Decizii luate de Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Societății Argus SA Constanța

În Monitorul Oficial s-a publicat Hotărârea nr. 3 din data de 26.08.2021 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor care şi-a desfăşurat lucrările în data de 26.08.2021, la prima convocare, la sediul societăţii din str. Industrială nr. 1. Constanța.
 
La şedinţă au fost prezenţi acţionari ce deţin împreună un număr de 30.920.119 acţiuni, reprezentând 86,42% din capitalul social total, acţiuni cu drept de vot.
 
În urma dezbaterilor cu privire la punctele înscrise pe ordinea de zi şi consemnate în procesul-verbal de şedinţă, cu unanimitatea acţionarilor prezenţi (30.920.119 acţiuni cu drept de vot, reprezentând 86,42% din capitalul social total), a fost adoptată următoarea hotărâre:
 
  1. Se aprobă ratificarea Hotărârii A.G.E.A. a ARGUS - S.A. nr. 6/25.11.2015 privind fuziunea prin absorbţie dintre ARGUS - S.A. - societate absorbantă şi REX AGRA - S.R.L. - societate absorbită, publicată în Monitorul Oficial, Partea a IV-a nr. 5823/13.10.2015, fuziune care a fost aprobată prin sentinţa civilă nr. 819/17.12.2015 pronunţată de Tribunalul secţia a Il-a Civilă în Dosarul nr. 7639/118/2015 şi prin care s-a dispus radierea Societăţii REX AGRA - S.R.L. și în urma căreia s-a dispus transferul în patrimoniul societăţii absorbante ARGUS - S.A. al dreptului de proprietate asupra imobilului situat în localitatea Dor Mărunt, jud. Călăraşi, compus din:
  • Teren în suprafaţă de 91.448 mp înregistrat cu număr cadastral CAD 39 şi intabulat în Cartea Funciară nr. 21741 (număr CF vechi 202) a localităţii Dor Mărunt, jud. Călăraşi. deschisă la Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Călăraşi, conform încheierii nr. 2053/17.12.2003, dobândit de societatea REX AGRA - S.R.L. prin actul de adjudecare din data de 3.06.2003 emis în dosarul de executare silită nr. 66/2003 al BE3 Asociaţi Mihalcea Şi Șerban;
  • construcţiile aflate pe acest teren, identificate ca fiind C1-C40, intabulate în Cartea Funciară nr. 21741 (număr CF vechi 202) a localităţii Dor Mărunt, jud. Călăraşi, deschisă la Biroul de Cadastru Şi Publicitate Imobiliară Călăraşi, conform încheierii nr. 2053/17.12.2003 şi înregistrate cu următoarele numere cadastrale: CAD 39-C1 (C70 Fundaţie), CAD 39-C2 (C71 Fundaţie - C70-C71 - 843,14 mp), CAD 39-C3 (s. construită la sol 433 mp C78 Fundaţie), CAD 39-C4 (s. construită la sol 612 mp C79 magazie), CAD: 39-05 (s. construită la sol 62 mp C80 Bazin PSI), CAD: 39-C6 (s. construită la sol: 19 mp (81 Remiza PSI), CAD: 39-C7 (C 82 Fundaţie), CAD: 39-C8 (C83 fundaţie, C82-C83 - 568,50 mp), CAD: 39-C9 (s. construită la sol: 748 mp C84 Magazie), CAD: 39-C10 (s. construită la sol: 10 mp C86 WC), -CAD: 39-C11 (s. construită la sol: 23 mp C87-Post Trafo), CAD: 39-C12 (s. construită la sol: 21 mp C88 Cabină Basculă), CAD: 39-C13 (s. construită la sol: 23 mp C89 - Basculă), CAD: 39-C14 (s. construită la sol: 1.301 mp C90 Siloz), CAD: 39-C15 (s. construită la sol: 33 mp C91 Buncăr), CAD: 39-C16 (s. construită la sol: 23 mp C91/1 Estacada), CAD: 39-C17 (s. construită la sol: 99 mp C92 şopron), CAD 39: C18 (s. construită la sol: 371 mp. C120 Magazie); CAD 39-C19 (s. construită la sol: 257 mp C121 Magazie), CAD: 39-C20 (s. construită la sol: 280 mp C123 Pavilion Locuinţă), CAD: 39-C21 (s. construită la sol: 28 mp C124 şopron), CAD: 39-C22 (s. construită la sol: 289 mp C125 Locuinţă), CAD: 39-C23 (s. construită la sol: 18 mp C125 Groapă Var), CAD: 39-C24 (s. construită la sol: 6 mp C126 WC), CAD: 39-C25 (s. construită la sol: 16 mp C133 Magazie), CAD: 39-C26 (s. construită la sol: 19 mp C134 Magazie), CAD: 39-C27 (s. construită la sol: 91 mp C135 Laborator), CAD: 39-C28 (s. construită la sol: 9 mp C136 Cabină Poartă), CAD: 39-C29 (s. construită la sol: 184 mp C136/1 rampă), CAD: 39-C30 (s. construită la sol: 48 mp C137 Basculă), CAD: 39-C31 (s. construită la sol: 26 mp C138 Cabină Basculă), CAD: 39-C32 (s. construită la sol: 183 mp C138/1 Rampă), CAD: 39-C33 (s. construită la sol: 46 mp C139 Basculă), CAD: 39-C34 (s. construită la sol: 6.555 mp C140 şopron, cale ferată Şi drum de acces), CAD: 39-C35 (s. construită la sol: 256 mp. C141 Centrală Electrică), CAD: 39-C36 (s. construită la sol: 12 mp C142 Rezervor), CAD: 39-C37 (s. construită la sol: 16 mp C143 Buncăr), CAD: 39-C38 (s. construită la sol: 2.171 mp C144 Magazie), CAD: 39-C39 (s. construită la sol: 2.551 mp C145 magazie), CAD: 39-C40 (s. construită la sol: 195 mp C146 rampă) - construcţii dobândite de Societatea REX AGRA - S.R.L. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1832/18.07.2003 de BNP Doiniţa Crişan Şi contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 18.07.2003.
2. Se aprobă numirea notarului public Tragone George din cadrul Biroului Individual Notarial George Tragone, din localitatea Constanța, pentru autentificarea hotărârii A.G.E.A., pe cheltuiala societăţii.

