Doi polițiști de frontieră au fost reținuți după ce au cerut bani de la persoane venite din „zone roșii”

În cadrul măsurilor dispuse de conducerea Ministerului Afacerilor Interne pentru asigurarea integrității personalului M.A.I., au fost reținuți doi agenți de poliție de frontieră pentru luare de mită și comiterea altor infracțiuni.
 
Astfel, în urma unei operațiuni desfășurate de ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bihor au fost identificați doi agenți de poliție de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea - Sectorul Poliției de Frontieră Borș - Punctul de Trecere al Frontierei Borș, care la data de 10 aprilie 2020, prin Punctul de Trecere al Frontierei Borș, au efectuat formalitățile de intrare în România pentru 7 (șapte) cetățeni români, care veneau din Germania.

Agenții de poliție de frontieră români au consemnat în fals că persoanele în cauză ar fi conducători de autovehicule de transport marfă, aspect care le permitea să eludeze măsura carantinei instituționalizate pentru 14 zile, dat fiind că se întorceau dintr-o țară inclusă în  “zona roșie”.

În legătură cu aceste fapte, unul dintre agenți a pretins și primit de la 4 persoane suma de 200 euro, motiv pentru care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, fals în declarații și zădărinicirea combaterii bolilor.

Cât privește pe cel de-al doilea agent, întrucât a dispus aceeași măsură față de alte trei persoane, dintre care una nu deține permis de conducere, menționând că sunt conducători de autovehicule transport marfă cu capacitate mai mare de 2.4 tone, este cercetat pentru abuz în serviciu, fals informatic, fals în declarații și zădărnicirea combaterii bolilor.

Pentru eliminarea riscurilor la adresa sănătății publice, toate cele șapte persoane au fost introduse în carantină instituționalizată, unde au rămas până la data de 25 aprilie. În urma testelor efectuate la finalul perioadei de carantină, niciuna dintre persoane nu a fost confirmată ca fiind pozitiva cu noul timp de coronavirus. Față de cele șapte persoane se efectuează cercetări pentru infracțiunile de dare de mită.

În cursul zilei de ieri, ca urmare a audierilor, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus reținerea pentru 24 de ore a celor doi angajați ai Poliției de Frontieră , urmând ca astăzi să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă

„Facem precizarea că în toată această perioadă structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne au acționat pentru asigurarea nivelului de integritate a personalului MAI”, transmite DGA.

Activitățile dispuse de conducerea MAI pentru prevenirea și combaterea faptelor de corupție vor continua.

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne dezaprobă și nu tolerează astfel de fapte.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 539

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1267

Poliția de Frontieră Peste 33.000 de persoane verificate în aplicația eDAC în ultima săptămână

14 Apr 2024 358

UPDATE. Tulcea Alertă pe brațul Chilia Veche în Delta Dunării! A fost observat un obiect ce ar semăna cu o mină marină (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 913

Poliția de Frontieră Polițiștii de frontieră au verificat peste 20.000 de persoane în aplicația eDAC în această săptămână

07 Apr 2024 409

Județul Tulcea Șase exemplare de sturion redate mediului natural, 110 kilograme de pește și 700 metri de plase descoperite de polițiștii de frontieră (VIDEO)

05 Apr 2024 491

MAE salută aderarea României la spațiul Schengen prin eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime

31 Mar 2024 387

Oficial! 21 de polițiști de la Frontieră și un inspector de la Antifraudă, trimiși în judecată de DNA

27 Mar 2024 876

Tone de bomboane contrafăcute, reținute de către inspectorii vamali de la Constanța Sud (FOTO)

25 Mar 2024 524

În județul Constanța Aproape 10.000 parfumuri contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă (VIDEO)

08 Mar 2024 674

În județul Constanța Parfumuri și îmbrăcăminte contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în PTF Vama Veche și Ostrov

07 Mar 2024 501

În județul Constanța Articole de îmbrăcăminte contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la PTF Vama Veche

04 Mar 2024 504

Garda de Coastă Peste 1.000 metri de plase mono-filament cu 243 kilograme de pește scoase dintr-o zonă strict protejată a Biosferei Deltei Dunării

01 Mar 2024 462

În anul 2023, Garda de Coastă și-a îndeplinit toate obiectivele Comandantul Alexandu Oae – Vom menține și în acest an un sistem eficient de supraveghere a frontierei de stat

29 Feb 2024 610

Descoperire la punctul de trecere a frontierei Constanța Polițiștii identifică un bărbat din Siria cu mandat european de arestare

17 Feb 2024 696