DNA Raportul MCV confirmă parcursul constant profesionist și eforturile deosebite depuse de DNA în lupta împotriva corupției la nivel înalt

DNA. Sursa foto: Facebook/DNABiroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este abilitat să aducă la cunoştinţa publicului următoarele:            
           
Conducerea MP a luat act de Raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare și verificare, publicat la 22 noiembrie 2022.

Concluzia documentului este aceea că se „consideră că progresele realizate de România în cadrul MCV sunt suficiente pentru a îndeplini angajamentele asumate de România la momentul aderării sale la UE.”
           
Obiectivele stabilite în responsabilitatea parchetelor, constând, în esență, în implementarea unui proces judiciar eficient și transparent, în special prin efectuarea unor anchete penale obiective și susținute în cazurile de corupție la nivel înalt și în administrația publică locală, au fost atinse.
           
Rezultatele obținute în această perioadă supusă monitorizării, evidențiate prin rapoartele Comisiei, demonstrează că procurorii și-au asumat în mod constant și ireversibil rolul de a investiga în mod profesionist și imparțial cazurile de corupție, prin eforturi depuse deseori într-un mediu ostil.
           
După cum se arată în ultimul raport, progresele privind lupta anticorupție vor fi monitorizate în cadrul unui nou mecanism, aplicabil tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, respectiv Raportul referitor la statul de drept.

„Salutăm faptul că progresele tehnice sunt dublate de inițiative politice din care Comisia reține atingerea obiectivelor stabilite prin decizia de instituire a MCV. De asemenea, evidențiem că strânsa colaborare cu ministrul justiției, ca și suportul său pentru acțiuni destinate consolidării capacității parchetelor reprezintă elemente esențiale care au contribuit la atingerea obiectivelor de referință MCV.
Asigurăm societatea de determinarea procurorilor în vederea continuării cu seriozitate a demersurilor de combatere a corupției la toate nivelurile și de a contribui la înfăptuirea unui act de justiție credibil și respectat de cetățeni“ - au precizat procurorii.

Oficial de la DNA

Raportul Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), publicat la data de 22 noiembrie 2022, scoate în evidență rezultatele pozitive obținute în materie de eficacitate a investigării și a sancționării corupției la nivel înalt.

În acest fel,  este recunoscut rolul activ al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în atingerea uneia dintre condițiile trasate prin MCV și anume Măsura 3 – Combaterea eficientă a corupției la nivel înalt. 


Raportul confirmă parcursul constant profesionist și eforturile deosebite depuse de DNA în lupta împotriva corupției la nivel înalt. În pofida unor provocări legate de cadrul instituțional și legislativ, în ultimii ani, DNA a obținut  rezultate concrete: mai mulți inculpați trimiși în judecată, mai multe persoane cu funcții publice înalte deferite justiției, mai multe condamnări obținute, mai puține achitări și mai multe sesizări înregistrate - un semn de recâștigare a încrederii cetățenilor.

„Procurorul șef  Crin Bologa alături de conducerea instituției își exprimă aprecierea față de eforturile depuse de procurorii anticorupție și de celelalte categorii de personal ale DNA în obținerea de rezultate concludente și incontestabile în lupta împotriva corupției.

DNA îi asigură pe cetățeni că rămâne o instituție puternică și pe deplin angajată în lupta împotriva corupției la nivel înalt și mediu și că va  continua munca în mod susținut și eficient, cu respectarea standardelor de profesionalism și cu respectarea drepturilor procesuale ale persoanelor implicate în dosare penale“ - au precizat reprezentanții DNA.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anăstase Caraiola, acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Constanța! Condamnare

28 Mar 2024 595

Oficial! 21 de polițiști de la Frontieră și un inspector de la Antifraudă, trimiși în judecată de DNA

27 Mar 2024 645

Patru inspectori de trafic rutier și Popovici Florin Mădălin, viceprimarul comunei Sârbi, județul Bihor, trimiși în judecată de DNA

25 Mar 2024 486

DNA a trimis în judecată un șofer! Dare de mită, ultraj, distrugere și amenințare

25 Mar 2024 392

Achitare la Tribunalul Tulcea, într-un dosar al DNA Constanța! Vizat, „obiectivul turistic sat pescăresc tradițional“ (MINUTĂ)

24 Mar 2024 973

(VIDEO) Patru persoane trimise în judecată de DNA Constanța, menținute în arest preventiv! Decizia nu este definitivă

23 Mar 2024 672

Tribunalul Constanța, al 7-lea termen în dosarul lui Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă!

23 Mar 2024 540

Curtea de Apel Constanța, final de proces în presupusul șantaj de la SOCEP! Când se va pronunța instanța definitiv

22 Mar 2024 643

Avocat din Baroul Ialomița, trimis în judecată de procurorii DNA

22 Mar 2024 442

Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, declarații după perchezițiile DNA Constanța - „Am încredere în justiție. Am avut mereu!“

22 Mar 2024 514

Trimis în judecată de DNA Constanța Ermil Chelariu, fost director general în CJC, își va recupera telefonul mobil marca Iphone 14

21 Mar 2024 676

Un an de închisoare cu amânare pentru Laura Bobeș, fosta șefă al Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Constanța! (MINUTĂ+DOCUMENT)

21 Mar 2024 663

Un an de închisoare cu amânare pentru Viorela Mirabela Călin, fost consilier juridic superior la Primăria Constanța (MINUTĂ+DOCUMENT)

21 Mar 2024 696

Procurorii DNA la sediul CJ Averea și interesele lui Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași! (DOCUMENT)

21 Mar 2024 6955

Procurorii DNA Constanța efectuează percheziții la Consiliul Județean Călărași!

21 Mar 2024 783