Electrocentrale SA Constanţa, declaraţii oficiale despre procesul cu Transgaz SA. La mijloc, o datorie de peste 260 de mii de lei

Societatea Electrocentrale SA Constanţa a fost chemată în judecată de Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA pentru datoriile pe care le-a acumulat în ultima perioadă.
 
În ediţia din 15 noiembrie, cotidianul ZIUA de Constanţa a publicat articolul „Electrocentrale SA Constanţa, dată în judecată de Transgaz! La mijloc, o datorie neplătită!“, în care am prezentat faptul că, pe data de 8 noiembrie, la Tribunalul Constanţa, Secţia a II-a Civilă, a fost înregistrat dosarul 7664/118/2016, ce are ca obiect o ordonanţă de plată - OUG 119.2007/art. 1014 - Cod de Procedură Civilă. Creditorul Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA a dat în judecată debitorul SC Electrocentrale SA, pentru plata datoriilor restante.
 
Potrivit directorului tehnic al Electrocentrale SA Constanţa, Dumitru Tamaş, motivul pentru care a fost înregistrat acest dosar este faptul că societatea din Constanţa are datorii pe care nu a reuşit să le plătească. „Motivul pentru care a fost înregistrat acest dosar este că avem datorii la ei. Nu am putut să le plătim şi ne-au dat în judecată. Nu ştiu dacă valoarea datoriilor şi de când datează acestea sunt edificatoare. Noi avem zeci, dacă nu peste o sută de procese. Este vorba de datorii neplătite, cu penalităţi cu tot, nu am putut să le plătim la timp şi ne-a dat în judecată Transgaz pentru serviciul de transport gaze către CET Palas“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Dumitru Tamaş. Primul termen în dosar a fost stabilit pe 6 decembrie, ora 11.00.
 
Pentru a afla mai multe detalii, cotidianul ZIUA de Constanţa a adresat mai multe întrebări reprezentanţilor SC Electrocentrale Constanţa SA.
 
Astfel, una dintre întrebări se referea la valoarea datoriei SC Electrocentrale Constanţa SA către Transgaz SA. „Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Constanţa sub nr. 7664/118/2016, creditoarea SNTGN Transgaz SA a solicitat instanţei, în contradictoriu cu SC Electrocentrale SA, emiterea ordonanţei de plată pentru suma de 268.523,63 de lei, ce reprezintă contravaloare depăşire capacitate rezervată de transport al gazelor naturale“, au răspuns reprezentanţii SC Electrocentrale Constanţa SA.
 
La întrebarea „De când datează această datorie?”, reprezentanţii SC Electrocentrale Constanţa SA au menţionat următoarele: „Creditoarea invocă factura fiscală nr. 20160008/21.03.2016“.
 
La cea de-a treia întrebare, „Care este obiectul contractului aflat în litigiu?“, reprezentanţii SC Electrocentrale Constanţa SA au transmis următoarele: „Factura în discuţie a fost emisă în baza contractului de transport al gazelor naturale aflat în derulare la acel moment, încheiată între SC Electrocentrale Constanţa SA şi Transgaz SA. Creanţa invocată de Transgaz SA este contestată de Electrocentrale Constanţa SA. Această creanţă a apărut fără vreo culpă din partea Electrocentrale Constanţa SA. Mai exact, datorită faptului că, în luna ianuarie 2016, în vederea echilibrării sistemului energetic naţional, Electrocentrale Constanţa SA a pus în funcţiune grupul de producere a energiei electrice, ceea ce a dus la creşterea consumului de gaze naturale şi, implicit, la depăşirea capacităţii rezervate de transport al gazelor naturale“, au precizat reprezentanţii Electrocentrale Constanţa SA.

Citeşte şi:  

Electrocentrale SA Constanţa, dată în judecată de Transgaz! La mijloc, o datorie neplătită!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Electrocentrale Constanța a achiziționat documentații tehnice de la companie înființată în 2023. Despre ce este vorba?

29 Feb 2024 494

Statul Român prin Ministerul Energiei a aprobat mutarea sediului social al societăţii Electrocentrale Constanța SA!

19 Jan 2024 537

Judecătorii amână procesul pentru terenul din spatele CET Constanța. Lipsește expertiza

09 Jan 2024 585

Electrocentrale Constanța SA, acțiune în revendicare contra Consiliului Local. Tribunalul așteaptă, luni, expertiza

05 Jan 2024 732

Se pregătește terenul pentru construcția noului CET Electrocentrale Constanța vrea să obțină avize și autorizații pentru dezmembrarea și dezafectarea echipamentelor și instalațiilor grupurilor energetice

03 Jan 2024 2996

Electrocentrale Constanța versus Ministerul Energiei. Dosare pe masa magistraților

08 Dec 2023 773

Falimentul RADET Constanța, amânat pentru anul 2024! În ce stadiu este dosarul în care se cere tragerea la răspundere pentru situației regiei

07 Oct 2023 3367

Fondatorul societății este municipiul Constanța prin Consiliul Local Municipal Tandemul Neacșu - Crețu-Sârbu la „panoul de comandă” al Termocentrale Constanța SRL până în 2024

20 Sep 2023 1342

Știri justiție Constanța Lipsește expertiza în procesul dintre Electrocentrale Constanța SA și Consiliul Local Constanța

12 Sep 2023 787

Electrocentrale Constanța SA, proces pe nouă hectare de teren! Judecătorii verifică dacă e gata expertiza

10 Sep 2023 861

Firme din Constanța Ce decizii au adoptat administratorii Termocentrale Constanța SRL, după preluarea activelor CET Palas ?

01 Sep 2023 1234

Societatea se află în insolvență Mai multe active ale Electrocentrale Constanța SA, scoase la licitație de lichidatorul judiciar

13 Aug 2023 1312

Schimbarea la față a Constanței, amânată sine die!

30 Jul 2023 1890

Știri Constanța azi Electrocentrale Constanța SA, la judecată cu Consiliul Local, pentru nouă hectare de teren! Procesul, amânat

27 Jul 2023 1157

CLM aprobă organigrama Termocentrale Constanța SRL care va prelua activele funcționale ale CET Palas va avea peste 250 de angajați (DOCUMENT)

28 Jun 2023 2495