3. Se aprobă numirea notarului public Tragone George din cadrul Biroului Individual Notarial George Tragone, din localitatea Constanța, pentru întocmirea Certificatului de Reorganizare potrivit art. 35 din Legea 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare şi transmiterea documentaţiei necesare către OCPI Călăraşi pentru intabularea dreptului de proprietate a bunurilor imobile pe numele societăţii absorbante ARGUS - S.A.

4. Se aprobă data de 14.09.2021 ca dată de înregistrare şi a datei de 13.09.2021 cu data „ex-date", în conformitate cu prevederile legale aplicabile, pentru stabilirea acţionarilor asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârilor adoptate.

5. Se aprobă împutemicirea lui Radu Dorel - Director General şi/sau a Avocatului Iordan Aurelian Antonio, cu posibilitatea de substituire, pentru semnarea şi ducerea la îndeplinire a hotărârilor A.G.E.A. şi pentru îndeplinirea tuturor formalităţilor prevăzute de lege pentru înregistrarea menţiunilor la Registrul Comerţului şi alte autorităţi competente conform hotărârilor adoptate.
 
De asemenea, în Monitorul Oficial a fost publicată și Hotărârea nr. 4 din data de 26.08.2021 a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor care şi-a desfăşurat lucrările în data de 26.08.2021, în prima zi de convocare, la sediul societăţii din Str. Industrială nr. 1, Constanța, în condiţii de publicitate, cvorum şi vot.
 
