Decontări ilegale pentru întreruperi de sarcină, la Spitalul Județean Ilfov. Ce spune ministrul Sănătății

„Ministerul Sănătății solicită, în regim de urgență, conducerii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate demararea unei verificări a tuturor decontarilor făcute către Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov”, se arată într-un comunicat de presă transmis astăzi.
 
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 au desfășurat astfel, mai multe percheziții la spitalul amintit, într-un dosar deschis pentru fraudă informatică și fals intelectual.
 
Cercetările au vizat decontări ilegale pentru întreruperi de sarcină.
 
 „Este regretabil că astfel de practici încă se mai întâlnesc în sistemul medical din România. Ca ministru sunt indignat şi anunţ toleranţă zero faţă de acest fenomen. Aşteptăm ca procurorii să-şi spună cuvântul, iar după aceea, noi, împreună cu noua echipă de la Casă, vom acţiona în consecinţă. Până atunci vom gândi un plan de acţiune pentru a preveni astfel de situaţii”, a declarat ministrul Sănătăţii, Victor Costache.
 
Potrivit presei centrale, se pare că este vorba despre un medic al Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov care este acuzat că a întocmit foi de observație cu diagnostic fals pentru pacientele care făceau la cerere întreruperi de sarcină, iar un angajar la registratura spitalului lua banii plătiți de paciente ca taxe pentru serviciile medicale solicitate, apoi se introduceau date false pe platforma informatică și se solicita decontarea serviciilor medicale drept urgențe medicale.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.