Actualitate

Discuţii la Guvern pe tema stocurilor de vaccinuri. Ce măsuri se vor lua

Premierul Sorin Grindeanu a propus, astăzi, marilor producători de vaccinuri de pe piața românească o serie de direcții de acțiune pentru a se asigura predictibilitate în procesul aprovizionării cu vaccinuri și pentru a fi preîntâmpinate, pe viitor, potențialele crize.
 
Întâlnirea șefului Executivului și ministrului sănătății, Florian Bodog, cu reprezentanții Pfizer, MSD România, GSK România și Sanofi a avut loc la Palatul Victoria, în contextul Săptămânii Europene a Imunizării 2017.
 

”Cred că situația vaccinării chiar devine o urgență. Sunt extem de hotărât să rezolvăm împreună această problemă. Mă aștept ca Ministerul Sănătății, împreună cu dumneavoastră, marii producători de vaccinuri, să venim cu soluții extrem de clare și predictibile, încât să nu mai avem probleme anii viitori”, a declarat premierul Grindeanu.

 
Măsurile propuse de șeful Executivului au în vedere:
 
*       Instituirea unui sistem eficient de management al vaccinului;
 
*       Modificarea legislației în privința modului de achiziție în cazul vaccinurilor, astfel încât procesul să fie transparent și predictibil;
 
*       Realizarea unui plan multianual al necesarului de vaccinuri în România;
 
*       Realizarea unui stoc național de vaccinuri pentru situații speciale.
 
Reprezentanții producătorilor și-au exprimat disponibilitatea de a lucra împreună cu Guvernul la definitivarea mecanismului care să asigure predictibilitate, flexibilitate și continuitate în aprovizionarea cu vaccinuri și au apreciat deschiderea guvernului pentru dialog în acest sens. Totodată, au subliniat importanța cooperării în planificare, pentru asigurarea în timp util a dozelor de vaccin care ar putea fi necesare.
 
Ministrul sănătății, Florian Bodog, a menționat că proiectul Legii vaccinării se află, în continuare, în dezbatere publică și că este deschis tuturor propunerilor, astfel încât să rezulte un cadru legal care să asigure un sistem fluid de aprovizionare cu vaccinuri, precum și informarea corectă a populației în ceea ce privește importanța prevenției.
 
Întrevederea cu producătorii de vaccinuri va fi reluată, în aceeași formulă, în aproximativ două săptămâni, pentru prezentarea primelor concluzii și soluții concrete propuse. De asemenea, premierul va mai avea întâlniri, pe aceeași temă, și cu asociații ale medicilor, manageri de spitale, organizații nonguvernamentale și alți reprezentanți ai sistemului de sănătate din țara noastră.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DSVSA Constanța a încheiat un contract de achiziționare vaccinuri pentru uz veterinar. Valoarea contractului (document)

06 May 2018 378

Licitație la DSVSA Constanța. Se completează stocurile de vaccinuri pentru uz veterinar (document)

14 Mar 2018 348

O mămică din Constanţa şi-a dat în judecată medicii ginecologi, după ce a rămas însărcinată

23 Feb 2018 24654

Proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor intră în dezbatere la Comisia pentru sănătate publică a Senatului

26 Sep 2017 534

Proiectul Legii vaccinării, adoptat de Guvern. Acesta va fi trimis Parlamentului spre dezbatere și adoptare

09 Aug 2017 639

La Cantacuzino vor putea fi produse vaccinuri peste cel puțin doi ani

07 Aug 2017 521

DSVSA Constanţa aprovizionat cu vaccinuri de Farmavet SA. Ce valoare au contractele atribuite (document)

06 Jun 2017 1567

Portul Constanţa, zguduit de procurorii Anticorupţie! Începe judecata celor 15 inculpaţi - poliţişti, vameşi şi angajaţi ai Căpităniei

26 May 2017 7323

Lege adoptată în Italia care îi obligă pe părinţi să-şi vaccineze copiii

19 May 2017 1459

Se cere demisia ministrului Sănătăţii. Motivul - legea care prevede vaccinarea obligatorie

20 Apr 2017 26727

Ce spune DSP Constanţa despre vaccinul hexacima „Ministerul Sănătăţii ne-a promis 2.000 de doze“

10 Apr 2017 2412

Editorial Criza vaccinurilor, ameninţare la viaţa micuţilor. Cine le-a pus gând rău bebeluşilor?

