#DobrogeaAcademică Impactul revoluției digitale asupra omului și societății. Măsuri necesare pentru România. Un manifest pentru adaptarea la era digitală


Biroul de presă al Academiei Române a transmis recent un comunicat care cuprinde un manifest pentru adaptarea societății românești la era digitală, în contextul noii revoluții industriale, precum și recomandări privind direcțiile de acțiune propuse.


Academia Română a inițiat o serie de dezbateri pe teme actuale, cu impact major asupra omului și societății contemporane. Prima dintre aceste dezbateri științifice a avut în centrul atenției tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC) și inteligența artificială (IA), punând accent pe efectul acestora asupra societății în ansamblul ei, cât și pe rolul roboticii în dezvoltarea societății românești.


Academia Română consideră că utilizarea noilor tehnologii digitale are efecte imediate în numeroase domenii și prin Grupul de Reflecție privind impactul evoluției TIC și IA asupra omului și societății a propus mai multe direcții de acțiune, pe care le supune analizei factorilor decidenți, în vederea stabilirii unor măsuri coroborate în domeniile educație, sănătate, cercetare, dezvoltare, inovare, economie, administrație publică, pentru armonizarea accesului populației la noile locuri de muncă specifice economiei digitale.


Academia Română a lansat în acest sens un manifest pentru adaptarea societății românești la era digitală, document care abordează impactul revoluției tehnologice și măsurile care ar trebui implementate în România.


Recomandările privind direcțiile de acțiune vizează elaborarea unui program coerent, la nivel național, care să includă aspectele specifice noii revoluții industriale și asigurarea mijloacelor pentru crearea structurilor de implementare în învățământ, în cercetarea instituțională și academică, cât și în viața publică. De asemenea, în document sunt menționate și eventualele costuri ale inacțiunii sau ale acțiunii întârziate.


Grupul de reflecție privind impactul evoluției TIC și IA asupra omului și societății a fost înființat în cadrul Academiei Române în anul 2019, la inițiativa acad. Ioan Dumitrache, și este alcătuit din membri ai Academiei Române, specialiști în știința și tehnologia informației, tehnologia microsistemelor, inteligența artificială, economie, sociologie, filosofie, medicină, învățământ, precum și experți din mediul public și privat.


Redăm în continuare textul integral al Manifestului.
 

Impactul revoluției digitale asupra omului și societății și unele măsuri necesare a fi luate în România. Un manifest pentru adaptarea la Era digitală



Tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC) și inteligența artificială (IA) se situează în centrul revoluției digitale aflate în plină desfășurare și care influențează profund toate domeniile de activitate, economia, societatea, viața fiecărui individ și relațiile de orice natură stabilite la scară globală. În raport cu dinamica actuală a raporturilor dintre știință, tehnologie și societate, Academia Română, conform atribuțiilor prevăzute în Statutul său, și-a asumat rolul de a explora contextul, perspectivele și de a elabora, la solicitarea instituțiilor Statului (Președinție, Parlament, Guvern) sau din proprie inițiativă, propuneri de măsuri și acțiuni în beneficiul cetățenilor și al dezvoltării țării, în ansamblu.


Astfel, în anul 2001, Academia a derulat proiectul prioritar intitulat „Societatea Informațională-Societatea Cunoașterii: concepte, soluții și strategii pentru România“. Raportul de sinteză al proiectului a fost înaintat forurilor de decizie ale statului, partidelor parlamentare și comunicat societății prin intermediul mijloacelor de informare în masă. Astăzi, se poate constata că prevederile documentului intitulat „Carta construirii Societății Informaționale în România, un manifest pentru o mișcare amplă, eficace și coerentă“ (2000) s-au îndeplinit aproape în totalitate. În același timp, au fost percepute elemente noi de impact al TIC și AI.


