DIICOT face precizări importante! Este vizată Secția pentru Investigarea Infracțiunilor Speciale din Justiție


La solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astăzi, 28.11.2019, a avut loc Adunarea Generală a procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în cadrul procesului de consultare asupra oportunității amendării unora dintre dispozițiile în vigoare prevăzute în Legile Justiției.

Și-au exercitat dreptul la vot un număr de 212 procurori din cei 264, rezultatele fiind următoarele:

1.Referitor la posibilitatea pensionării anticipate a magistraților, cu majoritate, s-a opinat în sensul menținerii acestor dispoziții.

2.În ceea ce privește ciclul temporar de școlarizare la Institutul Național al Magistraturii, cu majoritate, s-a exprimat opinia potrivit căreia este necesară revenirea la o durată a cursurilor de doi ani.

3.În referire la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor Speciale din Justiție, cu majoritate, s-a exprimat opinia necesității abrogării dispozițiilor legale care reglementează activitatea și existența acestei instituții. În acest sens, din totalul de 212 voturi, un număr de 166 voturi au fost exprimate în favoarea abrogării, un număr de 34 de voturi, în favoarea amendării normelor în vigoare, iar un număr de 12 voturi în favoarea menținerii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 479

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 395

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 544

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 804

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 511

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 472

Caz de sclavie în județul Brașov Un copil, ținut în cușcă și exploatat la stână

03 Apr 2024 493

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 597

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 592

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 479

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 488

DIICOT Constanța, una dintre cele mai puternice structuri anti-mafia din țară! Bilanț 2023 - mii de dosare de trafic de droguri, bunuri de peste 180.000 de euro indisponibilizate și două achitări (DOCUMENT)

02 Apr 2024 790

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 931

Sute de mii de comprimate de diazepam, alprazolam şi clonazepam, introduse ilegal în România

31 Mar 2024 478

Știri Constanța Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Iată ce au constatat politștii

29 Mar 2024 514