DIICOT a continuat perchezițiile, activitatea de scanare și excavare la domiciliul lui Dincă Gheorghe

Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

În perioada 15.08.2019 - 19.08.2019, procurorii DIICOT-Structura Centrală împreună cu polițiști specializați din cadrul Poliției Române, delegați în cauză, au continuat percheziția efectuată la domiciliul lui Dincă Gheorghe, respectiv, activitatea de scanare și excavare a zonelor delimitate.

De asemenea, în această perioadă au fost audiate persoane care aveau cunoștință despre fapte sau împrejurări care ar putea constitui probe în dosarul penal privind pe Dincă Gheorghe.

În cauză a fost dispusă expertizarea unor noi mijloace de probă în scopul evaluării valențelor probatorii ale acestora de către Institutul Național de Medicină Legală “Mina Minovici” și Institutul Național de Criminalistică din cadrul IGPR.

Procurorii DIICOT, încă din data de 28.07.2019, au asigurat asistență familiilor celor două victime, prin intermediul specialiștilor din cadrul Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, în conformitate cu atribuțiile sale, prevăzute de art. 3 din H.G. 460/2011 privind organizarea și funcționarea acestei instituții.

Pe toată durata derulării procedurilor, procurorii DIICOT au asigurat drepturile procesuale ale tuturor părților din dosar.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 597

Femeie din Tulcea acuzată de viol asupra unui minor! Cazul ajunge la Constanța

27 Mar 2024 450

DIICOT acuză – trafic de droguri la Constanța! Iată cine sunt cei 10 cercetați de procurori

26 Mar 2024 1027

VIDEOProcurorii DIICOT cutremură țara! Se fac zeci de percheziții, inclusiv la Constanța!

26 Mar 2024 785

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1314

Cinci suspecți reținuți pentru camătă și șantaj! Polițiștii BCCO Constanța au participat la descinderi (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 679

SPIT Constanța cere insolvența Balcan Logistic SA! Firma, parte responsabilă civilmente într-un dosar DIICOT cu un presupus prejudiciu de 180 de milioane de euro

20 Mar 2024 684

Trei persoane reținute la Tulcea pentru trafic de droguri! Ce au stabilit procuroriii DIICOT (GALERIE FOTO)

20 Mar 2024 633

DIICOT acuzații oficiale Trafic de droguri de mare risc la Constanța

19 Mar 2024 536

IGPR Acțiuni pentru combaterea criminalității organizate (VIDEO)

16 Mar 2024 414

Mihai Marius Aurel (Pitbull) și Rafte Daniel, trimiși în judecată de DIICOT

15 Mar 2024 667

Constanța! 9 persoane reținute de DIICOT! Oficial (FOTO+VIDEO)

15 Mar 2024 3949

Finul lui Adrian Mutu, reținut înainte de nuntă pentru trafic de droguri

10 Mar 2024 627

Milioane de dolari în criptomonede Mascații din Constanța au participat la un mega dosar DIICOT! Oficial (VIDEO)

10 Mar 2024 2847

Aproape 95.000 de euro K1 Tot SRL, din București, va face curățenie în sediile CERONAV din Constanța și Galați! (DOCUMENT)

09 Mar 2024 629