Delegație din Kazahstan la rafinăria Petromidia Yedil Utekov, director general al Rompetrol Rafinare – „Această vizită este un bun prilej pentru toți factorii implicați “(galerie foto)

Specialiștii Rompetrol Rafinare au ținut prezentări în fața invitaților veniți din Kazahstan, iar accentul a căzut, în special, pe optimizările de producție care fac parte din programul Delfin (menit să eficientizeze producția și costurile la nivelul rafinăriei. Până în prezent, a generat beneficii de aproximativ 55 de milioane USD). Inginerii și managerii de la Petromidia-Năvodari au răspuns punctual întrebărilor celor care au străbătut peste 2000 de kilometri pentru a participa la vizita de lucru.

Schimbul de experiență este unul dintre conceptele intens promovate la nivelul Grupului KMG International. De altfel, principala menire a întâlnirii de ieri a fost interconectarea rafinăriilor membre KazMunayGas. Prin schimburi de idei și proiecte de optimizare și fluxuri, entitățile se pot alinia pentru rezultate operaționale cât mai bune.

Prin vocea directorului general al Rompetrol Rafinare, membrii delegației au aflat despre proiectele importante care se vor implementa în rafinăriile Petromidia și Vega, proiecte menite să vină cu valoare adăugată pentru producția celei mai mari platforme de profil din țară (Petromidia), respectiv rafinăriei cu cea mai mare tradiție din România (Vega, în exploatare încă din 1905).

Printre planurile amintite se numără o nouă stație de bitum, care ar dubla producția anuală, o stație de alchilare, care poate dezvolta capacitatea de obținere a benzinei sau o instalație de deparafinare, care va permite producția de carburant diesel optim și pentru temperaturi de -35 grade Celsius.

„Rompetrol Rafinare este un model de succes, iar dovadă stau recordurile impresionante pe care le depășim an de an. Rezultatele de excepție, alături de mediul de muncă proactiv creat în interiorul rafinăriilor Petromidia și Vega au suscitat interesul colegilor noștri din Kazahstan. Această vizită este un bun prilej pentru toți factorii implicați, pentru că învățăm unii de la alții. Rafinăriile Petromidia, Pavlodar și Atyrau sunt asemănătoare din foarte multe puncte de vedere, iar acest lucru ne sprijină să venim cu o strategie comună, care ne va ajuta foarte mult pe viitor, pentru obținerea constantă de rezultate foarte bune”, a declarat Yedil Utekov, director general al Rompetrol Rafinare.
La rândul lor, reprezentanții companiei de stat kazahe KazMunayGas s-au declarat încântați de evoluția Rompetrol Rafinare, iar întâlnirea de la Năvodari este văzută ca un eveniment benefic, din care se pot naște multe câștiguri.

„Am venit pentru schimbul de know-how, de abilități și de idei proactive care pot aduce beneficii tuturor entităților. Am încheiat recent modernizarea celor trei rafinării din Kazahstan și acum privim înainte spre procesele de evoluție. Credem cu tărie în schimbul de expertiză și de experiență, mai ales pentru că facem parte cu toții din aceeași familie”, a declarat Muratzhan Mussaibekov, Director Executiv al Diviziei de Rafinare din cadrul companiei naționale KazMunayGas.



Rafinăria Petromidia Năvodari a înregistrat anul trecut 11 noi recorduri operaționale, cu niveluri istorice atinse la materiile prime procesate (5,92 milioane de tone), produse petroliere obținute (5,78 milioane tone), producția de benzine (1,36 milioane tone) sau motorine (2,75 milioane tone).  La rândul său, rafinăria Vega Ploiești a consemnat pentru 2018 un număr de 8 recorduri istorice, la capitole precum materie primă procesată, produse obținute (bitum, solvent, hexan), sau indice de eficiență energetică. 


