DIICOT 38 de persoane, trimise în judecată pentru proxenetism, camătă, șantaj și trafic de persoane

Percheziții. Foto: ZIUA de ConstanțaPrin rechizitoriul din data de 22.12.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus trimiterea în judecată a 38 inculpaţi, dintre care 22 sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, proxenetism, camătă, șantaj și trafic de persoane.

Potrivit DIICOT, în cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna ianuarie 2014 și până în luna februarie 2022, pe raza orașului Titu, județul Dâmbovița, s-a constituit și a funcționat un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism, camătă și șantaj.

Astfel, sub protecția liderului rețelei, membrii grupului infracțional organizat au desfășurat activități de proxenetism, recrutând persoane din zona de domiciliu, pe care le-au transportat în afară țării în vederea practicării prostituției, activitate care a fost înlesnită inclusiv prin asigurarea unor locuri de cazare, în special în Germania, dar și în Marea Britanie și Spania. Este de precizat faptul că la debutul activității infracționale, persoanele au fost transportate în vederea practicării prostituției pe teritoriul Germaniei (membrii grupării fiind stabiliți mai ales în orașele Oberhausen, Dortmund și Essen), însă, ulterior, o parte dintre membrii grupului s-au ”mutat” în Marea Britanie, fără a ieși însă din sfera de ”influență” a liderului grupului infracțional organizat. Sumele de bani obținute ca urmare a practicării prostituției de un număr de 57 de persoane au fost însușite de către membrii grupului infracțional organizat, în perioada de referință fiind identificate transferuri în cuantum de aproximativ 840.000 de euro și 57.000 de lire sterline expediate din afara țării. Parte din veniturile obținute în această modalitate au fost cheltuite de inculpați cu jocurile de noroc.

Cu privire la infracțiunea de camătă s-a reținut că aceasta a reprezentat o ocupație permanentă a unei părți din membrii grupului infracțional organizat, fiind o importantă sursă de venituri ilicite, „dobânzile” percepute ajungând până la 30% pe lună. Activitatea infracțională a adus membrilor grupului importante profituri, generate de numărul de mare al persoanelor care solicitau „împrumuturile” dar și de cuantumul sumelor date cu împrumut, de la câteva sute până la zeci de mii de euro. În situația în care persoanele care luaseră bani cu camătă nu își achitau ”datoriile” în condițiile impuse, membrii grupului infracțional organizat au folosit metode de constrângere a datornicilor pentru a-i determina să le remită diferite sume de bani.

„În cursul activității de documentare a fost identificată o victimă a traficului de persoane, reținându-se că unul dintre inculpați a recrutat folosind metoda loverboy o persoană vătămată în scopul exploatării sexuale a acesteia prin obligarea la practicarea prostituției în Germania.
În cauză au fost emise numeroase ordine europene de anchetă transmise cu sprijinul EUROJUST către autoritățile din Germania și Marea Britanie, fiind solicitate și obținute probe privind activitatea infracțională a grupului infracțional organizat.
Prin rechizitoriu s-a solicitat menținerea măsurilor asigurătorii instituite asupra sumelor de 26.500 de euro, 2.300 de lire și 128.300 de lei și obligarea inculpaților la plata sumei de 190.000 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Dâmbovița.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“ - au mai precizat procurorii DIICOT.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial Parchetul European, ample percheziții în Constanța și Galați. Ar fi vizați angajați ai ANR și ai Administrației Dunării

27 Mar 2024 784

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 525

VIDEOProcurorii DIICOT cutremură țara! Se fac zeci de percheziții, inclusiv la Constanța!

26 Mar 2024 785

Falși polițiști trimiși în judecată la Constanța! Percheziție „la mișto“

25 Mar 2024 540

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1314

Cinci suspecți reținuți pentru camătă și șantaj! Polițiștii BCCO Constanța au participat la descinderi (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 679

Procurorii DNA la sediul CJ Averea și interesele lui Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași! (DOCUMENT)

21 Mar 2024 6920

Procurorii DNA Constanța efectuează percheziții la Consiliul Județean Călărași!

21 Mar 2024 783

UPDATE Percheziții DNA la Primăria Capitalei!

15 Mar 2024 469

Percheziții în București și trei județe din țară! Președintele FC Rapid, Daniel Niculae, adus la audieri

14 Mar 2024 528

Percheziții într-un caz de corupție și fals! Bănuiții sunt cercetați pentru însușirea nelegală a unor bunuri imobile, aparținând unor persoane decedate

13 Mar 2024 624

Percheziții în Arad într-un dosar al Parchetului European de fraudă de 3 milioane de euro

13 Mar 2024 513

Medicul specialist în chirurgie plastică cercetat pentru vătămare corporală din culpă și evaziune fiscală, este așteptat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

13 Mar 2024 544

Medicul specialist în chirurgie plastică cercetat pentru vătămare corporală din culpă și evaziune fiscală, adus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1308

Constanța Avocatul uneia dintre pacientele medicului suspectat de vătămare corporală - „Clienta mea s-a ales cu o infecție gravă după intervenția chirurgicală“ (VIDEO)

12 Mar 2024 1445