Declarația premierului Ciucă privind suspendarea angajărilor la stat începând cu 1 iulie

Premierul României, foto: facebook/ Nicolae Ionel Ciucă
 
  • Premierul Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat, marţi, cu privire la suspendarea angajărilor la stat începând cu 1 iulie, că acolo unde există proceduri în derulare pentru angajări, îşi urmează cursul chiar dacă se depăşeşte această dată.

"Decizia s-a luat aseară, iar acolo unde procedurile sunt în derulare, ele îşi urmează cursul, (...) chiar dacă trec de 1 iulie. Atât timp cât procedurile au început, nu putem să întrerupem procedurile", a spus Ciucă, după ce a participat la simpozionul "PNL între prima şi a doua modernizare a României: 147 de ani de liberalism", organizat la Biblioteca Centrală Universitară.

El a afirmat că în această perioadă nu urmează să se discute despre reforma administraţiei.

"În această perioadă nu urmează să discutăm problema unei reforme administrative, atât timp cât în momentul de faţă Guvernul este angajat în gestionarea unei situaţii de criză, iar în aceste condiţii avem nevoie de stabilitate", a mai spus premierul.

Ciucă a precizat că primele măsuri din pachetul "Sprijin pentru România" sunt peste 90% închise.

Întrebat dacă noile măsuri propuse de coaliţie sunt primele în contextul unei crize economice, el a răspuns: "Sunt măsuri prin care dorim să asigurăm atât echilibru economic, cât şi stabilitate".

Coaliţia de guvernare a decis, luni, lansarea unui nou pachet de măsuri sociale şi economice "Sprijin pentru România", în valoare de 1,1 miliarde euro. Este vorba de: amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetăţenii şi companiile care se confruntă cu dificultăţi financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă; acordarea unui sfert din diferenţa de salariu, în conformitate cu Legea salarizării unitare, cuvenită categoriilor de salariaţi din sistemul public; acordarea unui sprijin unic de 700 de lei pentru toţi pensionarii cu pensii sub 2.000 lei.

Măsurile vor fi aplicate la data de 1 iulie.

Totodată, Guvernul va lua măsuri pentru consolidarea fiscală şi respectarea angajamentelor privind deficitul public, astfel: diminuarea cheltuielilor bugetare cu cel puţin 10%, cu excepţia celor cu investiţiile, salariile, pensiile, asistenţa socială; suspendarea angajărilor la stat; creşterea colectării veniturilor la bugetul general consolidat al statului cu 10 miliarde de lei; accelerarea absorbţiei fondurilor europene din cadrul programelor operaţionale şi al PNRR. 

Sursa AGERPRES

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă „Trebuie să continuăm politicile care promovează egalitatea de șanse și combat violența împotriva femeilor”

08 Mar 2024 321

Nicolae Ciucă „În momentul în care Republica Moldova va deveni membru cu drepturi depline al UE, atunci vom fi cu adevărat uniţi în UE"

02 Mar 2024 517

LIVE VIDEO TEXT Liderii Coaliției anunță când vom merge la vot anul acesta

21 Feb 2024 888

UPDATE Preşedinţii Ciolacu şi Ciucă, vor anunţa la ora 19,00, decizia în privinţa organizării alegerilor din acest an!

21 Feb 2024 545

Românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetăţenie

19 Feb 2024 1144

Liderii Coaliției ar fi ajuns la un acord în privința comasării alegerilor! PNL și PSD ar avea candidați comuni la toate alegerile

19 Feb 2024 525

Nicolae Ciucă, despre organizarea alegerilor „Am întrerupt negocierile aseară, urmând a fi reluate vineri”

13 Feb 2024 652

Se va introduce serviciul militar obligatoriu în România? Anunțul președintelui Senatului, Nicolae Ciucă

13 Feb 2024 708

ARBDD Care sunt zonele alocate pescuitului pentru consumul familial din Delta Dunării

13 Feb 2024 653

Înțelegere privind comasarea alegerilor între liderii PSD și PNL

07 Feb 2024 659

Președintele PNL, Nicolae Ciucă Ideea comasării europarlamentarelor cu locale - una care poate să ne aducă o prezență mai mare la vot

03 Feb 2024 645

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă „Unirea de la 1859 este actul de creare a României şi, totodată, începutul modernizării naţionale“

24 Jan 2024 649

Nicolae Ciucă „Cel mai frumos cadou pe care putem să îl facem României de ziua Unirii Principatelor este încrederea noastră în viitorul ei“

24 Jan 2024 470

Ciucă, despre recoltarea de stuf din Delta Dunării- „Nu se execută plăţi, dacă nu sunt îndeplinite regulile“

22 Jan 2024 681

Ziua Culturii Ciucă- "Cultura a fost dintotdeauna un pilon fundamental al identității și al evoluției noastre ca națiune"

15 Jan 2024 522