Doina Carp este noul preşedinte al Organizaţiei Judeţene a Femeilor Liberale

doinacarpPNL.jpgConferinţa Judeţeană de Alegeri a Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) Constanţa s-a întrunit duminică pentru a-şi alege liderul.

La eveniment au fost prezenţi vicepreşedintele OFL, Alina Bădulescu, secretarul regional OFL Regiunea Sud-Est, Anişoara Aioanei, preşedintele Filialei Constanţa a Partidului Naţional Liberal, deputatul Gheorghe Dragomir, vicepreşedintele PNL Constanţa, Constantin Matei, şi senatorul Puiu Haşotti. Cele aproximativ 190 de femei delegate au ales-o în funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Constanţa a Femeilor Liberale, cu 172 de voturi valabil exprimate, pe consilierul judeţean Doina Eufrosina Carp. De asemenea, noul Birou Permanent Judeţean al OFL Constanţa este format din opt vicepreşedinţi - Maria Neagu, Doina Marinela Babanica, Filiz Ismail, Florina Carmen Tiron, Dorica Zamfira Iftimie, Ana Maria Memet, Valerica Moroianu şi Iulia Bruchental, zece membri - Lidia Valsamos, Gianina Ionela Topolov, Elena Creţu, Gabriela Dumitru, Florentina Popescu, Adriana Cristina Oprea, Antoanela Culuş, Mădălina Ivănescu, Gabriela Dumitraşcu şi Antoneta Erika Consferent şi şase membri supleanţi. La finalul evenimentului, noul preşedinte al Organizaţiei Judeţene Constanţa a Femeilor Liberale, Doina Eufrosina Carp, a declarat că îşi doreşte ca femeile liberale să devină mai puternice pentru a face faţă cu succes competiţiilor electorale viitoare. „Suntem parte a organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Liberal şi vom face tot ceea ce trebuie pentru a ieşi victorioase la alegerile electorale din 2012. Vă asigur că veţi găsi în mine o prietenă, o persoană dispusă să asculte şi capabilă să ajute", a afirmat noul preşedinte al OFL Constanţa.

În perioada 1998 - 2007, Doina Eufrosina Carp a deţinut funcţia de prorector al Universităţii Maritime din Constanţa. Din anul 2007 şi până în 2009 a ocupat funcţia de director al Centrului Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar. Este reprezentant al României în „Grupul de lucru pentru educaţia adulţilor" al Comisiei Europei şi membru al Comisiei UNESCO a României la secţiunea Educaţie. În perioada 2009 - 2010 a fost director general în Ministerul Educaţiei. A intrat în Partidul Naţional Liberal în anul 2004, devenind un an mai târziu membru al Biroului Politic Teritorial al PNL Constanţa. În 2008 a devenit consilier judeţean în Consiliul Judeţean Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Adriana Câmpeanu candidează pentru funcția de președinte a organizației județene de femei a PNL Constanța

27 Sep 2022 1502