E-Distribuție Dobrogea Programul de întreruperi de energie electrică între 17 și 24 august, în județul Constanța

  • Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții.

E-Distribuție Dobrogea a transmis programul de întreruperi de energie electrică pentru perioada 17 - 24 august 2020 pentru județul Constanța.

Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții, se arată într-un comunicat al Biroului de presă E-Distribuție Dobrogea.

 
Judetul Constanţa
Ziua / Data
Localitatea, stradaafectata Orar
Luni , 17 August 2020
Statiunea Mamaia, cu Hotel Scapino – întreruperetotalã. 09:00 - 11:00
Municipiul Constanta, cu b-dul Mamaia intrenr. 149-169 – întreruperetotalã. 09:00 - 12:00
Localitatea Nicolae Balcescu, cu strazileCarierei; Mihai Eminescu; Mare; Garii; Tudor Arghezi; Dispensarului; Primaverii; Florilor; Medgidiei; Morii; Carol I; Marului; Nucilor; Panselutei si Varfu cu Dor - intreruperepartiala. 09:00 - 17:00
Marţi , 18 August 2020
Municipiul Constanta, cu strazileArtileriei, I.N. Roman, I.D. Chirescu, Mihai Viteazu – partial, intrenr. 111 bis-136, Popopruluinr. 36-38A si Poporuluiintrenr 63-71, respectivaleeaLuminii – întreruperetotalã. 08:00 - 16:00
LocalitateaTargusor, cu strazile: Garofitei; Primaverii; Constantei; Ghiocelului; Spicului; Atelierelor; Macului; Izvor; FundaturaIzvor; Podului; Campului; Trandafirului; Crinului; Panselutei si Agricultorului - intreruperepartiala. 08:00 - 16:00
Localitatea Valu lui Traian, cu strazile: ValeaSeaca, Prieteniei, Plugarilor, Omurcea, Bisericii, Mihai Emiescu - partial, Sos. Bucuresti - partial si strada Mehmet Nyazi - întreruperetotalã. 09:00 - 15:00
LocalitateaDobromir - intreruperetotala. 09:00 - 17:00
Miercuri, 19 August 2020
Localitatea Agigea, cu strazile: Margaretelor, Narciselor, Liliacului, Zambilei, Magnoliei, Galbenellor, Stanjeneilor, Panselutei, GhioceluluișiVioletelor - întreruperetotalã. 08:00 - 16:00
Localitatea Castelu - intreruperetotala. 09:00 - 17:00
LocalitateaDobromir - intreruperetotala. 09:00 - 17:00
Localitatea Nicolae Balcescu, cu strazile: Carierei; Mihai Eminescu; Mare; Garii; Tudor Arghezi; Dispensarului; Primaverii; Florilor; Medgidiei; Morii si Carol I - intreruperepartiala. 09:00 - 17:00
Orasul Ovidiu, cu Portul Ovidiu si Zona Industriala - intreruperepartiala. 10:00 - 18:00
Joi , 20 August 2020
Municipiul Constanta, cu strazile: Retezat, Abrud, Slt Ion Ghiculescu, Sasu Dumitru, Sasu Gheorghe, b-dul I.C. Bratianu; AgentiEconomicisituati in incinta SC Somaco SA: SC RomstalImpexsrl, SC Romtextil SA, Tipografia SC Dacris Prod srl – b-dul I.C. Bratianunr. 131; StatiePecoRompetrol – b-dul I.C. Bratianunr. 218-220; respectiv SCM Recycling – b-dul I.C. Bratianunr. 214 - întreruperetotalã. 09:00 - 14:00
LocalitateaDobromir - intreruperetotala. 09:00 - 17:00
LocalitateaLazu, cu Magazin "Alsacian Group"; Tipografia "Dobrogea"; PecoRompetrol - Lazu; - SC Euxin Trucks srl - DN 39 Lazu; respectiv Restaurant "Galla Ballroom"- stradaMunciinr. 3 - întreruperetotalã. 09:00 - 17:00
Localitatea Nicolae Balcescu, cu strazile: Carierei; Mihai Eminescu; Mare; Garii; Tudor Arghezi; Primaverii; Varful Cu Dor; Dispensarului; Florilor; Medgidiei si Silozului - intreruperepartiala. 09:00 - 17:00
Municipiul Constanta, cu SC RAJA SA - Complex Inmagazinare si Pompare - Constanta Sud (Bifurcatie Cumpana) - întreruperetotalã. NOTA: Obiectivul RAJA se vaalimenta cu grupelectrogen. 09:00 - 17:00
Orasul Ovidiu, cu strazile: Dacia; Romana si strada A - intreruperepartiala. 10:00 - 18:00
Vineri , 21 August 2020
Municipiul Constanta, SC Autoklass Center SRL – b-dul Aurel Vlaicunr. 133; SC Niss Mode SRL – b-dul Aurel Vlaicu - Parcela A585/2/2; respectiv SC Micos Construct SRL - întreruperetotalã. 09:00 - 16:00
Localitatea Nicolae Balcescu, cu strazile: Carierei; Mihai Eminescu; Mare; Garii; Tudor Arghezi; Dispensarului; Primaverii; Florilor; Medgidiei; Morii; Carol I; Artarului; Sfantul Valentin; Oborului si Salciei - intreruperepartiala. 09:00 - 17:00
LocalitateaDobromir - intreruperetotala. 09:00 - 17:00
 
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai multe zone din municipiul Constanța, fără energie electrică miercuri. Vezi dacă ești afectat

26 Mar 2024 839

Rețele Electrice Dobrogea Cine va fi afectat de întreruperile de curent în județul Constanța, sâmbătă?

22 Mar 2024 2941

Rețele Electrice Dobrogea Cine va fi afectat de întreruperile de curent în Constanța, luni? Lista completă

16 Mar 2024 4239

Localități din județul Constanța, fără energie electrică, perioada următoare. Vezi dacă ești afectat

12 Mar 2024 1380

Rețele Electrice Dobrogea Cine va fi afectat de întreruperile de curent în Mereni și Constanța, marți? Lista completă

12 Mar 2024 1174

Se întrerupe furnizarea energiei electrice în Constanța, Năvodari, Gălbiori si Băltăgeşti. Lista zonelor afectate

06 Mar 2024 842

Județul Constanța Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în perioada următoare. Vezi dacă ești afectat

06 Mar 2024 747

Drept de uz pentru un teren, acodat E-Distribuție Dobrogea SA Post de transfomare și racordare la rețeaua electrică a Adăpostului pentru câinii fără stăpân (DOCUMENT)

28 Feb 2024 410

Rețele Electrice Dobrogea Mai multe zone din Constanța, fără curent electric, miercuri

27 Feb 2024 3646

Act de urbanism, emis de Municipalitate Investiții la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanța

22 Feb 2024 686

Municipiul Constanța și alte patru localități din județ, fără energie electrică astăzi! Lista străzilor afectate

22 Feb 2024 2207

Mai multe localități din județul Constanța, fără energie electrică mâine. Lista zonelor afectate

20 Feb 2024 803

Rețele Electrice Dobrogea Mai mulți consumatori din Constanța, fără curent electric marți și miercuri

17 Feb 2024 949

Atenție, se oprește curentul electric în județul Constanța! Lista zonelor vizate

13 Feb 2024 1388

Se întrerupe astăzi furnizarea energiei electrice în municipiul Constanța, stațiunea Mamaia și localitatea Stupina. Lista străzilor vizate

07 Feb 2024 1483