#DobrogeaAcademică Academicieni de rang internaţional, prezenţi la Conferinţa ESPERA 2019

Membri ai Academiei Române, specialişti şi cadre universitare din ţară şi din străinătate şi-au anunţat participarea la cea de-a VI-a ediţie a conferinţei internaţionale Economic Scientific Research - Theoretical, Empirical and Practical Approaches (ESPERA 2019), care va fi prezidată de acad. Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, şi acad. Mugur Constantin Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale şi preşedinte al Secţiei de ştiinţe economice, juridice şi sociologie al Academiei Române.
 
Deschiderea conferinţei - organizată anual de Institutul Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu“ al Academiei Române, în parteneriat cu Banca Naţională a României - va avea loc mâine, în Aula Academiei Române, începând cu ora 10. 
 
Manifestarea îşi propune ca temă a dezbaterilor „Harnessing Tangible and Intangible Assets in the context of European Integration and Globalization. Challenges ahead“ şi include o diversitate de intervenţii ştiinţifice ale cercetătorilor din institutele şi centrele Institutului Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu“. 
 
Invitaţii de onoare ai acestei ediţii sunt acad. Jaime Gil Aluja (83 ani), membru de onoare al Academiei Române din anul 1995, preşedinte al Academiei Regale Spaniole de Știinte Economice şi Financiare, prof. dr. Erna Hennicot-Schoepges (78 ani), fost ministru al Culturii, Educaţiei şi Cercetării din Luxemburg, vicepreşedinte al Institutului Internaţional pentru Diplomaţie Culturală, şi acad. Jean-Jacques Askenasy (90 ani), membru de onoare al Academiei Române, profesor la Universitatea din Tel Aviv. 

 

Savant israelian, produs al şcolii româneşti de cercetare ştiinţifică

 
Dintre cei trei savanţi, Jean-Jacques Askenasy este cel mai puternic legat de cercetarea ştiinţifică românească, fiind absolventul Facultăţii de Medicină a Universităţii din Cluj (1954), pe care a absolvit-o cu titlul de Doctor în Medicină. 
 
În timpul ultimilor ani de studenţie a lucrat ca preparator la catedra de neurologie condusă de profesorul Dezideriu Duma. După stagiul de internat, se specializează în neurologie în clinica Institutului de Neurologie al Academiei Române sub îndrumarea lui Arthur Kreindler şi a lui Vlad Voiculescu, după care devine şef al serviciului de neurologie al spitalului CFR II din Bucureşti. În anul 1972 obţine titlul de Doctor în Știinţe din partea Universităţii din Bucureşti.
În anul 1972 se stabileşte în Israel, unde în 1974 este numit lector la catedra de neurologie a Facultăţii de Medicină „Sackler“ a Universităţii din Tel-Aviv şi îşi începe activitatea de cercetător în neuroştiinţe la Institutul Weitzman. 
 
În anul 1981 lucrează ca profesor-asociat la „Mount-Sinai School of Medicine" a Universităţii din New York la un proiect de cercetare asupra tulburărilor de somn la pacienţi cu boala Parkinson, împreună cu profesorii Melvin Yahr şi Eliot Weitzman. 
 
Întors în Israel, este numit director al Centrului de Medicină a Somnului de pe lângă Centrul Medical „Sheba". În această calitate organizează cursuri de „medicină a somnului" la Universitatea din Tel-Aviv. În anul 1981 este numit Cetăţean de Onoare al oraşului Yeruham din Israel. În anul 1986 este numit profesor-agregat la clinica Charcot a Universităţii „Pierre et Marie Curie" din Paris. Primeşte medalia "Pierre Castaigne" şi este numit membru de onoare al Societăţii franceze de Neurologie (Société Française de Neurologie).
În anul 1995 este numit profesor la Clinica de Neurologie a facultăţii de Medicină „Sackler" TAU. 
 
