E-Distribuţie Dobrogea anunţă programul întreruperilor, în județul Constanța


E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul.

Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții”, transmite E-Distribuție Dobrogea.

Județul Constanţa
 
Ziua / Data
Localitatea, strada afectata Orar
Luni , 09 Noiembrie 2020
Localitatea Rasova, strada Veteranilor - intrerupere totala. 08:00 - 16:00
Municipiul Constanta, bloc "DCI Catalin"- strada Opalului nr. 11; bloc "Imperial Gas 2002" - strada Opalului nr. 8 – întrerupere totalã. 09:00 - 12:00
Localitatea Lumina, strazile: Morii; Navodari; Murelor si Pescarus - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Localitatea Dorobantu, strazile: Crinului; Fragilor; Murelor; Narciselor si General Dumitrescu - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Marţi , 10 Noiembrie 2020
Localitatea Rasova, strada Crizantemei - intrerupere totala. 08:00 - 16:00
Municipiul Constanta, strada Dacia (partial) intre nr. 1-8A, respectiv intre b-dul Tomis - strada Rascoalei 1907; Gradinita "Game X" -strada Rascoalei 1907 nr. 40; Cabinete Medicale Individuale Stomatologie - strada Dacia nr 3 – întrerupere totalã. 08:30 - 16:30
Municipiul Constanta, bloc CFR - strada Stefan Mihaileanu nr. 68 bis – întrerupere totalã. 09:00 - 12:00
Localitatea Lumina, strazile Mare si Brotacei - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Localitatea Dorobantu, strazile: Crinului; Fragilor; Murelor; Narciselor si General Dumitrescu - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Miercuri, 11 Noiembrie 2020
Localitatea Rasova, strazile: Bucurestii Noi, Veteranilor si Crizantemei - intrerupere totala. 08:00 - 16:00
Municipiul Constanta, strazile: C-tin Bobescu (partial) intre nr. 10-26A; Rapsodiei (partial) intre nr. 30-50; Sergiu Celibidache (partial) intre nr. 21-30; Tiberiu Brediceanu; Cella Delavrancea; bloc BV1 - strada Rapsodiei nr. 26-28; bloc - strada Rapsodiei nr. 46 – întrerupere totalã. 08:00 - 16:00
Municipiul Mangalia, strada 9 Mai – întrerupere totalã. 08:00 - 16:00
Municipiul Medgidia, strazile: Maramures, Marasti, Stefan cel Mare, Viitorului, Dobrotici si Marasesti - intrerupere totala. 08:30 - 16:30
Municipiul Constanta, Piata Brotacei - strada Adamclisi – întrerupere totalã. 09:00 - 14:00
Localitatea Dorobantu, strazile: Liliacului; Abatorului; Murelor si General Dumitrescu - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Localitatea Lumina, strazile: Mare; Lalelelor; Sabinelor si Sirenei - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Localitatea Corbu, strazile: Principala; Vadului; Sibioarei; Vasile Bellu; Libertatii; Ioan Stanei; Linistii; Bradului si Culturii - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Joi , 12 Noiembrie 2020
Localitatea Rasova, strada Veteranilor - intrerupere totala. 08:00 - 16:00
Municipiul Medgidia, strada Poporului (tronsonul delimitat de piata si podul rutier), Tudor Vladimirescu, cu zona Piata-Bazar - intrerupere totala. 08:30 - 16:30
Municipiul Constanta, strada Sulmona, între nr. 2-14 – întrerupere parţialã. 09:00 - 12:00
Localitatea Ciocarlia, IAS Izvorul Mare – întrerupere totalã. 09:00 - 15:00
Localitatea Tuzla, strazile: Televiziunii, Lacului, Baltii, Eternitatii, Nufarului, Stadionului, Jupiter, Venus, Neptun, Olimp, Soarelui, Interioara, Alexandru Ioan Cuza, Mircea cel Batran, Farului, Nicolae Balcescu, Pinului, Cerealelor, Ioan Voda și Recoltei – întrerupere totalã. 09:00 - 15:00
Localitatea Lumina, strazile: Mare; Lalelelor; Sabinelor si Sirenei - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Localitatea Dorobantu, strazile: Fragilor; Nufarului; General Dumitrescu - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Vineri , 13 Noiembrie 2020
Localitatea Rasova, strazile Dunarii si Mihai Eminescu - intrerupere totala. 08:00 - 16:00
Municipiul Medgidia, strazile: Mihai Viteazu, Ciocarliei, Zorilor si Fantanele - intrerupere totala. 08:30 - 16:30
Localitatea Dorobantu, strazile: Narciselor; Plopilor; Crinului si General Dumitrescu - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Localitatea Canlia - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
Municipiul Constanta, bloc si Bar "La Taclale" - strada Mircea cel Batran nr. 23 – întrerupere totalã. 10:00 - 12:00
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

E-Distribuție Dobrogea Intervenții pentru restabilirea alimentării cu energie electrică în județele Constanța și Tulcea

28 Jan 2021 215

Localități fără curent, la ora 20.00, în județele Constanța și Tulcea

27 Jan 2021 406

Localități fără curent, la ora 16.00, în județele Constanța și Tulcea

27 Jan 2021 915

Enel transformă un spaţiu al E-Distribuţie Dobrogea, din Călăraşi, în centru de vaccinare

20 Jan 2021 575

E-Distribuţie Dobrogea a actualizat programul întreruperilor în județul Tulcea

20 Jan 2021 399

E-Distribuţie Dobrogea anunţă programul întreruperilor în județul Tulcea

18 Jan 2021 472

E-Distribuţie Dobrogea anunţă întreruperea energiei electrice în județul Constanța

15 Jan 2021 675

E-Distribuție Programul întreruperilor planificate în județul Constanța

27 Dec 2020 856

E-Distribuție Dobrogea întrerupe energia electrică în județul Constanța

18 Dec 2020 666

E-Distribuție Dobrogea Programul întreruperilor programate în judeţul Constanţa

17 Dec 2020 644

E-Distribuție Dobrogea Programul întreruperilor planificate în județul Constanța

15 Dec 2020 692

E-Distribuție Dobrogea Programul întreruperilor programate în judeţul Tulcea

11 Dec 2020 1076

E-Distributie Programul întreruperilor planificate săptămâna viitoare

11 Dec 2020 1248

E-Distribuție Programul întreruperilor planificate în județul Constanța

07 Dec 2020 807

E-Distribuție Dobrogea întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța

04 Dec 2020 674