La şedinţă au fost prezenţi şi au votat prin corespondenţă acţionari ce deţin un număr de 30.920.119 acţiuni, reprezentând 86,42% din capitalul social total, acţiuni cu drept de vot. În urma dezbaterilor cu privire la punctele înscrise pe ordinea de zi şi consemnate în procesul-verbal de şedinţă, cu unanimitatea acţionarilor prezenţi (30.920.119 acţiuni cu drept de vot, reprezentând 86,42% din capitalul social total), acţionarii prezenţi şi reprezentaţi au adoptat următoarea hotărâre:


1. Se aprobă situaţiile financiare consolidate la 31.12.2020 aferente Grupului ARGUS, pe baza Raportului Consiliului de Administraţie şi a Raportului Auditorului Financiar.

2. Se aprobă prelungirea contractului de audit cu auditorul financiar JPA Audit&Consultanţă Bucureşti pe o durată de 1 an, pentru auditarea situaţiilor financiare individuale şi consolidate aferente anului financiar 2021 şi împutemicirea Consiliului de administraţie în vederea negocierii şi încheierii contractului de audit cu firma JPA Audit&Consultanţă.

3. Se aprobă „Politica de remunerare" a Societăţii ARGUS - S.A. în conformitate cu prevederile Art. 92 1 din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă.

4. Se aprobă data de 14.09.2021 ca data de înregistrare, şi a datei de 13.09.2021 ca data nex-date",In conformitate cu prevederile legale aplicabile, pentru stabilirea acţionarilor asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârilor adoptate.

5. Se aprobă împutemicirea lui Radu Dorel - Director General şi/sau a/ avocatului Iordan Aurelian Antonio, cu posibilitatea de substituire, pentru semnarea şi ducerea la îndeplinire a hotărârilor A.G.O.A. şi pentru îndeplinirea tuturor formalităţilor prevăzute de lege pentru înregistrarea menţiunilor la Registrul Comerţului şi alte autorităţi competente conform hotărârilor adoptate.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizia asociaților, publicată în Monitorul Oficial Aliment Murfatlar SRL scoate la licitație un teren, situat în zona Inel I din Costanţa

27 Mar 2024 451

Firme Constanța Acționarii Argus SA, convocați în adunare generală! Ce se află pe ordinea de zi

20 Mar 2024 416

Convocator Adunarea generală a acționarilor ARGUS S.A.

15 Mar 2024 394

Firme Constanța Mandatul de administrator al lui Cătălin Nicușor Dima în Argus Trans SRL a fost prelungit. La cât se ridică remunerația

31 Dec 2023 919

Adunarea Generală a Acționarilor Comcereal SA Tulcea, convocată, în ședință Extraordinară, la Constanța. Care e ordinea de zi

04 Dec 2023 773

Firme Constanța Ce decizii s-au luat în ultima ședință a acționarilor Comcereal SA?

02 Dec 2023 949

Argus S.A. informează investitorii că Raportul trimestrial aferent Trimestrului III 2023 poate fi vizualizat de persoanele interesate

14 Nov 2023 599

Convocator Adunarea Generală a Acționarilor Argus SA

03 Oct 2023 604

Afaceri Constanța O nouă decizie, aprobată de conducerea Argus SA

30 Sep 2023 2127

Alegerea membrilor Consiliului de Administrație, pe ordinea de zi a AGA Concereal SA Tulcea

28 Aug 2023 838

Anunţ privind Disponibilitatea Situatiilor financiare consolidate aferente grupului ARGUS la 31.12.2022

28 Aug 2023 441

Argus S.A. informează investitorii că Raportul semestrial aferent Semestrului I 2023 a fost publicat

16 Aug 2023 644

Argus SA, unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale din România, recrutează

26 Jul 2023 788

Argus SA, unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale din România, recrutează

25 Jul 2023 708

Firme Constanța Societatea Comcereal SA, decizii noi adoptate în ședința Adunării Generale Ordinare a Acționarilor

24 Jul 2023 1052