Dobrogea e frumoasă Clopețelul dobrogean, plantă cunoscută numai în regiunea dobrogeană

  • Clopoțelul dobrogean sau clopoțelul românesc (Campanula romanica) este o plantă endemică în România, cunoscută numai în Dobrogea.
  • Este o specie ameninţată cu dispariţia datorită exploatărilor de carieră, poluării, schimbărilor climatice şi a păşunatului.


A fost descoperită de savantul român Traian Săvulescu în 1916. Face parte din familia campanulacee, ordinul Asterales. Este o plantă perenă. Crește în crăpăturile stâncăriilor calcaroase sau granitice, fiind o plantă saxicolă. Rizomul este îngroșat, multicapitat. Din el cresc tulpini numeroase și dese, înalte de 10-40 cm, drepte sau uneori culcate la bază și apoi ascendente, muchiate, verzi, în partea inferioară pubescente, în partea superioară glabre și ramificate.


Frunze radicale sunt groase, reniform cordate sau subrotund cordate. Frunzele tulpinale inferioare de obicei uscate, liniar lanceolate sau lanceolate, cele tulpinale mijlocii liniare sau liniar lanceolate, iar cele superioare liniare, liniar setiforme, glabre. Pețiolul frunzei scurt, slab păros, scrie Wikipedia.org.


Inflorescență multifloră sau paucifloră. Bobocii florali erecți. Florile sunt erecte, lungi de 8-10 mm, au forma unui clopoțel îngust; au o culoare violet palidă sau albăstruie. Înflorește din iunie până în septembrie. Fructul este o capsulă cilindrică. Este o specie simbol al Dealurilor Dobrogei, protejată prin lege.


Formează tufe cu tulpini numeroase și dese, de aproape un metru în diametru și o înălțime ce variază între 10 și 40 de cm. Floarea are o lungime de 8-10 mm, formă tubulară și culoare palid violet sau albăstruie. Inflorescența este în general multifloră, rar tulpina se termină cu o singură floare. Frunzele bazale sunt curbate în formă de inima; frunzele superioare sunt liniare.

Se dezvoltă pe terenurile stâncoase (fiind un element saxicol), în fisurile stâncilor, acolo unde s-a acumulat puţin sol provenit din praful răscolit de vânt sau pe pietrişurile provenite din dezintegrarea rocilor, informează Romsilva - Parcul Național Munții Măcinului, pe pagina de socializare.

Este o specie ameninţată cu dispariţia datorită exploatărilor de carieră, poluării, schimbărilor climatice şi a paşunatului, fiind protejată prin Directiva Habitate, Convenţia de la Berna, Lista Roşie IUCN, OUG 57/2007 – Anexele 3 şi 4 A, Liste Roşii Naţionale (Dihoru & Dihoru 1994, Oltean & al. 1994).



Sursa foto: Facebook/ Romsilva - Parcul Național Munții Măcinului



Citește și:

104 ani de la moartea poetului plastic al florilor, Ștefan Luchian (video)

Fotoreportaj Rodii înfloriți în Constanța. Cum arată un astfel de arbore mediteranean (galerie foto)




 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vreme instabilă pentru următoarele zile în Dobrogea

19 Apr 2024 458

In memoriam George Ștefănescu, pictorul inspirat de locurile și peisajele din Dobrogea

19 Apr 2024 374

Umiditatea solului în Dobrogea. Evaluare recentă a specialiștilor ANM

19 Apr 2024 325

UPDATEAccident în dreptul Hanului Morilor, județul Constanța. O mașină a părăsit carosabilul

19 Apr 2024 515

Localitățile Constanța, Movilița, Eforie Sud, Năvodari și Vadu Oii, fără energie electrică vineri. Vezi dacă ești afectat

18 Apr 2024 656

Se întrerupe furnizarea energiei în perioada următoare în mai multe localități din județul Constanța. Vezi dacă ești afectat

18 Apr 2024 795

​Proces amânat între un hotel din județul Vâlcea și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. Dosarul, pe rolul Tribunalului Constanța

18 Apr 2024 323

Ziua Forțelor Terestre la VIVO! Mall Constanța! Militarii vor organiza o expoziţie de tehnică de luptă

18 Apr 2024 488

Cod Galben hidrologic pentru râuri din Dobrogea. Anunțul hidrologilor

18 Apr 2024 334

Constanța Miercuri a fost cel mai cald din țară! Temperaturile au scăzut și cu 20 de grade Celsius

18 Apr 2024 336

Cum va fi vremea în Dobrogea în perioada următoare? Anunțul meteorologilor

18 Apr 2024 632

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, joi?

18 Apr 2024 584

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 507

UPDATE Incendiu în localitatea Băltăgești, județul Constanța

17 Apr 2024 443

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 451