Două surioare găsite înecate. O a treia fetiță încă este căutată de pompieri


•    Trupurile celor două micuțe au fost scoase din ape de către pompieri

Tragedie la Hârlău, județul Iași. Două surioare, de șase și respectiv șapte ani, au fost găsite înecate în acumularea Pârcovaci, din Hârlău.

Trupurile micuțelor au fost scoase din ape de către salvatorii Secției de Pompieri Târgu Frumos, însă, din păcate, manevrele de resuscitare aplicate de cadrele medicale au fost fără rezultat. Totodată, se presupune că mai există o victimă, tot o fetiță, de zece ani, pentru care continuă operațiunile de căutare.

Redăm, în continuare, comunicatul remis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași:

Secția de Pompieri Târgu Frumos a fost solicitată să intervină pentru căutare persoane înecate în acumularea Pârcovaci, Hârlău. Au fost găsite 2 persoane, de sex feminin, 6 respectiv 7 ani, pentru care au început manevre de resuscitare de către un echipaj SAJ și unul Smurd. Se presupune că mai există o victimă de sex feminin, 10 ani pentru care se continuă operațiunile de căutare.
Pentru cei doi copii s-a declarat decesul.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): Departamentul pentru Situații de Urgență

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Caz șocant! Un bărbat este suspectat că și-ar fi violat de mai multe ori fetițele. Detalii incredibile din anchetă

29 Aug 2023 2243

Caz șocant în Hârlău! Un bărbat ar fi mușcat o persoană de lobul urechii și i l-ar fi smuls

24 Aug 2023 741

Teribilism pe o șosea din județul Iași. Un șofer de pe E85, depistat cu alcoolemie critică la volan

15 Aug 2023 745

Explozie într-un apartament! Copii și adulți, autoevacuați. Printre ei, un bebeluș de doar 2 ani are nevoie de ajutor!

10 Dec 2022 1562

Județul Iași Arest la domiciliu pentru șoferița fără permis, implicată în accidentul soldat cu decesul unei fetițe de 4 ani

03 Jun 2022 1097

Frontiera Tomis Constanţa a triumfat în Cupa Federaţiei la oină. La competiţia de la Hârlău au fost prezenţi şi profesorii nepalezi (galerie foto)

26 Aug 2019 2372

Frontiera Tomis Constanţa participă la Cupa Federaţiei la oină. Întrecerea se dispută la Hârlău

22 Aug 2019 2423

Viceprimarul şi primarul din Hârlău, ridicaţi de DNA

21 Jan 2016 1893