În perioada 2015-2017, s-au derulat, în Academia Română, mai multe proiecte strategice, dintre care menționăm:
  • „Școala și educația“, prin care s-a propus o strategie pentru ca acestea să servească la adaptarea cetățeanului la noua etapă de evoluție a economiei și societății.
  • „Societatea cunoașterii în România“, care a evidențiat, printre altele, interacțiunile strânse dintre diferite elemente care caracterizează Era digitală (economie, cercetare, educație, legislație, piața muncii, protecția mediului, influența factorilor externi etc).
  • „Siguranța informatică – protecția drepturilor de proprietate intelectuală“, proiect menit să releve unele din potențialele riscuri legate de dezvoltarea și utilizarea TIC și să recomande căi de contracarare, precum și de stimulare și facilitare a creației, inovării și înregistrării proprietății intelectuale, respectiv valorificarea justă a acesteia.
Pe aceeași linie și în același domeniu de interes și preocupări, în anul 2019, s-a constituit, sub egida Academiei Române, Grupul de Reflecție privind impactul evoluției TIC și IA asupra omului și societății, întrunit în trei ședințe în datele de 14 martie, 18 aprilie și 21 iunie 2019. Prezentul document sintetizează principalele idei și propuneri de măsuri degajate în cadrul celor trei întâlniri ale membrilor grupului de reflecție, spre a fi supuse atenției factorilor de decizie din stat și comunicate societății, în ansamblul său.


1. Premisa



România este vital interesată de punerea în valoare a imensului potențial oferit de TIC și IA, ca și de asigurarea securității sale cibernetice și de gestionarea riscurilor inerente în lumea secolului al XXI-lea. Este esențial ca utilizarea noilor tehnologii digitale să nu fie doar apanajul unei elite reprezentate de profesioniștii din domeniu, ci să ofere acces și facilități extinse pentru întreaga populație a țării; educația și dezvoltarea infrastructurii digitale au un rol decisiv în acest sens.
 

2. Context



Pe plan mondial, cercetarea și inovarea în sfera tehnologiilor digitale avansează în salturi care se succed tot mai rapid, iar aplicațiile proliferează exponențial. Cunoștințele și tehnologiile care au dinamica și impactul cele mai semnificative sunt: știința datelor (“Data Science”), datele masive (“Big Data”), Cloud Computing, învățarea automată (“Deep/Broad Machine Learning”), robotica cognitivă, Cyber-Physical Systems, legat de care apar profesii noi (de exemplu, data scientist, operator 4.0). Cele mai semnificative progrese de ordin aplicativ sunt înregistrate în industria datelor și industria de software; în avangarda mondială se situează țările dezvoltate, precum și o serie de companii foarte puternice din SUA (Microsoft, Google, Amazon, Facebook, Apple), China (Baidu, Alibaba, Tencents) și UE (SAP). Rețeaua Internet a căpătat o anvergură planetară, tendința fiind cea a conectivității omniprezente și a „Internetului lucrurilor” (“Internet of Things”). Sistemele de comunicații implementează generația 5G, serviciile web avansează rapid către generația Web 3.0, iar sistemele de fabricație au atins generația “Industry 4.0”. În același timp, odată cu apariția de noi meserii menite să compenseze dispariția unor locuri de muncă, apar vulnerabilități majore pentru siguranța și protecția vieții private a cetățenilor și chiar influențe asupra stării de sănătate și comportamentului individului în contextul aplicării pe scară largă a tehnologiilor emergente, care tind să înlocuiască operatorii umani și să modifice deprinderile dobândite de-a lungul secolelor de evoluție umană. Este demn de remarcat programul ”Society 5.0”, lansat în Japonia, care vizează aspectele esențiale ale impactului tehnologiei asupra omului și societății.
 

3. Simptome



România este bine racordată la dinamica globală din domeniile TIC și IA; sistemul propriu de cercetare și inovare este potențial capabil, în condițiile unei susțineri financiare și instituționale adecvate, să evolueze pe traiectoria de „urmărire a liderului“, fiind posibile și unele realizări de vârf la nivel de nișă.


Principalii factori favorizanți specifici țării noastre sunt:
  • ponderea sectorului TIC în PIB,
  • infrastructura Internet cu viteze mari de trafic,
  • penetrarea largă a dispozitivelor mobile în rândul populației,
  • receptivitatea deosebită a tinerilor față de aceste tehnologii.
Totuși, în spațiul digital, potențialul creativ al tinerilor din România este utilizat îndeosebi pe cont propriu sau în comunități ad-hoc de utilizatori și mai puțin în proiecte lucrative de scară mare. Se fac simțite, de asemenea, consecințele negative ale exodului creierelor, care diminuează efectivele de profesioniști din TIC și IA disponibile în țară, determinând un deficit de forță de muncă superior calificată în aceste domenii. Marile companii care activează în România se dovedesc, în prezent, mai agile decât universitățile în a se plia pe dinamica noilor tehnologii digitale, adaptându-și rapid modul de funcționare și oferta adresată unei piețe deschise și dominată de concurența între platforme.


