E-Distribuție Dobrogea Programul întreruperilor programate în judeţul Constanţa


E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul.

Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții, a transmis E-Distribuţie Dobrogea.

 
Judetul Constanţa
Ziua / Data
Localitatea, strada afectata Orar
Luni , 12 Octombrie 2020
Localitatea Faurei - intrerupere partiala. 08:00 - 16:00
Municipiul Medgidia, cu strazile: Mehmet Nyazi, Ibrahim Themo, Calugareni, Dorobanti, Calarasi, Vasile Alecsandri si Ecaterina Teodoroiu - intrerupere partiala. 08:30 - 16:30
Municipiul Constanta, cu aleea Veteranilor si strada Lt. Horia Hulubei – întrerupere totalã. 09:00 - 17:00
Marţi , 13 Octombrie 2020
Municipiul Constanta, Cartier Palazu Mare, cu strazile: Dumbraveni, Salviei, Rozelor, Socului, Papadiei, Macinului, Gospodariei, Alexandru Sahia, Gheorghe Doja, Institutor Ghe Tanasescu, Recoltei, Pionierului, Islaz, Bobalna, Valea Morii, Viilor, Prelungirea Viilor, Dr Victor Climescu, Popa Sapca, Sentinelei, Petre Dascalu, Spicului, Graului, Aleea Graului, Fuiorului, Ghindei, Alunului, Platanului, Ulmului, Siutghiol; Scoala Gimnaziala nr 14; Spitalul Clinic de Psihiatrie Palazu Mare - strada Sentinelei nr. 27-29; SC Exclusiv Auto ENB Srl - strada Dumbraveni nr. 70 – întrerupere totalã. 08:00 - 16:00
Localitatea Faurei - intrerupere partiala. 08:00 - 16:00
Municipiul Medgidia, cu strazile: Mehmet Nyazi, Ibrahim Themo, Calugareni, Dorobanti, Calarasi, Vasile Alecsandri si Ecaterina Teodoroiu - intrerupere partiala. 08:30 - 16:30
Municipiul Constanta, Cartier Faleza Nord, cu strada Pescarilor nr. 42- bloc BM17; strada Pescarilor nr. 1A-1b-1c-2A; respectiv blocurile A1, A2, A3, B1, B2 si F – întrerupere totalã. 09:00 - 17:00
Statiunea Neptun, Complex Vile Protocol RAPPS - RA Neptun; Club Bazin; Restaurant Ambasador Neptun - strada President – întrerupere totalã. 09:00 - 17:00
Miercuri, 14 Octombrie 2020
Municipiul Constata, cu strazile: Prelungirea Mesterul Manole, Maresal Ion Antonescu, respectiv General Lt. Leonard Mociulschi – întrerupere totalã. 08:00 - 16:00
Localitatea Faurei - intrerupere partiala. 08:00 - 16:00
Municipiul Medgidia, cu strazile: Mehmet Nyazi, Ibrahim Themo, Calugareni, Dorobanti, Calarasi, Vasile Alecsandri si Ecaterina Teodoroiu - intrerupere partiala. 08:30 - 16:30
Statiunea Neptun, cu bloc "Paralela 45" si Vilele: Visinul, Ciresul, Nucul, Alunul, Marul, Parul, Piersicul, Bufet Daytona Plaja Neptun, Restaurant Doina, Restaurant Balea - strada Plopilor Neptun – întrerupere totalã. 09:00 - 15:00
Municipiul Constanta, cu strazile: Arhiepiscopiei, Revolutiei 22 Decembrie 1989, Maior Georghe Sontu, 9 Mai; blocurile L7, L8, L9, L10, L12 - strada Revolutiei 22 Decembrie 1989 nr. 10-11A-12-14-15-16-18; strazile: Odesa, Madrid, Unirii - partial, Ioan Borcea - partial, Viceamiral Ioan Murgescu – partial – întrerupere totalã. 09:00 - 17:00
Localitatile Cerchezu, Cascioarele, Viroaga, Magura, Olteni, Furnica si Dumbraveni - intrerupere partiala. 11:00 - 18:00
Joi , 15 Octombrie 2020
Localitatea Cumpana, zona Canal: C1, C2, H1, H2, H3, cu strazile: George Enescu, Mihai Eminescu, Alexandru cel Bun, Dealu Spirii, Crizantemei, Monumentului, Berzei, Izvorului, Dorului, Pescarusului, Arcului, Egretei, Banu Maracine, Transformatorului, Crinului, Theodor Aman, Salcamului, Stefan cel Mare, Dimitrie Cantemir, Mircea cel Batran, Decebal, Burebista, Cauciucului, Alexandru Lapusneanu, Rascoalei, Pades, Dunarii, Canalului, Frigului și Viforului – întrerupere totalã. 08:00 - 10:00
Localitatile Dobromir Vale, Dobromir Deal, inclusiv Punct trecere frontiera Dobromir - intrerupere totala., 08:00 - 16:30
Municipiul Medgidia, cu strazile: Mehmet Nyazi, Ibrahim Themo, Calugareni, Dorobanti, Calarasi, Vasile Alecsandri si Ecaterina Teodoroiu - intrerupere partiala. 08:30 - 16:30
Municipiul Constanta, Cartier Tomis 2, cu strada Mircea cel Batran -blocurile MD6A, MD6B, MD6C, MD7A, MD7B, E3, F2; strada Nicolae Iorga nr. 24 - blocurile J0, J1; b-dul Tomis nr. 144-146, blocurile TD3A, TD3B, TD3C; strada Stejarului nr. 7 - bloc 20; Oficiul Postal Tomis 2; Complex Comercial Tomis 2; Magazin nr 2035 - "Profi Rom Food"; Gradinita cu PP nr. 8 - aleea Lacramioarei nr 2; Directia de Sanatate Publica Constanta - sediul din aleea Lacramioarei nr. 1 – întrerupere totalã. 09:00 - 16:00
Localitatea Limanu, cu strazile: Marului, Caminului, Pinului, Mihai Eminescu, Teiului, Vasile Alecsandri, Lacului, Stejarului, Salciei, Dorului – patial; respectiv strazile: Castanului, Bradului, Atelierelor, sediu Primaria Limanu, RAJA – SPAU 2 , Scoala Generala, Biserica, sediu Politia Limanu, bloc locuinte – întrerupere totalã. 09:00 - 17:00
Municipiul Constanta, bloc Solid House - strada Amurgului nr. 33, strada Amurgului (partial), Prelungirea Sergent Nicolae Grindeanu nr 9-13 – întrerupere totalã. 10:00 - 14:00
Localitatea Cumpana, cu strazile: Osman Gafar, Monumentului și Caltunas – întrerupere totalã. 10:30 - 13:00
Localitatea Cumpana, Cartier Parc Verde, locuinte "Habitat", Campus Scolar - strada Vasile Parvan, blocuri ANL, statie Sortare Deseuri, Radionav Cumpana - aleea Antenelor; strazile: Constantei - spre Canal, Strajei, Ion Voda, Migdalului, Iederei, Tudor Vladimirescu, Ciresica, Lebedelor, Florilor, Brandusei, Bujorilor, Ciocarliei, Macului, Prelungirea Macului, Visinului, Garofitei, Stroe Felix, Teiului, Lujerului, Papadiei, Titu Maiorescu, Ghiocei, Micsunelelor, Zorelelor, Daliei, Morii, Brazdei, Semanatoarei, Viilor, Frunzelor, Gutuiului, Panselei, Scolii și Liliacului – întrerupere totalã. 13:30 - 18:00
Vineri , 16 Octombrie 2020
Municipiul Constanta, bloc SC Comfort Construct Srl – b-dul Alexandru Lapusneanu nr. 173A – întrerupere totalã. 08:00 - 16:00
Statiunea Mamaia, cu Hotel Doina, Hotel Delta, Hotel Meridian, Restaurant "Cetate", Hotel Sulina, Hotel Agapi, Hotel Solea Beach si Autoservirea Maria, Hotel Milano Blue, Hotel Golden Palace, respectiv Minimarket Dorulet – întrerupere totalã. 08:00 - 16:00
Localitatea Faurei - intrerupere partiala. 08:00 - 16:00
Municipiul Medgidia, cu strazile: Mehmet Nyazi, Ibrahim Themo, Calugareni, Dorobanti, Calarasi, Vasile Alecsandri si Ecaterina Teodoroiu - intrerupere partiala. 08:30 - 16:30
Statiunea Mamaia, cu Hotel + Piscina Aurora, Hotel Dunarea, Hotel Neptun, Hotel Zip Escort, Restaurant Azur, Restaurant Cleopatra, Restaurant Sirena, Restaurant "La Balansoar", Restaurant Grill House și Aqua Magic Mamaia – întrerupere totalã. 09:00 - 17:00
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai multe zone din municipiul Constanța și localitatea Lazu, fără energie electrică astăzi! Vezi dacă ești afectat