Vega funcționează în sinergie perfectă cu rafinăria Petromidia - Năvodari, cea mai mare din România și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre. Astfel, Petromidia îi asigură integral rafinăriei din Ploiești materiile prime/semifabricate necesare obținerii de produse speciale cu o valoare adăugată ridicată.

Despre rafinăriile din Kazahstan

Rafinăria Pavlodar, situată în nord-estul Kazahstanului, a fost proiectată în 1978. La ora actuală este una dintre cele mai importante rafinărie din țară și cea mai modernă din regiunea Asiei Centrale, iar capacitatea anuală de procesare este de 5,1 milioane de tone de țiței.
Rafinăria Atyrau este una dintre cele mai importante platforme de prelucrare a petrolului din Kazahstan. Este aproape de cele mai bogate câmpuri petroliere din țară (Tengiz, Zhanazhol, Uzen). Capacitatea anuală de procesare este de 5,5 milioane de tone de țiței. PetroKazakhstan Oil Products (PKOP) a fost modernizată în 2018, iar în acest moment are o capacitate de producție de aproximativ 6 milioane de tone/an. Totodată, datorită lucrărilor la care au luat parte și specialiștii Rominserv (membru al Grupului KMGI), rafinăria este capabilă să producă în prezent carburanți de calitate superioară, care întâlnesc cu success standardele Euro4 și Euro5. JSC NC KazMunayGas desfășoară activități de explorare, producție, rafinare și transport de hidrocarburi și este una dintre cele mai importante companii de profil din Asia Centrală. De 12 ani, KazMunayGas, prin compania KMG International, deține Rompetrol Rafinare, una dintre cele mai importante companii din țară și unul dintre cei mai mari contributori la bugetul de stat al României.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​Rompetrol Rafinare a început revizia generală a rafinăriei Petromidia de la Năvodari

08 Mar 2024 589

Directorul Casei de Cultură Constanța, decedat într-un accident rutier! Mergea la o înmormântare

20 Jan 2024 13698

Firme Constanța Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român SA actualizează contractul de împrumut pentru centrala în cogenerare de la Petromidia

02 Jan 2024 887

RETROSPECTIVĂ 2023! Incendii violente în județul Constanța! Elevi evacuați de la o școală din Constanța și Planul Roșu de Intervenție activat la Rafinăria Petromidia (GALERIE FOTO+VIDEO)

31 Dec 2023 1297

Schimbare în conducerea Rompetrol Rafinare! Cine a fost numit la conducerea companiei

25 Sep 2023 1344

Midia Marine Terminal a finalizat cu succes lucrările la terminalul offshore

01 Sep 2023 927

Explozia din Crevedia, în atenția specialiștilor de la INSEMEX Petroșani! Ce tragedii au investigat la Constanța

28 Aug 2023 1319

Doi ani de la explozia de la Rafinăria Petromidia! Cum s-a produs tragedia care a curmat vieți

02 Jul 2023 1328

Anchetă după explozia urmată de incendiu de la Petromidia! Specialiștii INSEMEX Petroșani cercetează cauza deflagrației

27 Jun 2023 1142

Consiliul Local Constanța, chemat să aprobe încetarea asocierii pe 25 de ani parafată în mandatul primarului Gheorghe Mihăeși (DOCUMENT)

27 Jun 2023 4488

UPDATE. Intervenție de urgență pe strada Traian din Constanța!

26 Jun 2023 1660

Rompetrol Rafinare, informații de ultim moment despre incendiul de la Rafinăria Midia Năvodari!

22 Jun 2023 1540

Ce spune ISU Dobrogea despre incendiul de la Petromidia (VIDEO)

22 Jun 2023 1352

Marian Becheanu, de la ITM Constanța, despre incidentul de la Petromidia „E foarte probabil să facem o expertiză tehnică care să răspundă la întrebarea care a fost cauza evenimentului” (VIDEO)

22 Jun 2023 1565

Eroii zilei! Ei sunt pompierii care au intervenit la stingerea incendiului de la rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO)

21 Jun 2023 4408