniţi în şedinţa Adunării Generale Extraordinare din data de 16.04.2021, au adoptat mai multe hotărâri.

Astfel, începând cu data 04.05.2021, se prelungește mandatul de administrator pe o perioadă de patru ani pentru următoarele persoane: Hasan Malik Kececioglu, Mustafa Nihat Demirel, Suat Surmen și Seref Surmen.

În altă ordine de idei, asociații au decis actualizarea actului constitutiv al societății.

Euromarina SRL a fost înființată pe 20 iunie 2007 și are ca obiect principal de activitate - construcția de ambarcațiuni sportive și de agrement.
Precizăm că Euromarina deţine acţiuni în Tomis Marina Management SRL, care a fost antreprenorul general al proiectului Marina Tomis, de fapt, Portul Turistic Tomis.

 Afacerea îşi are începutul în 2005.
La acel moment, sub conducerea lui Gheorghe Moldoveanu, Administraţia Porturilor Maritime a concesionat Portul Turistic Tomis, pentru 25 de ani, firmei Sisteme Internaţionale de Afaceri SA.
În afacerea „Marina Tomis“ a intrat, în 2007, SC Sisteme Integrate de Afaceri, transformată, pe 8 octombrie 2007, la numai trei luni de la înfiinţare, în SC Tomis Marina Management. Rolul primit: antreprenor general al lucrărilor. Evident, acţionar în noua societate era şi este în continuare SIA, firma deţinută de Valentin Gheorghe Ionescu, alături de Euromarina, care a intrat puţin mai târziu în business.
Euromarina a ajuns să deţină 50% din afacerea „Marina Tomis".
 

Tomis Marina Management SRL, în datele Registrului Comerţului

Înfiinţată în anul 2010, societatea are sediul social în Constanţa. Valoarea unei părţi sociale este de 100 de lei. Tomis Marina Management SRL este deţinută de Euromarina SRL şi Sisteme Internaţionale de Afaceri SA, fiecare cu 50% din capitalul social. Surmen Seref este administratorul firmei, care se ocupă de activităţi de servicii anexe transportului pe apă.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Un asociat important s-a retras din Tomis Marina Management SRL. Despre cine este vorba

Asociat nou în societatea Tomis Marina Management, antreprenorul general al Portului Turistic Tomis

Administrator nou la societatea Tomis Marina Management

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 396

MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la conferința „Schimbarea dinamicii în regiunea extinsă a Mării Negre”

21 Mar 2024 283

Administrația Fondului Imobiliar SRL scoate la licitație serviciile de curățenie în spațiile administrate. Contractul se ridică la peste 170.000 de euro fără TVA

19 Mar 2024 546

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 546

Decizii CNSC Licitația pentru achiziția de materiale sanitare organizată de Spitalul de Boli Infecțioase, contestată

16 Mar 2024 496

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 534

Licitații publice Contract de peste 16 milioane de euro. Consiliul Județean Constanța a lansat o nouă licitație pentru lotul 3 de transport județean!

11 Mar 2024 918

Achiziția pentru atribuirea contractului pentru pază și protecție în cadrul Direcției de Sănătate Publică a județului Constanța din nou contestată la CNSC! (DOCUMENT)

10 Mar 2024 590

Raport de activitate 2023 Care au fost cele mai grave situații în care Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Constanța s-a autosesizat?! Ce recomandări s-au formulat?

07 Mar 2024 626

Achiziția pentru echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale pentru Spitalul de Boli Infecțioase a fost contestată. Ce verdict a primit General Electric Medical Systems România SRL?

02 Mar 2024 678

Licitația pentru cadastrarea unor bunuri ce aparțin domeniului public și privat al județului Constanța a fost contestată. Ce decizii a dictat CNSC?

01 Mar 2024 544

În ședința de Consiliu Local se aprobă bugetul pentru 2024 Mandatele administratorilor de la Termocentrale Constanța au fost prelungite!

28 Feb 2024 590

Ce i-au transmis membrii TNL Constanța, primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac

25 Feb 2024 943

Poliția Locală a cerut punerea în siguranță Lucrarea de artă decorativă amplasată pe peretele sudic al fostei piscinei olimpice a hotelului Parc din Mamaia a fost distrusă! (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Feb 2024 2109

Investigate anul trecut de Consiliul Concurenței Asfalt Dobrogea și Autoprima Serv din Constanța s-au luptat pentru contractul de reabilitare străzi în orașul Murfatlar. Cui a dat dreptate CNSC?

21 Feb 2024 820