Două bancomate au fost aruncate în aer. Hoții au fugit cu banii. Polițiștii fac cerctări


Un bancomat din orașul Arad a fost aruncat în aer vineri dimineață, iar hoții au fugit cu casetele cu bani.

Polițiștii sunt la fața locului și fac cercetări, potrivit digi24.ro.

Claudia Iuga, purtător de cuvânt IPJ Arad: "Din informațiile pe care le deținem până la această oră știm că azi noapte în jurul orei 3.20, polițiștii au fost sesizați că ATM-ul unei agenții bancare de pe calea Timișorii a fost distrus prin explozie, din interior reclamându-se lipsa casetelor de valori cu bancnote. S-a constatat că doi autori necunoscuți cu fețele acoperite ar fi pulverizat cu ajutorul unui spary vopsea pe camerele de supraveghere. La față locului s-a observat un autoturism de teren de culoare închisă. Încă nu avem suma exactă, banca nu a transmis prejudiciul.

Un al doilea atac a avut loc în jurul orei 4 dimineața, în comuna Belinț din județul Timiș, același mod de operare. Hoții au distrus bancomatul cu un dispozitiv exploziv și au fugit cu banii din aparat.

Amintim că, un incindet similar a avut loc în urmă cu 3 zile în Sinaia. Un bancomat aflat lângă un hotel din zona castelui Peleș a fost aruncat în aer. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru furt calificat, distrugere și nerespectarea regimului materiilor explozive.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătorii din Constanța îi mențin în arest la domiciliu pe principalii suspecți în cazul bancomatului din Mamaia aruncat în aer! (VIDEO+MINUTĂ)

04 Apr 2024 507

Tribunalul Constanța, primele condamnări în cazul bancomatului din Mamaia aruncat în aer! (FOTO+VIDEO)

22 Feb 2024 1116

Atenție dacă găsiți bani în bancomat! Un bărbat s-a ales cu dosar penal

17 Jan 2024 905

Principalii suspecți în cazul bancomatului de la Pavilionul Expozițional din Mamaia, aruncat în aer, aproape liberi! (VIDEO)

04 Jan 2024 864

Retrospectivă 2023 Hoți, jafuri și anti exemple la Constanța!

02 Jan 2024 807

VIDEO+FOTO Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul bancomatului din Mamaia aruncat în aer!

02 Nov 2023 818

Bărbat tâlhărit în plină stradă! Abia scosese bani din bancomat

17 Oct 2023 1523

Sumă de bani găsită într-un bancomat din Tulcea! Polițiștii caută păgubitul

17 Oct 2023 840

Consiliul Județean Constanța, parte vătămată Cazul bancomatului din Mamaia, aruncat în aer anul trecut, la Curtea de Apel Constanța

08 Oct 2023 743

Principalii suspecți în cazul bancomatului din Mamaia aruncat au cerut să fie eliberați. Ce a decis tribunalul

04 Oct 2023 1420

Bancomat din Mamaia aruncat în aer! Tribunalul Constanța a fixat un nou termen în dosar

27 Aug 2023 888

Consiliul Județean Constanța, parte vătămată Operațiuni cu mascați în miez de noapte și detalii știute până azi doar de anchetatori. Avem motivarea judecătorilor (VIDEO)

03 Jul 2023 1361

Bancomat din Mamaia aruncat în aer! Iată decizia de azi a Tribunalului Constanța

27 Apr 2023 1136

VIDEO Începe procesul! Decizie definitivă în dosarul bancomatului din Mamaia aruncat în aer!

25 Apr 2023 1036

VIDEO Tribunalul Constanța, decizie de ultim moment! Este vizat bancomatul din Mamaia aruncat în aer

03 Apr 2023 1432