Doi străini, depistați de poliţiştii de frontieră de la PTF Negru Vodă, ascunşi în camion


 foto: Pexels
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, doi cetăţeni sirieni care au încercat să treacă ilegal frontiera în România, din Republica Bulgaria, ascunși în remorca unui autocamion., transmite Garda de Coastă. 

 În data de 19.03.2022, s-a prezentat la controlul de frontieră un cetățean ucrainean, care conducea un autocamion cu semiremorcă, încărcat, conform documentelor de însoţire a mărfii, cu deodorante, din Turcia pentru Ucraina.

Potrivit sursei citate, în urma verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră români, împreună cu polițiștii de frontieră bulgari, în compartimentul marfă al semiremorcii, au fost descoperiţi ascunşi doi cetățeni străini. În urma verificărilor, lucrătorii noştri au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, în vârstă de 24, respectiv 29 ani.

Ca urmare a celor constatate, persoanele respective au fost preluate, în baza  Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria, de către autoritățile de frontieră din Bulgaria, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale  ce se impun.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aveți grijă de unde cumpărați jucării pentru copii! Mii de modele contrafăcute, depistate în Portul Constanța

27 May 2023 403

Ambarcațiunea cu migranți depistată în această dimineață este escortată în Portul Militar Constanța (FOTO + VIDEO)

26 May 2023 628

Garda de Coastă Șapte exemplare vii de sturion, redate mediului natural

25 May 2023 452

Garda de Coastă implementează proiectul ”Reabilitare şi modernizare sistem termoenergetic la CPC Sulina”. Obiectivele proiectului

17 May 2023 452

Garda de Coastă Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia (FOTO)

16 May 2023 692

Peste 680 de persoane în pericol pe Marea Mediterană, salvate de navele Gărzii de Coastă

14 May 2023 507

Garda de Coastă O ambarcațiune cu motor și aproximativ 1000 metri de plase de pescuit, confiscate de polițiștii de frontieră (GALERIE FOTO)

12 May 2023 518

Andrei Bodean, șeful DNA Constanța, explică de ce a trimis în judecată un ofițer din Garda de Coastă! (RECHIZITORIU)

12 May 2023 6512

Oficial! Petrică Bacaim, de la Garda de Coastă, trimis în judecată de DNA. Ar fi transmis unor jurnaliști informații nedestinate publicității

09 May 2023 1564

Un cetățean turc a fost oprit pe un drum din județul Constanța. Nu deținea permis

08 May 2023 619

Acțiune de amploare în Delta Dunării. 29 exemplare de sturion și sute de kilograme de pește depistate (GALERIE FOTO)

07 May 2023 587

DNA Constanța l-a trimis în judecată pe comisarul șef Petrică Bacaim, de la Garda de Coastă

07 May 2023 1733

Garda de Coastă 25 kilograme de sturion redate mediului natural

03 May 2023 640

100 kilograme de pește provenit din braconaj descoperite de polițiștii de frontieră în județele Constanța și Tulcea (GALERIE FOTO0

02 May 2023 507

Garda de Coastă recrutează candidați! Vezi dacă îndeplinești cerințele

28 Apr 2023 1483