#DobrogeaAcademică Academicieni români, aureolaţi cu distincţii naţionale şi internaţionale (document)

Academicianul Cristian Silvestru (membru corespondent din 30 aprilie 2009), membru al Secţiei de ştiinţe chimice din Academia Română, a fost ales, luna trecută, membru al European Academy of Sciences and Arts din Salzburg.
 
Alegerea vine ca urmare a recunoaşterii prestigioasei cariere profesionale a acad. Cristian Silvestru, profesor şi director la Departamentul de chimie, Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, şi cercetător cu o bogată activitate în chimia anorganică şi organometalică.
 
Prin cercetările sale, acad. Cristian Silvestru, a contribuit la dezvoltarea chimiei organometalice şi coordinative, cu rezultate semnificative în domenii, precum: sinteza şi caracterizarea structurală a compuşilor metalelor cu liganzi fosfor-organici; combinaţii metalice cu activitate antitumorală; chimia compuşilor organometalici ai metalelor din grupele principale; compuşi organometalici moleculari chirali şi arhitecturi organometalice supramoleculare etc.
În 2001 a pus bazele Centrului Naţional de Difractometrie de Raze X, în cadrul Facultăţii de Chimie şi Inginerie Chimică din Universitatea „Babeş-Bolyai“, dotat cu primul difractometru de raze X pe monocristal din ţară. În calitate de director, a coordonat activitatea acestui centru care deserveşte atât grupuri de cercetare din ţară, cât şi din străinătate.
 
Visiting Professor la importante universităţi din străinătate (Bremen Universität, Universidad Nacional Autonoma de Mexico din Ciudad de Mexico, Michigan State University), acad. Cristian Silvestru este, de asemenea, „regional editor for Organometallic Chemistry“ al revistei Central European Journal of Chemistry şi membru în colectivul de redacţie al Revue Roumaine de Chimie.
 

Academician Marius Andruh, Doctor Honoris Causa al Universităţii „Politehnica“ din Bucureşti 

 
Academician Marius Andruh (membru titular din 2009), preşedintele Secţiei de ştiinţe chimice din Academia Română, a primit titlul Doctor Honoris Causa din partea Universităţii „Politehnica“ din Bucureşti. Ceremonia a avut loc în cadrul şedinţei publice a Senatului Universităţii „Politehnica“. 
 
La eveniment au participat acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, acad. Ioan Dumitrache, secretar general al Academiei Române, acad. Mariana Zaharescu, prof. univ. Nicolae Țăpuş, membru de onoare al Academiei Române, profesori din cadrul Universităţii „Politehnica“, studenţi şi masteranzi.
 
În Laudatio (vezi secţiunea „Documente“) sunt menţionate contribuţiile performante ale acad. Marius Andruh, care au creat ştiinţă în domeniul chimiei, recunoaşterea sa naţională şi internaţională, precum şi activitatea de profesorat. Academician Marius Andruh este profesor la Facultatea de Chimie de la Universitatea din Bucureşti şi a fost Visiting Professor la numeroase instituţii de învăţământ superior din străinătate, precum Universităţile din Bordeaux, Göttingen, Brno, Angers, Jena, Manchester, Valencia, Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris, „Paul Sabatier“ din Toulouse, Unversidade Federal Fluminense Niteroi din Rio de Janeiro etc.
 
Prin cercetările sale, acad. Marius Andruh a contribuit la dezvoltarea chimiei combinaţiilor complexe polinucleare, cu importante realizări. Rezultatele cercetărilor au fost publicate în peste 280 de articole şi cinci capitole de carte, care au adunat peste 8400 de citări (h-index = 45 – ISI; 47 – SCOPUS). Peste 25 de articole au figurat în topul celor mai citate/accesate articole ale unor prestigioase jurnale internaţionale (Chemistry, Coordination Chemistry Reviews, New Journal of Chemistry, CrystEngComm., Inorganica Chimica Acta etc.).
 
Sursa text şi foto: acad.ro
 
#DobrogeaAcademică, proiect ce conectează comunitatea dobrogeană la nucleul intelectualităţii româneşti    
 
Proiectul #DobrogeaAcademică, asumat de cotidianul ZIUA de Constanţa, are ca obiectiv conectarea comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti - Academia Română. Gândit ca un demers editorial bivalent, la care contribuie cele mai importante instituţii de educaţie şi cultură constănţene, prin #DobrogeaAcademică se doreşte, pe de o parte, readucerea în atenţia comunităţii a relaţiei Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile - începând cu Constantin I. Brătescu, iar pe de altă parte - un deziderat mai vechi -, porneşte de la convingerea că vor exista academicieni care vor accepta invitaţia de a conferenţia despre cel mai vechi pământ românesc atestat documentar.
Prin intermediul acestui proiect, ZIUA de Constanţa îşi propune ca dobrogenii să cunoască activitatea acestui nucleu al intelectualităţii româneşti, prin promovarea preocupărilor actuale ale Academiei Române.
 
Citeşte şi:
 
#DobrogeaAcademică Impactul revoluţiei digitale asupra omului şi societăţii. Măsuri necesare pentru România. Un manifest pentru adaptarea la era digitală
 
#DobrogeaAcademică Conferinţă despre „Două copii necunoscute ale «Celor 12 vise în tâlcuirea lui Mamer»“, la Academia Română
 
#DobrogeaAcademică Despre „Mavrocordaţii şi Historia Valachorum“, la Casa Academiei Române
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#DobrogeaAcademică Lansarea integralei digitale a Dicționarului tezaur al limbii române

07 Jul 2022 2602

#DobrogeaAcademică „Căderea unui dictator. Război hibrid și dezinformare în Revoluția Română din decembrie 1989“ – sesiune științifică

10 Jun 2022 2324

#DobrogeaAcademică Gheorghe Petrașcu - 150 de ani

08 Jun 2022 1752

#DobrogeaAcademică Societatea, între inteligența umană și inteligența artificială

01 Jun 2022 1182

#DobrogeaAcademică Limitarea accesului la documente din arhivă – o decizie cu consecințe grave

31 May 2022 1308

#DobrogeaAcademică Un laureat al Premiului Nobel, invitat special al Academiei Române

18 May 2022 1220

#DobrogeaAcademică O expoziție-omagiu adus fondatorului primului muzeu de etnografie şi artă națională, Alexandru Tzigara-Samurcaș

03 May 2022 1164

#DobrogeaAcademică Ritualuri și simboluri ale celei mai solemne sărbători a creștinilor

18 Apr 2022 2778

#DobrogeaAcademică Primul președinte al Academiei Române, aniversat la 220 de ani de la naștere

14 Apr 2022 1069

#DobrogeaAcademică „Șapte ciudățenii ale omului”, dezbătute de Jean-Jacques Askenasy

13 Apr 2022 1337

#DobrogeaAcademică Adunare Generală festivă, de Ziua Academiei Române

02 Apr 2022 2544

#DobrogeaAcademică România și modelul sovietic

30 Mar 2022 1997

#DobrogeaAcademică Basarab Nicolescu – omul cosmodern

24 Mar 2022 2998

#DobrogeaAcademică Aurelia și Ștefan Lăpușan, co-autori ai unei impresionante monografii lansate recent în Aula Academiei Române

01 Mar 2022 3302

#DobrogeaAcademică Centenar Horia Damian, „celălalt erou al României alături de Brâncuși“

22 Feb 2022 1361