29 Mar 2024 350

Mai multe zone din municipiul Constanța, fără energie electrică miercuri. Vezi dacă ești afectat

26 Mar 2024 859

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu!

18 Mar 2024 501

VIDEO Locuitorii din Năvodari, supărați de modul în care un investitor își supraetajează spațiul comercial. Ce spun autoritățile?

05 Mar 2024 851

Municipiul Constanța și alte patru localități din județ, fără energie electrică astăzi! Lista străzilor afectate

22 Feb 2024 2211

Se întrerupe furnizarea energiei electrice la Aliman, județul Constanța. Lista străzilor afectate

11 Feb 2024 1032

Nouă localități din județul Constanța, fără energie electrică vineri. Vizat și sediul unui post de poliție

08 Feb 2024 3101

Enel Programul magazinelor PPC Energie în data de 24 ianuarie 2024

19 Jan 2024 808

Se întrerupe furnizarea energiei electrice astăzi în Constanța, Stațiunea Mamaia și în alte 13 localități din județ

17 Jan 2024 662

Mai mulți abonați din județul Constanța rămân fără energie electrică săptămâna viitoare. Lista zonelor afectate

12 Jan 2024 3028

Patru localități din județul Constanța, fără energie electrică astăzi! Lista zonelor afectate

11 Jan 2024 896

Magazinele PPC Energie din județele Călărași, Constanța, Ialomița și Tulcea vor fi închise în perioada 1-2 ianuarie 2024

28 Dec 2023 805

Decizie a Curții de Apel București în cazul sancțiunii aplicate de ANPC societății PPC ENERGIE S.A. (fostă Enel Energie SA)

27 Dec 2023 701

Magazinele PPC Energie din Judeţele Călărași, Constanța, Ialomița și Tulcea, închise în perioada 25-26 decembrie 2023

21 Dec 2023 758

LIVE VIDEO+TEXT. COD ROȘU la Constanța! Toate drumurile județene și mai multe drumuri naționale, ÎNCHISE circulației din cauza ninsorii și a viscolului (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Nov 2023 5591