Depune jurământul președintele ales al CJC Mihai Lupu și cei 36 de aleși județeni (live)

  • Președintele ales al CJC Mihai Lupu depune jurământul.
  • În secțiunile „Galerie foto“ și „Video“ puteți urmări imagini de la eveniment.
UPDATE 7

Președintele ales al CJC, Mihai Lupu, primește tricolorul de la prefectul Coșa.

Jurământul este sacru pentru mine. L-am mai depus acum niște ani și în Parlamentul Romaniei. Îmi încredințez dvs toată priceperea mea și puterea de munca sa aducem împreună prosperitate județului nostru. Suntem un județ depopulat, dar binecuvântat de Dumnezeu. Îmi voi duce la capăt proiectele pentru care m-ați votat, cele legate de sănătate, educație și dezvoltare economică. Am promis că voi fi partenerul tururor oamenilor din acest județ și ma voi ține de cuvânt. Am promis transparență și mă voi ține de cuvânt.

 Am să fac un apel către premierul Orban, care este un prieten al nostru să ne ajute pe partea de sănătate, astfel încât după următorii patru ani, toți locuitorii județului să aibă acces la sănătate în mod egal.

Avem obligația să deschidem acest județ după 20 de ani, asigur pe toți partenerii noștri de tot sprijinul nostru si de colaborare, a spus Mihai Lupu.

Urmează depunerea jurământului președintelui ales al CJC, Mihai Lupu.


UPDATE 5

A venit Orban în sală, împreună cu Chițac și președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă.

UPDATE 4


A început depunerea jurământului aleșilor județeni.

Iată consilierii județeni aleși la alegerile locale din data de 27 septembrie 2020:  Bădilă George – Alianța USR PLUS;  Bercaru Nicoleta – PSD;  Bola Alexandru Bogdan – PNL;  Bucovală Enache – PNL;  Chiriac Ștefan Cristian – PMP;  Ciobănel Marius Costel – PSD; Ciobanu Cosmin – PSD;  Constantinescu Dana Mariana – PNL; Crușoveanu Marian – PNL;  Dima Alexandru Cristian – PNL; Donțu Gheorghe – PSD;  Dordea Andrada - Alianța USR PLUS;  Dragnea Marilena – PSD;  Drăgan Leonard – PRO ROMÂNIA  Enciu Petre – Alianța USR PLUS;  Filipescu Răzvan – PRO ROMÂNIA;  Geafer Dincer – PNL;  Gheorghe Veronica Adriana – PSD; Gima Stelian – PNL; Guteanu Stere – PNL;  Ilie Cătălin Costel - PNL  Mîrșu Alexandru – PSD;  Nedelcu Ilyus – Edward – Alianța USR PLUS;  Negoi Eugen – Remus – Alianța USR PLUS;  Opreanu Dorin – Dumitru – PNL; Palaz Claudiu Iorga – PMP;  Petre Marius – Liviu – PSD; Pîrvulescu Florin – PNL;  Popa Liviu – PNL;  Rizea Vasile – PRO ROMÂNIA; Scrieciu Mihaela Antoanela – PNL;  Senopol Virgil - Cristian – PMP;  Tănase Leonard Florin – ALDE; Topolov Gianina Ionela – PNL;  Țuțuianu Marius Horia – PSD;  Zahariuc Cristian – PNL.




UPDATE 3


Este așteptat și Orban.  Nu a mai revenit în sală.

UPDATE 2

Ședința este condusă de Gheorghe Dontu, cel mai vârstnic ales județean și este ajutat de Ciobanu Cosmin și Florin Parvulescu, cei mai tineri aleși județeni.

Aleșii județeni absenți sunt Horia Țuțuianu-PSD , Răzvan Filipescu - Pro România și Mihaela Scrieciu-Pnl.

UPDATE 1

Este prezent prefectul Silviu Coșa, secretarul judetului Mariana Belu. Lipsesc trei aleși județeni.


De la ora 17.30 are loc învestirea președintelui Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu și constituirea Consiliului Județean Constanța.

La eveniment, este prezent și premierul Ludovic Orban.

Video AICI

Citește și:

Depunere de jurământ pe timp de pandemie. Vergil Chițac, învestit în funcție. Se constituie CLM Constanța (live)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință CJ Constanța. Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța Ce spune Mihai Lupu (VIDEO)

24 Apr 2024 540

Peste cinci zile va fi convocată ședință extraordinară a CJC în format fizic LIVE TEXT. Consiliul Judeţean Constanţa, întrunit în şedinţă ordinară. Ordinea de zi, suplimentată cu un proiect (DOCUMENTE +FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 636

Se renunță la licitație în favoarea negocierii directe Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 499

Proiectul de modificare a statului de funcții și organigramei pentru Spitalul Județean Constanța, pe agenda ședinței Consiliului Județean (DOCUMENT)

21 Apr 2024 383

Ședință de CJC Mihai Lupu forțează retragerea județului Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța. Care sunt celelalte proiecte? (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 623

Mihai Lupu vrea să retragă Consiliul Județean Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă (DOCUMENT)

16 Apr 2024 837

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 581

Consiliul Județean Constanța se reunește în ședință extraordinară. Ce proiecte sunt înscrise pe ordinea de zi? (DOCUMENTE)

12 Apr 2024 974

Stelian Ion despre Horia Constantinescu, contracandidatul său din partea PSD Constanța "Un comisar poate să devina un interlop, dar un interlop nu va putea fi niciodată comisar" (VIDEO)

28 Mar 2024 911

LIVE VIDEO-TEXT Președintele USR Constanța, Stelian Ion, declarații de presă înaintea ședinței de Consiliu Local (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 927

LIVE Consiliul Local Municipal votează rectificarea bugetară și mai multe vânzări de terenuri (FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

28 Mar 2024 1124

Ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Constanţa, suplimentată (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 558

Mihai Lupu, despre candidatura la Consiliul Județean Constanța- „Cu siguranță voi candida!“ (VIDEO)

27 Mar 2024 1763

LIVE TEXT Consiliul Județean Constanța se reunește în ședință ordinară. Iată ce se discută (DOCUMENTE+FOTO)

27 Mar 2024 1016

Repartizarea unor spații către Teatrul „Căluțul de Mare” și către Centrul Cultural Județean „Teodor Burada” Constanța, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 1022