DNA. Reprezentantul unei firme, trimis în judecată pentru luare de mită


În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 236 din 15 aprilie 2020, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv pentru 30 de zile, a unui inculpat, persoană fizică fără calitate specială, reprezentant legal al unei firme private, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii august 2019, în calitate de reprezentant legal al unei firme private, inculpatul ar fi pretins de la reprezentanta unei alte societăți comerciale (martor), suma de 267.840 lei, reprezentând un comision de 2% din valoarea totală a facturilor emise și încasate de ultima societate, în baza a două contracte de Reabilitare termică a unor blocuri de locuințe din București, pentru ca, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu de supervizare a lucrărilor realizate în baza celor două contracte, să aprobe situațiile de lucrări, atașamentele aferente și să emită certificatele de plată către societatea respectivă, documente fără de care nu ar fi fost posibilă încasarea contravalorii facturilor emise.

Potrivit unui contract de prestări de servicii încheiat cu o primărie de sector din București, inculpatul ar fi trebuit să verifice și să semneze situațiile de lucrări, atașamentele (pozele și măsurătorile) aferente lucrărilor executate în cadrul contractelor de reabilitare termică încheiate de diferite firme cu primăria de sector și totodată să certifice că sumele solicitate la plată sunt aferente lucrărilor executate.

În perioada 20 octombrie 2019 - 14 aprilie 2020, inculpatul ar fi primit suma pretinsă, după cum urmează:

- prima tranșă, 20.000 lei, la data de 20 octombrie 2019,

- a doua și a treia tranșă, de 10.000 lei fiecare, în perioada dintre sfârșitul lunii octombrie - începutul lunii decembrie 2019,


- ultima tranșă, în sumă de 35.000 euro, la data de 14.04.2020, când s-a constatat infracțiunea flagrantă.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 40.000 lei aflată într-un cont bancar aparținând inculpatului, în vederea confiscării speciale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se înlocui măsura arestării preventive (măsură care expiră la data de 14 mai 2020) cu măsura arestului la domiciliu și de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

Se face precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O nouă firmă de asistenţă medicală specializată, în Constanța

19 Apr 2024 203

Imobiliare Constanța Complex Savoy SA, răspuns negativ de la Primăria Constanța

19 Apr 2024 289

Un imobil de pe strada Avram Iancu va fi reabilitat Firma lui Răzvan-Ionuț Florea, act de urbanism de la Primăria Constanța

19 Apr 2024 397

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența LGV Invest Quality SRL, din Limanu! Firma a deținut, prin concesiune, un teren în Portul Turistic Mangalia

19 Apr 2024 200

O nouă firmă de servicii anexe transportului pe apă își începe activitatea în Constanța

19 Apr 2024 298

Licitații Tulcea Woodart SRL va dota Școala Gimnazială Ostrov cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

19 Apr 2024 251

Cumpărări directe Constanța Primăria Istria investește în lucrări de amenajare a platformei Școala Nuntași (DOCUMENT)

19 Apr 2024 222

Decizie a Curții de Apel Constanța în procesul dintre UAT Isaccea și JT Grup SRL

18 Apr 2024 469

Societatea Yano & Edi SRL, înființată recent la Constanța

18 Apr 2024 428

Licitații Constanța Nuclearelectrica investește în servicii de montare-demontare schelă (DOCUMENT)

18 Apr 2024 429

Cumpărări directe Constanța Primăria Pantelimon cumpără stație de autobuz (DOCUMENT)

18 Apr 2024 425

Cumpărări directe Constanța Consiliul Local Castelu, licitație deschisă pentru lucrări montare pavele și borduri pe strada Republicii (DOCUMENT)

18 Apr 2024 407

Cumpărări directe Constanța Consiliul Local Amzacea investește în servicii de întreținere a spațiilor verzi din comună (DOCUMENT)

18 Apr 2024 334

CNSC, decizie care vizează DGASPC Snow Clean SRL continuă să câștige contracte la instituțiile subordonate Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

18 Apr 2024 476

Firma, obligată de Municipalitate să elaboreze un PUZ Karelly Wash SRL vrea să construiască două blocuri în municipiul Constanța

18 Apr 2024 529