Deschiderea Exercițiului CONCORDIA 19. Caravana SMURD ,,Fii pregătit”, prezentă la eveniment


Luni, 7 octombrie, la sediul Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” din Miercurea Ciuc, a avut loc ceremonia de deschidere a Exercițiului interinstituțional CONCORDIA 19.

La activate au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum și ai autorităților publice locale.

Prezent la ceremonie, generalul-locotenent Daniel Petrescu, locțiitorul șefului Statului Major al Apărării a subliniat: „Păstrăm ca o caracteristică comună acest caracter interinstituţional şi dorinţa de a ne pregăti împreună. Observăm în acest an o extindere a locurilor unde sunt dispuşi militarii care acţionează în cadrul exerciţiului: Bucureşti, Bacău, Târgu Mureş, unităţile militare din judeţele Harghita şi Covasna, şi, în acelaşi timp, şi o extindere a spectrului ameninţărilor pe care dorim să le contracarăm - şi menţionez aici includerea Centrului de Excelenţă din cadrul Academiei Tehnice Militare şi a Comandamentului Apărării Cibernetice, privind contracararea ameninţărilor care se manifestă în domeniul cibernetic. Este un lucru bun, este un lucru îmbucurător, în special această cooperare interinstituţională. Folosesc acest prilej pentru a evidenţia că desfăşurăm un exerciţiu tactic care transmite un mesaj strategic - acela că suntem pregătiţi să ne facem datoria împreună".


În cadrul CONCORDIA 19, cooperarea interinstituțională implică acțiuni CIMIC (cooperare civili-militari) desfășurate la nivel local, exerciții tactice menite să dezvolte coeziunea între structurile implicate, astfel încât capacitatea de răspuns a acestora în situații specifice să atingă nivelul maxim de eficacitate.

Fiecare structură implicată își va testa nivelul de operativitate prin desfășurarea unor secvențe tactice de instruire etapizată - apărare CBRN, contracararea atacurilor de tip CYBER, precum și intervenția medicală specializată.

Structurile din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională se bazează pe o concepție modernă de organizare, adaptată la realitățile socio-economice, care dispune de resurse materiale, umane și financiare.

Tot în cadrul Exercițiului interinstituțional CONCORDIA 19, timp de cinci zile, Caravana SMURD ,,Fii pregătit” desfășoară activități specifice de predare a cursurilor de prim ajutor pentru publicul larg. 

Astfel, luni și marți, în intervalul 09.00 - 17.00, caravana se află în Miercurea Ciuc, în fața Casei Artei din municipiu, unde instructorii formatori ISU Harghita din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență al MAI și specialiști ai Serviciului Medicină Operațională din MApN colaborează pentru a-i informa pe cetățenii care trec pragul caravanei în acordarea primului ajutor în situații de urgență. Traseul caravanei continuă în județele Harghita și Covasna: miercuri, aceasta va fi în Sfântu Gheorghe, joi în Odorheiu Secuiesc și vineri în Gheorghieni.

Aproximativ 500 de militari din Ministerului Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Protecție și Pază și Serviciul de Telecomunicații Speciale participă, în perioada 7-13 octombrie 2019, la exercițiul interinstituțional CONCORDIA 19, în mai multe locații din județele Covasna și Harghita, precum și municipiul București.

Această etapă de instruire interinstituțională, condusă de Statul Major al Apărării, are ca obiectiv principal dezvoltarea relațiilor de cooperare, precum și exersarea tehnicilor, tacticilor și procedurilor de acțiune în comun ale instituțiilor din compunerea Sistemului Național de Apărare, Ordine publică și Securitate Națională.

 Planul activităților exercițiului CONCORDIA 19 include o serie de secvențe în care sunt implicați militari din structurile de vânători de munte, CIMIC, apărare CBRN, medicină operațională, apărare cibernetică, alături de structuri specializate din cadrul MAI, SRI, SPP și STS.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApNConducerea MApN, vizită oficială în Slovenia

28 Mar 2024 166

Vești bune pentru militari! Guvernul majorează salariile personalului din MApN

21 Mar 2024 5284

MApNReuniunea Grupului de contact pentru Ucraina

20 Mar 2024 336

MApN Exercițiul TrojanFootprint24 s-a desfășurat de la malul Mării Negre și până la munte (FOTO)

16 Mar 2024 483

Exercițiul multinațional Justice Eagle 24, desfășurat de militarii din Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” Constanța

16 Mar 2024 469

MApNForțele Aeriene Române transportă ajutoare umanitare către Regatul Hașemit al Iordaniei

14 Mar 2024 370

MApNÎntrevederea ministrului apărării naționale cu noul ambasador al Republicii Elene în România

14 Mar 2024 336

MApNMisiune umanitară a Forțelor Aeriene Române

13 Mar 2024 308

MApNÎntrevederea ministrului apărării naționale cu adjunctul șefului Misiunii Diplomatice a SUA la București

12 Mar 2024 383

Primul caz din România de operație pe creier prin pleoapă, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „dr. Carol Davila” (GALERIE FOTO)

09 Mar 2024 811

MApNMisiune de căutare și intervenție în Marea Neagră asupra unei posibile mine marine

07 Mar 2024 259

Reacția MApN după depistarea minei de la Costinești, județul Constanța

07 Mar 2024 531

Mină la malul mării, în Costinești, județul Constanța (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 1443

MApNÎntrevederea ministrului apărării naționale cu șeful Gărzii Naționale a Statului Alabama

06 Mar 2024 304

MApNSeminar internațional pentru tinerii ofițeri în rezervă din statele NATO și partenere, găzduit de Academia Forțelor Terestre

01 Mar 2024 393