La ora actuală, cea mai largă popularitate cunosc, în România, comunicațiile mobile, comerțul electronic și rețelele de socializare. Administrația publică este, încă, insuficient informatizată în relația cu cetățeanul și cu firmele private, fapt resimțit acut îndeosebi de întreprinzători la inițierea unor noi afaceri.
 

4. Diagnostic



În prezent, în societatea românească se cunosc doar parțial atât oportunitățile create de TIC și IA, cât și efectele folosirii nepotrivite și chiar evoluțiile imprevizibile și posibil necontrolabile ale acestor tehnologii. Tehnologiile oferite de furnizorii de produse TIC evoluează într-un ritm mult mai rapid decât cunoștințele și mijloacele de acțiune ale multor potențiali utilizatori români. Nu există, încă, un program coerent, la nivel național, care să includă aspectele specifice noii revoluții industriale bazată esențialmente pe integrarea calculatoarelor, comunicațiilor și controlul obiectelor fizice.
 

5. Recomandări



Grupul de Reflecție privind impactul evoluției TIC și IA asupra omului și societății al Academiei Române a identificat următoarele direcții de acțiune:

 
  1. Definirea obiectivelor unui program coerent, la nivel național, care să includă aspectele specifice noii revoluții industriale
    • Identificarea și lansarea unor programe de cercetare științifică din domeniul roboticii, inteligenței artificiale, neuroinformaticii și nanotehnologiei, sistemelor inteligente „cyber-fizice“.
    • Lansarea și susținerea unui program național pentru cercetarea creierului, vizând aspecte fundamentale și aplicative din domeniul neuroștiințelor, neuroinformaticii și neurotehnologiei, nanoștiințelor cu impact medical, tehnologic și cognitiv.

  1. Crearea structurilor de implementare
  2. În învățământ:
    • Elaborarea unui program de pregătire a tinerilor în domeniul TIC în cadrul unor școli postliceale de 2-3 ani, în vederea acoperirii necesarului de lucrători cu calificare de nivel mediu.
    • Elaborarea și implementarea unui program de digitizare în cadrul sistemului național de educație, valorificarea mai amplă a potențialului TIC și IA în procesul educativ-formativ.
    • Includerea în planurile de învățământ din facultăți a unei discipline de etică în spațiul digital.
    • Promovarea și susținerea programelor de cercetare inter- și transdisciplinară, a colectivelor complexe integrate de cercetare, formate din specialiști din mediul academic și mediul de afaceri.
    • Promovarea și susținerea unui program privind educația continuă, pentru a asigura compatibilitatea întregii populații cu oportunitățile erei economiei digitale.
    • Pregătirea strategică de cadre didactice în domeniul “Industry 4.0”, în scopul dezvoltării sustenabile a educației și a piețelor interne emergente; studiul complexității globale cu ajutorul instrumentelor inteligente de tip World Economic Forum – Transformation Maps.
    • Parteneriate cu universități și instituții internaționale avansate în scopul schimbului de cunoștințe și bune practici. Reducerea timpului de asimilare a necesităților de implementare a domeniului “Industry 4.0” în România și creșterea rezilienței forței de muncă internă la tendințele tehnologice emergente la nivel global.
    • Crearea cadrului legislativ pentru dezvoltarea mediului de afaceri în domeniul “Industry 4.0”; motivarea anti-exod și încurajarea potențialului creierelor de valoare ale României.
  3. În cercetarea instituțională și academică:
    • Înființarea (reorganizarea) unui institut național de cercetare-dezvoltare-inovare, având ca obiectiv conceperea, proiectarea și dezvoltarea de noi tehnologii și produse bazate pe tehnici de inteligență artificială, inclusiv de învățare automată, robotică cognitivă, știința datelor ș.a.
    • Stimularea constituirii de consorții între universități, companii și instituții publice, pe principiul parteneriatului tripartit pentru inovare (“Triple Helix”), practicat cu succes în țările scandinave și în alte state dezvoltate.
  4. În viața publică:
    • Implementarea ghișeului unic în relația cetățenilor cu administrația atât centrală, cât și locală; oferirea de spații și dotări adecvate pentru cetățeni în sediile instituțiilor publice.
    • Realizarea de campanii de informare a populației privind riscurile legate de datele personale și modalitățile de protejare a acestora.

  1. Asigurarea mijloacelor:
    • Asigurarea unei finanțări de cel puțin 2% din PIB pentru cercetare-dezvoltare-inovare.
    • Sincronizarea ordonată cu programele europene.
    • Inițierea unor proiecte pilot pentru inovarea în masă (“crowdsourcing”) în domeniile TIC și IA.


