Deocamdată, România nu îndeplineşte criteriile tehnice pentru intrarea în programul Visa Waiver. Anunțul lui Klaus Iohannis (VIDEO)

Imagine de la eveniment, foto: Administrația Prezidențială Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut vineri, 23 septembrie 2022, la San Francisco, declarații de presă la finalul întâlnirii cu antreprenori români din Silicon Valley.



Vă prezentăm în continuare transcrierea declarațiilor de presă:

Bună ziua sau bună seara, depinde de unde ne urmăriți! Suntem pe Coasta de Vest a Statelor Unite, la San Francisco, unde am venit după ce am terminat toate întâlnirile și alocuțiunile de la New York, de la Națiunile Unite.

Aici am venit cu un scop precis, să mă întâlnesc cu reprezentanții comunității românești de pe Coasta de Vest. Am avut aseară o întâlnire foarte bună cu peste 300 de participanți de aici, din comunitatea românească și din zona Californiei, dar și din alte zone, care au dorit să vină să schimbăm câteva vorbe, și astăzi am continuat într-un format mai special, am avut o întâlnire cu oameni de afaceri români de succes de aici, din California. O întâlnire foarte bună, am dorit să știu de la ei ce putem să facem ca lucrurile să funcționeze mai bine în zona de business și de cercetare, de viață universitară, în România, ce au realizat ei aici și cum ne pot ajuta.

Summa summarum, două întâlniri foarte bune cu comunitatea românească de aici și plec de aici, din San Francisco, nu doar cu impresii foarte bune despre românii care trăiesc aici, ci și cu foarte multe sugestii bune pentru cum putem să facem lucrurile să meargă mai bine la noi acasă, în România.

Dacă dumneavoastră aveți întrebări, poftiți!

Sesiune de întrebări și răspunsuri:

Jurnalist: Președintele Vladimir Putin a decretat recent mobilizarea parțială în Rusia și a reluat totodată amenințările cu atacuri nucleare. În ce fel ar putea fi afectată România de aceste noi evoluții și dacă se vor lua anumite măsuri speciale.

Președintele României: Așa cum, cu siguranță, aţi putut să observați noi respingem cu fermitate acest narativ care a fost prezentat și cred că este un lucru de la sine înțeles să încercăm să corectăm noi aceste mesaje. Nu își dorește nimeni războiul, în afară de Rusia, Rusia care a atacat Ucraina. Iar noua evoluție a narativului, care este o amenințare mai mult sau mai puțin directă cu un război nuclear împotriva Europei, este, pur și simplu, inacceptabilă și trebuie combătută cu toată hotărârea. Cum aceste referendumuri care se țin în aceste zile în zone din Ucraina care au fost ocupate de Rusia sunt complet inacceptabile și cred că nu vor fi recunoscute, practic, de nimeni. Însă nu putem să tratăm cu ușurință aceste amenințări. România, ca parte a NATO, este pregătită pentru orice scenariu, doar că nu ne dorim orice scenariu, scenariul pe care ni-l dorim noi este retragerea Rusiei din Ucraina și negocieri de pace, pentru asta cred că trebuie să se implice toată lumea. Românii nu trebuie să intre în panică, România nu are de gând să intre în război, cum NATO nu are de gând să intre în război cu Rusia, dar dezescaladarea trebuie să existe de ambele părți, nu putem noi doar să zicem că vrem pace și cealaltă parte să ne amenințe cu război. Este o situație foarte tensionată și noi, care avem cea mai lungă graniță cu Ucraina dintre toți aliații NATO, suntem, evident, într-o poziție specială, însă suntem hotărâți să facem față oricărui scenariu.


Jurnalist: Şi, dacă îmi permiteți, o altă întrebare. Dolarul american a atins maximul istoric, depășind pragul de 5 lei. Ce efecte ar avea acest lucru asupra economiei românești și dacă aveți recomandări pentru români.

Președintele României: Acum, în situații de criză, apar fluctuații. Ele, de multe ori, sunt împovărătoare pentru populație, cum este criza energetică, cum este posibil, cum am spus-o și acum câteva zile, să avem scumpiri și pe zona de alimente, fiindcă Rusia îngrădește exportul de cereale din Ucraina, iar aceste fluctuații la curs, sigur că au și ele un efect economic. Speranța noastră este însă ca ele să se atenueze și, într-un termen rezonabil, să ajungem iarăși la un echilibru. Asta este dorința noastră. Se pare că Rusia își dorește altceva. Însă guvernul ia în serios toate aceste lucruri și, ați văzut, pentru energie, s-au găsit soluții și se vor găsi și pentru toate celelalte. Însă un lucru este clar: acest război, pornit de Rusia împotriva Ucrainei, creează crize, creează dificultăți și trebuie să fim pregătiți să le facem față.