08 Apr 2017 1183

Reprezentanţii DSP Constanţa liniştesc părinţii Nu avem probleme cu dozele de vacinuri

17 Feb 2017 2057

Ministrul Sănătății, Florian Bodog „Am găsit o situație dezastruoasă, cu vaccinuri insuficiente sau chiar neachiziționate”

26 Jan 2017 949

Lipsa vaccinurilor modifică schema de imunizare. Ce trebuie să știe părinții

15 Jan 2017 817

Părinții nu vor fi obligați să își vaccineze copiii. Ministerul Sănătății pregătește Legea vaccinării

02 Dec 2016 1392

Ministrul Sănătății Legea vaccinării este finalizată, va fi pusă curând în dezbatere publică

10 Nov 2016 1111

Vaccinarea copiilor, anunţată prin SMS

15 Oct 2016 944

În urma percheziţiilor DNA din Portul Constanţa 20 de suspecţi, nicio măsură preventivă

06 Oct 2016 1406

Percheziţii DNA în Portul Constanţa! Sunt vizate aproape 20 de persoane (galerie foto)

06 Oct 2016 3932

PNL se pronunță ferm în favoarea vaccinării copiilor

25 Sep 2016 1044

Epidemie de rujeolă! Contraziceri între autorităţi! Medicii de familie spun că nu au vaccinuri, Ministerul Sănătăţii dă asigurări că sunt!

23 Sep 2016 2655

Constanța Criză în spitale! Lipsește vaccinul împotriva tuberculozei, stocurile sunt epuizate

17 Sep 2016 1083

Zeci de persoane, arestate pentru trafic de vaccinuri

21 May 2016 657

Ministerul Sănătății a semnat astăzi noul contract de furnizare a vaccinului hexavalent

17 May 2016 1890

Atenţie! Colegiul Medicilor din România - Vaccinurile POT cauza autism?! (galerie foto)

20 Apr 2016 1069

Revista presei locale

19 Apr 2016 2020

Voceaconstantei.ro Remedii naturiste. Alergiile tratate fără medicamente

22 Mar 2016 874

Consultant OMS, despre vaccinurile care pot provoca moartea a milioane de oameni

20 Feb 2016 3249

Obama a ”atacat” cu Rousseff problema virusului Zika

30 Jan 2016 1202

Revista presei locale

12 Jan 2016 1726

Părinții care refuză vaccinarea copiilor ar putea fi sancționați

02 Oct 2015 738

Romvac Company şi Farmavet alimentează cu vaccinuri Direcţia Sanitar Veterinară Constanţa (document)

02 Jun 2015 2169

Vaccinuri de 1.012.000 de lei vor ajunge la Spitalul Judeţean Constanţa (document)

16 Apr 2015 1084

Cifrele negre ale vaccinării, scăpate de sub control de Ministerul Sănătății

16 Apr 2015 1043

OMS vrea 7 vaccinuri obligatorii, pentru scăderea riscului unor epidemii

21 Mar 2015 892

Spitalul Judeţean Constanţa cumpără vaccinuri şi medicamente pentru boli rare în valoare de aproape trei milioane de lei (documente)

03 Feb 2015 833

Rusia ar putea furniza trei vaccinuri împotriva Ebola

11 Oct 2014 1323

Vaccinurile de imunizare a bebeluşilor lipsesc din Maternitatea Constanţa

04 Aug 2014 947

Revista presei locale

27 Jun 2014 1061

Achiziţii de aproape 57 de milioane de euro Pe ce a cheltuit în 2013 Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa această sumă fabuloasă

18 Dec 2013 1949

Vaccinuri de uz veterinar - 02.09.2013

02 Sep 2013 453

Vaccinuri - 06.08.2013

06 Aug 2013 421

Contract de furnizare vaccinuri pentru uz veterinar - 10.06.2013

10 Jun 2013 698

Vaccinul pediatric hexavalent HexyonTM/ Hexacima® a fost aprobat în Europa

23 Apr 2013 1563

DSVSA Constanţa cumpără vaccin pentru uz veterinar

17 Apr 2013 1256

Elevi vaccinaţi de femeia de serviciu

18 Oct 2012 1017

Spitalul Judeţean cumpără vaccinuri

05 Oct 2012 1062

Ti-ai ales deja destinatia de vacanta? Afla ce vaccinuri trebuie sa faci inainte de plecare pentru a avea o vacanta fara probleme

23 Apr 2012 529

Şeful DSP Constanţa „La noi au rămas 10% din cele 40.000 de vaccinuri antigripale primite"

11 Jan 2012 1134