Rolul Academiei Române va consta, în principal, în contribuția la clarificarea conceptelor și asigurarea unui punct de întâlnire pentru diferiți actanți din societate, precum și în elaborarea și implementarea unui program de digitizare în cadrul sistemului național de cercetare științifică.
Academia își va asuma funcția de coordonare a acestui program.


6. Costurile inacțiunii sau acțiunii întârziate
În eventualitatea în care prioritatea unor asemenea măsuri va fi subapreciată sau aplicarea lor va fi întârziată, se va putea constata apariția unor efecte negative majore, cum sunt:
  • întârzierea realizării convergenței României către țările avansate din UE;
  • limitarea performanțelor economiei naționale și a competitivității sale externe;
  • situarea României în stare de dependență tehnologică față de exterior și ratarea șansei de a fi un actant semnificativ al revoluției digitale globale;
  • subutilizarea potențialului inovativ românesc și continuarea exodului creierelor;
  • degradarea relațiilor interumane și chiar a stării de sănătate a românilor.


#DobrogeaAcademică, proiect ce conectează comunitatea dobrogeană la nucleul intelectualității românești


Proiectul #DobrogeaAcademică, asumat de cotidianul ZIUA de Constanța, are ca obiectiv conectarea comunității dobrogene la cel mai înalt for al intelectualității românești - Academia Română. Gândit ca un demers editorial bivalent, la care contribuie cele mai importante instituții de educație și cultură constănțene, prin #DobrogeaAcademică se dorește, pe de o parte, readucerea în atenția comunității a relației Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile - începând cu Constantin I. Brătescu, iar pe de altă parte - un deziderat mai vechi -, pornește de la convingerea că vor exista academicieni care vor accepta invitația de a conferenția despre cel mai vechi pământ românesc atestat documentar.


Prin intermediul acestui proiect, ZIUA de Constanța își propune ca dobrogenii să cunoască activitatea acestui nucleu al intelectualității românești, prin promovarea preocupărilor actuale ale Academiei Române.


Citește și:

 

#DobrogeaAcademică O nouă ediţie a Zilelor Academice Ieşene, deschisă cu lansări de cărţi coordonate de acad. Eugen Simion

#DobrogeaAcademică Sesiunea aniversară a Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ din Iași, la șapte decenii de activitate







 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#DobrogeaAcademică Lansarea integralei digitale a Dicționarului tezaur al limbii române

07 Jul 2022 2559

#DobrogeaAcademică „Căderea unui dictator. Război hibrid și dezinformare în Revoluția Română din decembrie 1989“ – sesiune științifică

10 Jun 2022 2286

#DobrogeaAcademică Gheorghe Petrașcu - 150 de ani

08 Jun 2022 1704

#DobrogeaAcademică Societatea, între inteligența umană și inteligența artificială

01 Jun 2022 1148

#DobrogeaAcademică Limitarea accesului la documente din arhivă – o decizie cu consecințe grave

31 May 2022 1275

#DobrogeaAcademică Un laureat al Premiului Nobel, invitat special al Academiei Române

18 May 2022 1187

#DobrogeaAcademică O expoziție-omagiu adus fondatorului primului muzeu de etnografie şi artă națională, Alexandru Tzigara-Samurcaș

03 May 2022 1137

#DobrogeaAcademică Ritualuri și simboluri ale celei mai solemne sărbători a creștinilor

18 Apr 2022 2736

#DobrogeaAcademică Primul președinte al Academiei Române, aniversat la 220 de ani de la naștere

14 Apr 2022 1030

#DobrogeaAcademică „Șapte ciudățenii ale omului”, dezbătute de Jean-Jacques Askenasy

13 Apr 2022 1294

#DobrogeaAcademică Adunare Generală festivă, de Ziua Academiei Române

02 Apr 2022 2513

#DobrogeaAcademică România și modelul sovietic

30 Mar 2022 1970

#DobrogeaAcademică Basarab Nicolescu – omul cosmodern

24 Mar 2022 2961

#DobrogeaAcademică Aurelia și Ștefan Lăpușan, co-autori ai unei impresionante monografii lansate recent în Aula Academiei Române

01 Mar 2022 3266

#DobrogeaAcademică Centenar Horia Damian, „celălalt erou al României alături de Brâncuși“

22 Feb 2022 1325