Echipele SC Confort Urban au demarat lucrările Soluții de monitorizare inteligentă a traficului la intrările în Constanța (galerie foto)

Trafic fluidizat, creșterea siguranței în trafic și reducerea numărului de accidente reprezintă beneficiile de care se vor bucura locuitorii și turiștii orașului nostru prin implementarea de către Primăria Muncipiului Constanța a unui sistem de management al traficului, ca parte integrantă a strategiei Smart City.

Toate intrările în municipiu vor fi monitorizate prin montarea unui sistem de numărare a autovehiculelor. Senzorii sunt amplasați la nivelul solului si au rolul de a detecta un vehicul care trece pe deasupra lui.

Sistemul, compus din câte 2 bucle inductive care vor fi montate în asfalt pe fiecare bandă, detectoare și dispozitive care trimit informații către serverul principal, va furniza date despre gradul de încărcare auto în orice interval orar.

În funcție de valorile colectate din teren pot fi stabilite măsuri pentru îmbunătățirea traficului și resistematizarea rutieră.

Lucrările au fost demarate astăzi de SC Confort Urban SRL la intrarea în stațiunea Mamaia iar proiectul va cuprinde toate cele 5 zone de acces din municipiu.

Sursa foto: Primăria Municipiului Constanța 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Beneficiar, afaceristul Viorel Farcaș Deputatul Stelian Ion (USR) - „O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac" (DOCUMENT)

23 Apr 2024 739

Cumpărări directe Constanța Stemicos Import Export SRL pune covor de piatră naturală, în Parcul Tăbăcăriei! Contract de 160.000 de euro cu Confort Urban SRL (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 469

Constanța Lucrările de reabilitare a carosabilului în cartierul Tomis Plus continuă! Pe ce străzi se lucrează

17 Apr 2024 409

Știri Constanța Lucrări pe bulevardul Mamaia – restricții de trafic

15 Apr 2024 475

Primăria Constanța Continuă lucrările de reabilitare a carosabilului în cartierul Tomis Plus (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 453

Licitații publice Cât costă mentenanța pentru „Parcarea verde“ din zona Spitalului Județean Constanța (DOCUMENT)

09 Apr 2024 443

Directorul Neptun Olimp SA este candidatul PSD la primăria Eforie

06 Apr 2024 1058

Un scuar median a fost amenajat la trecerea de pietoni situată pe strada Soveja, la intersecția cu strada Semănătorului din Constanța (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 516

Primăria Constanța Trotuarele din mai multe zone din oraș, în curs de modernizare (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 507

Justiție Constanța Contestație împotriva deciziilor administrative fiscale. Confort Urban SRL versus ANAF

03 Apr 2024 577

Lucrări de asfaltare în Constanța. Restricții de trafic pe strada Milano și aleea Pandurului

03 Apr 2024 483

Se asfaltează strada Theodor D. Speranția din cartierul Km 5, Constanța. Restricții totale de trafic rutier

03 Apr 2024 452

În mai multe zone din Constanța se lucrează la infrastructura rutieră! Trafic restricționat total pe strada IL Caragiale

01 Apr 2024 516

O nouă trecere de pietoni, amenajată în municipiul Constanța. Iată unde

29 Mar 2024 620

Primăria Constanța Continuă procesul de reabilitare a carosabilului pe strada Micșunelelor, tronsonul cuprins între străzile Mugurului și Amurgului

29 Mar 2024 405