Jurnalist: Legat de Rusia, se pregătește un nou pachet de sancțiuni la nivelul Uniunii Europene, țări din Uniunea Europeană au început să prezinte astfel de propuneri, precum interdicția totală a importurilor de gaz, interzicerea cooperării cu Rusia în domeniul energiei, iar Comisia Europeană a discutat despre plafonarea prețurilor importurilor de petrol din această țară. Ce propuneri are România?

Președintele României: Noi am sprijinit toate pachetele de sancțiuni și trebuie să știți că ele nu se bazează pe niște propuneri venite prin presă sau prin alte căi. Există echipe de negocieri la Bruxelles și lucrează pe acestea. Noi suntem bine conectați la întregul spectru și România, cu siguranță, își va expune acolo punctul de vedere și, în final, dacă există o înțelegere generalizată, sigur, vom promova acest pachet. Cred că este inoportun să discutăm în faza de pregătire ce anume se poate include în pachet. Până la urmă, acest pachet trebuie negociat între toate statele membre, fiindcă, dacă nu este toată lumea de acord, pachetul pur și simplu nu poate fi pus în practică.

Jurnalist: Și, dacă îmi mai permiteți, o întrebare legată de politica internă: partidele cheltuiesc foarte mulți bani din subvenția pe care o primesc de la stat pentru contracte cu presa. Sunt instituții, precum Comisia Europeană, Consiliul Europei și OSCE, care au remarcat probleme grave în ultimele rapoarte recente legate de subvenții și independența media. Cum vedeți dumneavoastră această situație și cum credeți că ar trebui ea reglementată? Credeți că o soluție ar fi ca aceste cheltuieli să fie cumva restricționate sau cum ar trebui să arate legislația?

Președintele României: Este un punct unde, din păcate, progresele la noi au fost destul de puține. Zona trebuie în primul rând transparentizată. Nu putem să avem finanțări netransparente făcute de partide politice către trusturi media, către jurnaliști și așa mai departe. Așa ceva nu există nicăieri în lume. Pe de altă parte, trebuie să avem grijă ca această finanțare să fie just definită. Nu cred că este bine ca o parte semnificativă din banii pe care îi primesc partidele de la bugetul de stat să meargă fără nicio transparență și fără niciun control spre zona media. Nu este în beneficiul nici al partidelor, nici al zonei media, nici al cetățeanului simplu, care până la urmă - trebuie s-o recunoaștem - se bazează pe media pentru a primi o imagine cât de cât obiectivă a ce se întâmplă. Or, lipsa de transparență în această zonă întotdeauna strică foarte mult, și este cazul să clarificăm întreaga procedură. Nu sunt de părere că toată această procedură trebuie să fie anulată, nu. Însă ea trebuie să vină într-o zonă clar reglementată și transparentă.

Jurnalist: În urma acestei declarații făcute de președintele Putin zilele trecute, cu mobilizarea parțială în Rusia, am văzut cu toții imagini și informații despre cetățeni ruși care încearcă să părăsească țara. La nivelul Uniunii, Comisia a cerut deja o poziție comună a statelor membre referitor la această situație - cum să se raporteze la acei oameni care vor să plece din Rusia. Cum vedeți dumneavoastră, ce ar propune România ca o măsură comună la nivelul Uniunii Europene?

Președintele României: Aceste chestiuni este bine să se discute iarăși la nivelul Uniunii și să se ia decizii comune. Altfel, orice măsură, care se ia doar de o parte dintre state și de altă parte nu, devine complet ineficientă. Dacă, de exemplu, unele state acceptă refugiați de acest tip, și altele nu, se creează un flux prin statele care acceptă și celelalte rămân doar cu imaginea. Nu, nu ajută pe nimeni, ca și la sancțiuni, să avem abordări care nu sunt împărtășite. „Arma noastră”, dacă pot să spun așa, cea mai puternică a Uniunii Europene este solidaritatea noastră. Faptul că am acționat peste tot împreună asta ne dă forță și așa trebuie să continuăm, în toate zonele sensibile.

Jurnalist: Și în ceea ce privește politica internă, zilele trecute a avut loc un vot în Senatul României, un vot din partea partidelor din coaliție - PNL, PSD, UDMR - pentru majorarea indemnizațiilor demnitarilor, cu justificarea venită chiar din partea unui senator PNL: „să fim bogați și cinstiți". Cum vedeți, în această situație de criză, până la urmă, pe care o traversează România, acest vot în Parlament, sigur, el nu este final, mai trebuie să treacă și prin Camera Deputaților, și dacă credeți că este oportună o astfel de majorare în acest moment.