Jean-Jacques Askenasy este autor a 13 monografii, 13 contribuţii în tratate de specialitate, 90 articole originale în reviste de specialitate în domeniul neurologiei şi medicinei somnului, 195 comunicări şi referate la congrese naţionale şi internaţionale.
 
Revenind la Conferinţa internaţională ESPERA 2019, trebuie precizat faptul că aceasta oferă un cadru academic de dezbatere asupra celor mai recente cercetări din domeniul ştiinţelor economice şi al ştiinţelor sociale, elementul de noutate al prezentei ediţii constituindu-l secţiunea dedicată studenţilor doctoranzi şi cercetătorilor de nivel postdoctoral. 
Cele mai valoroase 100 de comunicări ştiinţifice vor fi publicate, după o riguroasă selecţie, în volumul conferinţei, la prestigioasa editură Peter Lang Academic International Publishing Group.
 

#DobrogeaAcademică, proiect ce conectează comunitatea dobrogeană la nucleul intelectualităţii româneşti    

 
Proiectul #DobrogeaAcademică, asumat de cotidianul ZIUA de Constanţa, are ca obiectiv conectarea comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti - Academia Română. Gândit ca un demers editorial bivalent, la care contribuie cele mai importante instituţii de educaţie şi cultură constănţene, prin #DobrogeaAcademică se doreşte, pe de o parte, readucerea în atenţia comunităţii a relaţiei Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile - începând cu Constantin I. Brătescu, iar pe de altă parte - un deziderat mai vechi -, porneşte de la convingerea că vor exista academicieni care vor accepta invitaţia de a conferenţia despre cel mai vechi pământ românesc atestat documentar.
 
Prin intermediul acestui proiect, ZIUA de Constanţa îşi propune ca dobrogenii să cunoască activitatea acestui nucleu al intelectualităţii româneşti, prin promovarea preocupărilor actuale ale Academiei Române.
 
Sursa foto: Facebook / Institutul Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu“​

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#DobrogeaAcademică Lansarea integralei digitale a Dicționarului tezaur al limbii române

07 Jul 2022 2587

#DobrogeaAcademică „Căderea unui dictator. Război hibrid și dezinformare în Revoluția Română din decembrie 1989“ – sesiune științifică

10 Jun 2022 2317

#DobrogeaAcademică Gheorghe Petrașcu - 150 de ani

08 Jun 2022 1731

#DobrogeaAcademică Societatea, între inteligența umană și inteligența artificială

01 Jun 2022 1169

#DobrogeaAcademică Limitarea accesului la documente din arhivă – o decizie cu consecințe grave

31 May 2022 1299

#DobrogeaAcademică Un laureat al Premiului Nobel, invitat special al Academiei Române

18 May 2022 1211

#DobrogeaAcademică O expoziție-omagiu adus fondatorului primului muzeu de etnografie şi artă națională, Alexandru Tzigara-Samurcaș

03 May 2022 1157

#DobrogeaAcademică Ritualuri și simboluri ale celei mai solemne sărbători a creștinilor

18 Apr 2022 2761

#DobrogeaAcademică Primul președinte al Academiei Române, aniversat la 220 de ani de la naștere

14 Apr 2022 1059

#DobrogeaAcademică „Șapte ciudățenii ale omului”, dezbătute de Jean-Jacques Askenasy

13 Apr 2022 1321

#DobrogeaAcademică Adunare Generală festivă, de Ziua Academiei Române

02 Apr 2022 2533

#DobrogeaAcademică România și modelul sovietic

30 Mar 2022 1986

#DobrogeaAcademică Basarab Nicolescu – omul cosmodern

24 Mar 2022 2985

#DobrogeaAcademică Aurelia și Ștefan Lăpușan, co-autori ai unei impresionante monografii lansate recent în Aula Academiei Române

01 Mar 2022 3284

#DobrogeaAcademică Centenar Horia Damian, „celălalt erou al României alături de Brâncuși“

22 Feb 2022 1355