Descoperire a Poliției de Frontieră Chilia Unelte de pescuit, amplasate în zona Canalului Sulimanca. Ce conțineau

  • Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au depistat, în zona de competență, unelte de pescuit amplasate în zona Canalului Sulimanca, care conţineau o captură de peste 174 kilograme de pește.
În data 05.06.2021, în jurul orei 23.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia, aflaţi în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu în zona Canalului Sulimanca, au descoperit în apă o unealtă de pescuit tip vintir. Deoarece ne aflăm în perioada de prohibiţie, s-a procedat la scoaterea vintirului din apă, constatându-se astfel că în plasă exista o captură semnificativă de peşte prinsă în respectiva unealtă.

În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că erau 174 kilograme de pește capturate din specia somn, care au fost predate unei societăți de profil.

Poliţiştii de frontieră derulează verificări în vederea identificării persoanelor implicate, in cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “pescuit comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție ”, faptă prevăzută și sancționată de art. 64, lit. e din OUG 23/2008, coroborat cu Ordinul MADR/MMAP nr. 58/462/2021 - privind stabilirea perioadelor si zonelor de prohibitie a pescuitului, precum si a zonelor de protectie a resurselor acvatice vii in anul 2021.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1232

Cumpărări directe Constanța Garda de Coastă cumpără endoscop pentru inspecția spațiilor greu accesibile (DOCUMENT)

12 Apr 2024 481

Bunuri contrafăcute, în valoare de peste 8 milioane lei, depistate în Portul Constanța

11 Apr 2024 367

Achiziții Constanța Licitație de aproape 700.000 de euro organizată de Garda de Coastă. Când va avea loc (DOCUMENT)

10 Apr 2024 335

Oficial de la Forțele Navale Române despre obiectul plutitor observat pe brațul Chilia Veche

08 Apr 2024 409

Județul Tulcea Șase exemplare de sturion redate mediului natural, 110 kilograme de pește și 700 metri de plase descoperite de polițiștii de frontieră (VIDEO)

05 Apr 2024 485

Articole vestimentare și încălțăminte susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 2 milioane de lei, descoperite de polițiștii de frontieră din Constanța (FOTO)

05 Apr 2024 400

Licitații Constanța Garda de Coastă își asigură parcul de autovehicule pentru mai mult de 360.000 de lei (DOCUMENT)

02 Apr 2024 523

Motoare de barcă, în valoare de 45.000 lei, căutate de autoritățile altor state, depistate de polițiștii de frontieră în județul Tulcea

01 Apr 2024 371

Schimbări în conducerea Gărzii de Coastă! Cine sunt cei împuterniciți la comanda instituției

27 Mar 2024 821

Descoperiți de polițiștii de frontieră, lângă Rasova, județul Constanța, în timp ce transportau 3000 litri de motorină furată (VIDEO)

25 Mar 2024 687

În județul Constanța Autoturism, căutat de autoritățile din Marea Britanie, descoperit de poliţiştii de frontieră din Vama Veche

25 Mar 2024 801

Captură în PTF Negru Vodă, județul Constanța! Ce au găsit polițiștii de frontieră într-un autoturism sosit din Turcia (GALERIE FOTO)

20 Mar 2024 496

În județul Constanța Trafic restricționat pentru camioane în PTF Vama Veche

19 Mar 2024 554

În județul Constanța Aproape 10.000 parfumuri contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă (VIDEO)

08 Mar 2024 670