Președintele României: Acum câteva zile am spus că, în condițiile în care avem o inflație destul de ridicată, este rezonabil ca salariile și pensiile să crească, sigur, atât cât permite bugetul. Dar nu mi se pare corect ca demnitarii să fie primii care beneficiază de astfel de creșteri salariale. Puteam să rămânem mai spre urmă.

Jurnalist: Și încă o întrebare, dacă îmi permiteți: Poliția Română a anunțat că va cumpăra 600 de autoturisme BMW pentru dotarea polițiștilor din stradă. Sindicatele din Poliție acuză faptul că a fost cu dedicație acest contract, sunt cumpărate de la Automobile Bavaria, și vorbesc despre prietenia dintre dumneavoastră și proprietarul acestei companii, spunând că este un contract cu dedicație.

Președintele României: Acum, despre prietenia cu mine pot să vă spun că nu a contat, cu siguranță, iar informațiile mele despre această procedură sunt doar cele care au apărut pe sursele deschise, adică pe media. Însă, pot să vă spun un lucru foarte clar, dacă există suspiciuni, atunci avem suficiente autorități competente să verifice aceste lucruri. Și, dacă îmi permiteți, mă aștept ca aceste autorități să verifice toate lucrurile la sânge. Este inadmisibil, din punctul meu de vedere, ca numele meu și poziția mea să fie trase într-o chestiune care poate fi verificată tehnic. Cred că este evident pentru toată lumea că eu personal nu am nicio treabă cu această achiziție, dar dacă există, încă o dată, dacă există suspiciuni, atunci mă aștept la clarificări și cam foarte repede.

Jurnalist: Până la finalul acestui an, coaliția, Guvernul, Parlamentul, în fine, autoritățile vor trebui să ia o decizie în privința pensiilor speciale - este jalon în PNRR. Cum vedeți dumneavoastră rezolvată situația? Vă întreb asta pentru că vin tot felul de luări de poziții că anumite pensii, cum sunt cele militare, nu sunt pensii speciale și nu ar trebui să se umble la ele, pensiile magistraților au protecție constituțională, deci nu se va putea umbla la ele, cum credeți dumneavoastră sau cum vedeți o rezolvare a acestei situații astfel încât să ne încadrăm în angajamentul pe care ni l-am luat în fața comisiei prin PNRR?

Președintele României: Prin negociere. Aceste lucruri se rezolvă prin negociere atât în interiorul coaliției, cât și în parlament, cât și cu reprezentanții Comisiei Europene.

Jurnalist: Dacă tot suntem aici, în Statele Unite ale Americii, un obiectiv este ca România să intre în acel program de vize. Ce perspectivă există în legătură cu acest subiect?

Președintele României: Toată lumea se implică pentru așa-numitul Visa Waiver, adică să se poată circula fără viză. Deocamdată, România nu îndeplinește criteriile tehnice, însă, ca să le îndeplinească, trebuie să existe o campanie de conștientizare, trebuie să existe o informare mai bună a oamenilor care vor să aplice pentru vize și cred că, în final, dacă toți ne străduim, vom reuși. Mulțumesc!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 446

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11113

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 420

Președintele Klaus Iohannis „România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului“

14 Apr 2024 413

Legea privind calitatea apei destinate consumului uman, promulgată de președintele României

12 Apr 2024 415

Investiţiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă, analizate de preşedintele României cu directorul General AIEA

09 Apr 2024 523

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1194

Iohannis a trimis spre reexaminare, legea care modifică OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân

08 Apr 2024 401

Președintele României, Klaus Iohannis România - un veritabil pilon de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic

07 Apr 2024 432

Procurorul general îi solicită preşedintelui Iohannis aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Iliescu în dosarul Mineriadei din iunie 1990

03 Apr 2024 716

România, profund angajată în prioritățile Uniunii Europene pentru 2024-2029. Anunțul lui Klaus Iohannis (VIDEO)

03 Apr 2024 498

Iohannis, mesaj de Paștele Catolic- „Să ne îndreptăm gândurile și rugăciunile către cei în suferință“

30 Mar 2024 422

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

29 Mar 2024 568

Klaus Iohannis despre candidatura pentru funcția de Secretar General al NATO - „Nu este niciun secret că am discuții bilaterale cu aliați“

21 Mar 2024 458

Klaus Iohannis „România are toate premisele pentru a deveni un lider regional în sectorul energiei nucleare, prin dezvoltarea proiectului Unităților 3 și 4 de la Cernavodă“

21 Mar 2024 489