Doliu în Armată! Plutonier major Adrian Marțincu, din cadrul „Rechinilor Albi“, condus astăzi pe ultimul drum, la Amzacea (galerie foto + video)



Brigada 9 Mecanizată ,,Mărășești” își conduce astăzi, 8 octombrie 2021, pe ultimul drum colegul din cadrul Batalionului 341 Infanterie "Rechinii Albi" Topraisar.

Este vorba despre plutonierul major Adrian Marțincu, veteran al teatrelor de operații din Kosovo, Afghanistan și Irak.

Slujba de înmormântare se desfășoară, începând cu ora 12.00, la biserica din comuna constănțeană Amzacea, militarul urmând să fie condus pe ultimul drum spre cimitirul din localitate.

La ceremonie participă și reprezentanți ai Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități "Sf Mare Mucenic Dumitrie - Izvorâtorul de Mir".

Amintim, plutonier major Adrian Marțincu a trecut în rândul celor drepți miercuri, 6 octombrie 2021.

Personalul unităților din Brigada 9 Mecanizată ,,Mărășești” este alături de familia îndurerată de trecerea în neființă a celui care ne-a fost coleg, plutonierul major Adrian Marțincu. Ne exprimăm întreaga compasiune pentru pierderea suferită. Sincere condoleanțe! Dumnezeu să îl odihnească în pace!“ - au transmis reprezentanții Brigăzii 9 Mecanizate Mărășești.

„Astăzi, prea devreme pentru un luptător, a trecut în rândurile drepților Armatei din Ceruri, Plt.maj. Adrian MARȚINCU, unul dintre "Rechinii" Batalionului 341 Infanterie "Rechinii Albi" și veteran al teatrelor de operații din Kosovo, Afghanistan și Irak. Dumnezeu să te odihnească în pace, camarade! Azi s-a sfârșit ultima ta luptă.“ - au transmis pe Facebook reprezentanții Ordinului Militar al Veteranilor din Teatrele de Operații.


Potrivit unor surse din cadrul Ministerului Apărării, acesta ar fi fost răpus de Covid-19, fiind unul dintre pacienții transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în urma incendiului care a cuprins Secția ATI a spitalului covid în ziua de 1 octombrie 2021.


Totodată, în această dimineață, la festivitatea Ștafeta Veteranilor, la propunerea colonelului în retragere Gheorghe Gherghe, s-a ținut un moment de reculegere în memoria plutonierului major Adrian Marțincu.

Dumnezeu să îl odihnească în pace și să dea putere familiei greu încercate!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Batalionul 341 Infanterie din Topraisar recrutează soldați profesioniști

10 Feb 2024 1380

Moment emoționant la sediul Batalionului 341 Infanterie „Constanța“ (GALERIE FOTO)

01 Feb 2023 960

,,Junior Leadership Course" Instrucția continuă la sediul “Rechinilor Albi” Topraisar! (GALERIE FOTO)

21 Sep 2022 790

Moment emoționant la sediul Batalionului 341 Infanterie ,,Constanța" (GALERIE FOTO)

01 Jul 2022 1039

Militarul erou Ionel Gheorghiță Drăgușanu, comemorat de colegii de la Batalionul 341 Infanterie „Constanța“ (GALERIE FOTO)

20 Jun 2022 1085

Apel Umanitar! Copilul unui militar din Constanța are nevoie de ajutorul nostru. „Rechinii albi luptă alături de tine!“

15 Jun 2022 1454

ZIUA LIVE. Col. (r.) Vasile Vreme - „Eroismul soldatului român noi îl purtăm în genele noastre!“

12 May 2022 2727

ZIUA LIVE. Cel mai cunoscut veteran din Constanța al teatrelor de operații vorbește despre Armata Română. Riscuri și beneficii

10 May 2022 2202

Constanța „Rechinii Albi” au executat instrucția într-un mediu întrunit cu Grupul 256 Elicoptere al Forțelor Navale (GALERIE FOTO)

15 Feb 2022 1689

Fost comandant al Batalionului 341 Infanterie „Rechinii Albi” Topraisar, șef de Stat major în cadrul Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est

10 Feb 2022 18845

Ceremonial militar și religios organizat la Batalionul 341 Infanterie ,,Constanța" de Ziua Veteranilor (GALERIE FOTO)

11 Nov 2021 1640

Apel umanitar pentru fiul soldatului Costel Maxim, diagnosticat cu tumoră. Luptă pentru viață la doar 12 ani

24 Oct 2021 3707

UPDATE Brigada 9 Mecanizată ,,Mărășești”, în doliu. Un plutonier major din cadrul Batalionului 341 Infanterie „Rechinii Albi" s-a stins din viață

06 Oct 2021 5754

Festivitate la Batalionul 341 Infanterie „Constanța“. Maiorul Iulian Gemănariu a trecut în rezervă (galerie foto)

31 Aug 2021 2291

Adio arme Moment emoționant la Batalionul 341 Constanța-Rechinii Albi (galerie foto)

30 May 2021 3186