Ele sunt fetele care au plecat pe nava-şcoală „Mircea“ în marşul istoric (galerie foto)

Nava-şcoală „Mircea” a plecat pe 5 mai în marşul istoric, iar bricul, care este un simbol al învăţământului românesc de marină, va împlini în luna mai 80 de ani de când a intrat în serviciul Marinei Militare Române.
 
Bricul va ajunge în Hamburg, portul unde a fost construit, iar la întoarcerea în portul Constanţa va urma traseul efectuat în urmă cu opt decenii. De asemenea, în cele trei luni în care vor naviga prin 10 ţări şi 12 porturi, pe navă se vor afla şi câteva fete, care vor să urmeze o carieră în marina militară.

În galeria foto a acestui articol le puteţi vedea pe cele 8 tinere care, cu speranţă în ochi, au pornit în drumul lor pe apele tulburi pentru o carieră în Forţele Navale. Unele doresc să revină pe bricul „Mircea” ca sa fie un exemplu pentru tinerii ce fac practică pe această navă-şcoală. Totuşi, cele mai multe schiţau un zâmbet doar pentru a-şi ascunde emoţiile. Sunt emotive, dar puternice. Când contraamiralul Florin Panait a dat mâna cu fiecare elev şi student înainte de plecarea pe mare, fetele, copleşite de încărcătura emoţională a momentului, cu o tărie de invidiat, au dat noroc şi au plecat încrezătoare.
 
Da, sunt 8 fete în această serie care s-a îmbarcat pe navă. Una dintre ele, o tânără cadetă, urmează o tradiţie de familie. Fratele ei a fost pe bric în anul 2012, când a efectuat marşul istoric, iar acum a venit rândul ei. Tânăra din Drobeta - Turnu Severin a declarat că ştie că va fi o experienţă unică şi speră că va ajunge să lucreze pe viitor pe această navă. „Cred că va fi o experienţă minunată şi unică în viaţă. Mă aşteaptă acasă înapoi mama, tata, fratele. A venit aici doar fratele meu. Era puţin emoţionat, dar şi el a avut parte de un marş cu bricul «Mircea» în anul 2012. Fratele meu mi-a insuflat această meserie. Vreau să ajung să lucrez pe bric sau pe una dintre fregate”, a spus tânăra Denisa Maria Rostogol.
 
Pe parcursul marşului va avea loc vizionarea filmului documentar „Adrian V. Rădulescu - ctitorul“. Nava-şcoală „Mircea” va traversa, pe parcursul celor trei luni de marş, Marea Neagră, Marea Marmara, Marea Egee, Marea Mediterană, Oceanul Atlantic şi Marea Nordului, cu escale în porturile: Siracusa (Italia), Barcelona (Spania), Almeria (Spania), Cadiz (Spania), Brest (Franţa), Rouen (Franţa), Haga (Olanda), Hamburg (Germania), Southampton (Marea Britanie), Lisabona (Portugalia), Valleta (Malta) şi Istanbul (Turcia). Echipajul navei va fi format din 179 de membri, dintre care 57 de studenţi de anul II ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, 32 de elevi din anul I de la Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, cărora li se alătură şi 14 cadeţi străini de la academiile navale din Albania, Bulgaria, China, Franţa, Portugalia, Polonia, Turcia şi Ucraina. Velierul va acosta în portul Almeria (Spania), în perioada 25 - 26 mai, pentru ca membrii echipajului să îşi poată exercita dreptul la vot, în contextul alegerilor pentru Parlamentul European.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lista câștigătorilor la faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar 2024 la pentatlon și tetratlon (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 549

ONSȘ Constanța 2024 Participare numeroasă la pentatlon și tetratlon, concursuri organizate în comuna 23 August (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 Apr 2024 906

ISU IalomițaSalvatorii de la Stația de pompieri Fetești au intervenit la un accident rutier

10 Apr 2024 294

Licitații Constanța CFR Călători SA pune la bătaie peste 130.000 de euro pentru servicii de curățenie la dormitoarele de personal și spațiile administrative din stațiile SRTFC Constanța (DOCUMENT)

09 Apr 2024 622

Compania Forex SRL, din Constanța, cu mai multe contracte publice, a intrat în faliment! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 705

Judo CSM Constanța, șase medalii la Cupa CS Vâlcea 1924

04 Apr 2024 604

ISU IalomițaSalvatorii de la Stația de pompieri Fetești au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu

03 Apr 2024 399

IPJ IalomițaSecția nr.3 Poliție Rurală Stelnica au organizat, în municipiul Fetești o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite

01 Apr 2024 335

Un fugar român condamnat pentru violarea unei fete de 13 ani a fost prins în Italia

31 Mar 2024 576

Oferă aruncarea unei monede șanse 50/50?

26 Mar 2024 439

ISU IalomițaStația de pompieri Fetești a intervenit în cursul zilei de duminică

25 Mar 2024 299

CSM Constanța baschet Britney Jones, MVP în finala Cupei României, primul meci în fața propriilor fani. „Sunt entuziasmată!“

15 Mar 2024 743

În județul Constanța Încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă. Pentru ce faptă a ajuns după gratii

14 Mar 2024 602

Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza“ Constanţa Echipa feminină, campioană județeană la categoria Under-10 (GALERIE FOTO)

11 Mar 2024 1233

IPJ IalomițaPercheziții desfășurate în municipiul Fetești

07 Mar 2024 370