E-Distribuție întrerupe furnizarea energiei electrice pentru efectuarea unor lucrări. Lista zonelor vizate

E-Distributie. Foto: PexelsE-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților.

Potrivit unui comunicat al E-Distribuție Dobrogea, lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.

„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora“ - au precizat reprezentanții  E-Distribuție Dobrogea.
Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
 
judetul Constanţa
Ziua / Data
Localitatea, strada afectata Orar
Miercuri, 29 Iunie 2022
Municipiul Constanta, cu strada C-tin Boboescu nr. 48, 73-75, 85, 86; strada Nicolae Chirculuescu nr. 11, 16, 24; strada Haricleea Darcle nr. 31, 35, 37; stradqa Edmond Deada nr. 33, 43; strada Rapsodiei, SC. PrimCoz SRL – întrerupere totalã. , Toate numerele 08:30 - 16:30
Orașul Eforie Nord, cu strãzile: Grivitei - partial, Sportului - partial, Egretei, Armand Cãlinescu, Tudor Vladimirescu - partial – întrerupere totalã. , Toate numerele 09:00 - 15:00
Localitatea Mihail Kogalniceanu, cu strazile: Calugareni; Sperantei; Libertatii; Primaverii si Tudor Vladimirescu - intrerupere partiala. , Partial toate numerele 09:00 - 17:00
Orasul Navodari , cu strazile: Principala; P1; P2; P3; P4; P5; P6; P7; P8; P9; P10; P11; P12; P13; P!4; P15; P16; P17 si P18 - intrerupere totala. , Toate numerele 09:00 - 17:00
Localitatea Murfatlar, cu strazile: Calea Bucuresti - partial (Crama Murfatlar, depozit materiale Max Murfatlar), Ion Creanga, inclusiv Scoala Generala nr. 2 Adrian Radulescu, C-tin Brancusi, Constantin Brancoveanu, Salcamilor, Nicolae Stanescu, Fagetului, Frasinului, Paltinului, Veteranilor, aleea Ghioceilor, blocurile: D1, D2, D3,Vasile Milea - partial, inclusiv bloc D3 - intrerupere totala. , Toate numerele 09:00 - 15:00
Localitatea Corbu, cu strazile: Principala; Pacii; Cabanei; Vasile Sassu; Scolii; Bisericii; Zorilor; Postei; Luceafarului; Dumitru Bacanu; Morii; Pescarusului; Margaretelor; Lastunului; George Toparceanu; Ogorului si Corbului – întrerupere partialã., Partial toate numerele 09:00 - 17:00
Joi , 30 Iunie 2022
Localitatea Crucea – întrerupere totalã. , , Toate numerele 09:00 - 17:00
Localitatea Ostrov, Ostrov Regie, Almalãu, cu site Orange Ostrov, Punct trecere frontiera Ostrov Regie, Crama Ostrovit, Statie pompare irigatii Ostrovit, Fermele 1;2;3;4 Ostrovit - întrerupere totalã., Toate numerele 09:00 - 17:00
Statiunea Mamaia, cu One Plonge, Sc One Plonje SRL, bloc C1 Mamaia nr. 321, bloc Mamaia 34, SC Melbo SRL – întrerupere totalã., Toate numerele 09:00 - 17:00
Vineri , 01 Iulie 2022
Orasul Navodari , cu strazile: D24; D25 si D26 - intrerupere partiala. , Partial toate numerele 09:00 - 17:00
Municipiul Constanta, cu strada Mesterul Manole (tronsonul delimitat de stãzile Theodor Sperantia și Hatman Arbore) – întrerupere totalã. , Toate numerele 09:00 - 17:00
Municipiul Constanta, cu strãzile: Maresal Antonescu, Averescu, Mociulschi, Veteranilor, Prelunginerea Mesteru Manole, Culcer, Prelungirea Lanului și Toma Zotter – întrerupere totalã. , Toate numerele 09:00 - 15:00
Localitatea Albești, zona Pãdure Albești, cu Puţurile de apa RAJA SA 1, 2, 3, 4, 5, 6 si 7 – întrerupere totalã. , Toate numerele -
(O întrerupere de maxim 3 minute în intervalul orar: 09:00-16:00 )
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Mai multe zone din Stațiunea Mamaia, Năvodari, Cernavodă și Fântânele, fără energie electrică astăzi

08 Apr 2024 1265

În ce zone din județul Constanța se va întrerupe furnizarea energiei electrice săptămâna viitoare

05 Apr 2024 3407

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată unde nu va fi curent în perioada următoare

04 Apr 2024 763

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu

02 Apr 2024 518

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată ce consumatori vor rămâne fără curent electric în perioada următoare

01 Apr 2024 746

Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu pentru lucrări

01 Apr 2024 452

Mai multe zone din Constanța, Stațiunea Olimp și localitatea Ostrov, fără energie electrică astăzi

01 Apr 2024 518

Mai multe zone din municipiul Constanța și localitatea Lazu, fără energie electrică astăzi! Vezi dacă ești afectat

29 Mar 2024 554

Mai multe zone din municipiul Constanța, fără energie electrică miercuri. Vezi dacă ești afectat

26 Mar 2024 959

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu!

18 Mar 2024 584

VIDEO Locuitorii din Năvodari, supărați de modul în care un investitor își supraetajează spațiul comercial. Ce spun autoritățile?

05 Mar 2024 950

Municipiul Constanța și alte patru localități din județ, fără energie electrică astăzi! Lista străzilor afectate

22 Feb 2024 2273

Se întrerupe furnizarea energiei electrice la Aliman, județul Constanța. Lista străzilor afectate

11 Feb 2024 1076

Nouă localități din județul Constanța, fără energie electrică vineri. Vizat și sediul unui post de poliție

08 Feb 2024 3156

Enel Programul magazinelor PPC Energie în data de 24 ianuarie 2024

19 Jan 2024 891