Efectele vântului puternic s-au resimțit în 24 de județe, printre care Constanța și Tulcea

foto cu rol ilustrativ În cursul zilei de ieri, 28 martie, pompierii militari au intervenit în peste 1.400 situații de urgență

În ultimele 24 de ore, pompierii salvatori au acționat pentru gestionarea a 1.435 de situații de urgență, cele mai multe solicitări fiind înregistrate pentru acordarea de prim ajutor ( 1.063 de persoane asistate medical).

Pe parcursul zilei de ieri, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea celor 99 de incendii înregistrate la nivel național și au gestionat cu promptitudine 284 de misiuni pentru protecția comunităților., transmite IGSU. 

Din totalul celor 99 de incendii care au avut loc în perioada de referință, la nivel național, 29 de intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri), fiind afectate aproximativ 216 ha de teren.

Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 3 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere., mai transmite sursa citată.

Oficial de la IGSU, despre intervenții: 
 
-O intervenție care a presupus efort susținut din partea echipajelor de stingere din județul Suceava a avut loc ieri, în localitatea Baia. Astfel, pompierii militari au fost solicitați printr-un apel la numărul de urgență 112 să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o gospodărie. Ajunse la fața locului, echipajele de intervenție au constatat că arderea se manifesta generalizat, la o anexă gospodărească, cu pericol de propagare. Concomitent cu acțiunea de stingere, echipajele SMURD au asistat medical proprietarul, ulterior acesta fiind tranportat la o unitate medicală. După aproximativ două ore de luptă cu focul, incendiul a fost lichidat, fiind limitată propagarea la construcțiile învecinate.

De asemenea, pe parcursul zilei de ieri, în contextul manifestării vântului puternic, în 48 localități din 24 de județe au fost înregistrate efecte (AG, BC, BH, BT, BR, CL, CJ, CT, DJ, GL, GR, GJ, HD, IS, MM, MH, MS, NT, PH, SM, SV, TR, TL și VS). Echipajele de salvatori au intervenit pentru degajarea mai multor elemente de construcție, a 49 copaci, 5 stâlpi de electricitate, fiind avariate 33 blocuri de locuințe, 2 case, 2 societăți comerciale, 5 instituții publice, 3 anexe și 21 autovehicule.

Salvatorii rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns. 

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un restaurant din Vama Veche a pierdut la Tribunalul Constanța procesul cu primarul și consiliul local din Limanu

28 Mar 2024 292

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt. Când expiră avertizarea meteo

27 Mar 2024 507

Cod galben de vânt puternic la Constanța! Numere utile în caz de urgență

24 Mar 2024 652

UPDATE Meteorologii au prelungit codul galben de vânt puternic până la ora 24.00 în Constanța

11 Mar 2024 593

Cod galben de vânt puternic la Constanța! Recomandările primăriei

11 Mar 2024 663

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt! Când expiră avertizarea meteo

11 Mar 2024 824

Atenţionare de călătorie în Portugalia - cod roșu pentru valuri înalte și vânt!

22 Feb 2024 587

O nouă avertizare de Cod galben de vânt la Constanța! Recomandările Primăriei

15 Feb 2024 582

Municipiul Constanța, din nou sub avertizare cod galben de vânt

14 Feb 2024 789

Atenție, avertizări de Cod Galben de intensificări ale vântului în Dobrogea!

12 Feb 2024 578

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt! Rafalele vor depăși temporar 70 km/h

11 Feb 2024 777

Primăria Constanța Un nou cod galben de vânt pentru municipiu

11 Feb 2024 609

Cod galben de vânt la Constanța! La ce numere de telefon se pot semnala eventuale probleme

10 Feb 2024 688

Județele Constanța și Tulcea, sub avertizare Cod Galben de vânt!

07 Feb 2024 614

ISU Giurgiu Cod galben de vânt, până mâine dimineață

05 Feb 2024 367