Doi miri au scris cea mai sinceră invitație la nuntă. „Vă invităm să vă achitați obligațiile” (FOTO)

Invitație de nuntă, foto: pexels
O invitație de nuntă cu adevărat deosebită a devenit virală. Putem spune că se bucură de aprecieri pentru formulare, chiar dacă aceasta este una total atipică.   

Nu e un secret faptul că tot mai mulți români evită să meargă la nunți din cauza prețurilor tot mai mari. De aceea, cuplul a recurs la o soluție inedită.  


Iată conținutul invitației neobișnuite:

„Cu greu, că abia m-a cerut, noi, Daniela și Florin vă invităm să vă achitați obligațiile cei la care am fost„.

Cei care n-aveți obligații, o să aveți și voi copii, deci noi zicem să veniți. Să nu băgați scuza că plecați în concediu sau că v-am anunțat din scurt, că invitația asta ați primit-o cu un an înainte.

Deci nunta este pe 22 APRILIE 2023. Alături ne vor fi părinții noștri (care își cheamă toate neamurile care le sunt datoare de la nunta lor din 1900 toamna) Dar și nașii. Ei ne vor fi părinți spirituali.

Spunem spirituali fiindcă sunt cam coate rupte. Abia a vrut să-mi ia nașa un amărât de voal. Iar nașul a zis că nu ne plătește mofturile să facem cununia religioasă la catedrală, de la ora 15.00.

Petrecerea va avea loc la Restaurant Casablanca (e 130 de euro meniul, să nu mai căutați pe net), începând cu ora 19.30, sau 18.30 pentru ăștia care nu vreți să fiți primii. Dacă întârziați vă punem marșul ca să se holbeze toți la voi.

Vă așteptăm cu drag! PS Să nu vă prind pe vreuna în alb că vă trimit acasă!”

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Primăria Istria investește în lucrări de amenajare a platformei Școala Nuntași (DOCUMENT)

19 Apr 2024 358

În această seară, la TNOB Constanța – „Nunta lui Figaro” de W. Amadeus Mozart

06 Apr 2024 549

Primul eveniment cultural al lunii aprilie la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” - „Nunta lui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart

04 Apr 2024 566

„Nunta lui Figaro”, eveniment la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski Constanța

03 Apr 2024 443

Agenda spectacolelor pregătite de TNOB Constanța pentru luna aprilie

01 Apr 2024 778

Primul spectacol al lunii aprilie 2024 la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski"- „Nunta lui Figaro”

01 Apr 2024 463

Spectacolele lunii aprilie la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

26 Mar 2024 569

Județul Constanța Mai multe păsări flamingo au poposit pe Lacul Techirghiol! Imagini surprinse din dronă (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Mar 2024 1250

Finul lui Adrian Mutu, reținut înainte de nuntă pentru trafic de droguri

10 Mar 2024 706

Centrul Militar Zonal Constanța continuă activitățile de promovare a colegiilor militare

06 Mar 2024 601

Știri Constanța UPDATE. Accident rutier cu victimă în Nuntași! O mașină a intrat într-un gard

27 Feb 2024 1069

Achiziții Constanța Primăria Istria a cumpărat servicii de dirigenție de șantier pentru un obiectiv de investiții din satele Nuntași și Istria (DOCUMENTE)

26 Feb 2024 770

De Dragobete. Brazii bisoceni de nuntă, simbol al dragostei eterne

24 Feb 2024 491

Organizarea unei petreceri - diferitele etape

23 Feb 2024 513

Licitații Constanța Primăria Istria, contract de peste 4,6 milioane de euro pentru înființarea sistemului de canalizare în Nuntași și Istria! Ce firme și l-au adjudecat (DOCUMENT)

15 Feb 2024 834