DIICOT. Polițiștii au ridicat 1,05 kilograme de cocaină


Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Buzău au prins în flagrant delict mai multe persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc. Peste 1 kilogram de cocaină a fost indisponibilizat de poliţişti.
La data de 24 iulie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B. T. Buzău, au prins în flagrant delict, în județul Buzău, un bărbat, de 25 de ani, care ar fi avut asupra sa droguri de mare risc. 
În aceeași zi, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, sub coordonarea procurorului de caz, au prins în flagrant delict un bărbat din Arad, în timp ce acesta ar fi încercat să vândă 300 de grame de cocaină, în municipiul Timișoara. Bărbatul era însoţit de o altă persoană, în vârstă de 39 de ani.
Din cercetări a reieşit că, buzoianul, de 25 de ani, s-ar fi aflat în relații infracționale cu tânărul de 30 de ani din Arad. Buzoianul ar fi fost coordonat de bărbatul din Arad care i-ar fi stabilit întâlniri cu diferite persoane din mai multe județe ale țării, în scopul vânzării drogurilor.
Concomitent cu activitatea de prindere în flagrant delict, poliţiştii au efectuat cinci percheziții domiciliare în județul Arad, la persoane bănuite de trafic de droguri.
În urma percheziţiilor, polițiștii au ridicat 1,05 kilograme de cocaină.
Polițiștii au pus în aplicare patru mandate de aducere, iar persoanele au fost o conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Buzău, urmând a fi cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc.
În urma audierilor, buzoianul de 25 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca persoanele bănuite să fie prezentate instanței în cursul acestei zile pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La acţiune au participat polițiști de combatere a criminalității organizate din Bacău, Arad şi Timişoara. La activităţi au participat şi jandarmi din Buzău și Arad.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 496

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 398

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 558

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 837

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 523

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 475

Caz de sclavie în județul Brașov Un copil, ținut în cușcă și exploatat la stână

03 Apr 2024 507

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 609

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 601

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 485

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 494

DIICOT Constanța, una dintre cele mai puternice structuri anti-mafia din țară! Bilanț 2023 - mii de dosare de trafic de droguri, bunuri de peste 180.000 de euro indisponibilizate și două achitări (DOCUMENT)

02 Apr 2024 806

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 937

Sute de mii de comprimate de diazepam, alprazolam şi clonazepam, introduse ilegal în România

31 Mar 2024 487

Știri Constanța Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Iată ce au constatat politștii

29 Mar 2024 522