Elena Udrea, audiată la Curtea de Apel Bucureşti


Elena Udrea urmează să fie audiată, marţi, la Curtea de Apel București, în dosarul în care este judecată pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor în legătură cu finanţarea campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009, scrie RTV.

DNA i-a trimis în judecată, în iulie 2017, pe Elena Udrea, Ioana Băsescu şi Dan Andronic în dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009.

Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte). În acelaşi dosar, Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, este acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor, iar Dan Andronic - de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. În dosar mai sunt judecaţi Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării, Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al companiei Oil Terminal.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elena Udrea cere revizuirea Dosarului Gala Bute! Totul s-ar putea decide azi

12 Dec 2023 1140

Decizie definitivă pentru Elena Udrea, fost consilier prezidențial, șef al Cancelariei Prezidențiale

23 Nov 2023 4995

Printre inculpați Elena Udrea și Ioana Băsescu Totul s-ar putea decide mâine! Procurorii DNA cer rejudecarea dosarului privind finanțarea campaniei electorale din 2009

21 Nov 2023 948

DNA cere rejudecarea dosarului privind finanțarea campaniei electorale din 2009. Iată când se va pronunța Înalta Curte

26 Oct 2023 978

DNA, acțiune extraordinară pentru rejudecarea dosarului privind finanțarea campaniei electorale din 2009

25 Oct 2023 1023

Elena Udrea, nemulțumită că nu a primit permisie pentru a ajunge la ziua fetiței care împlinește 5 ani

03 Sep 2023 1569

DNA cere condamnarea definitivă a Ioanei Băsescu și Elenei Udrea în baza deciziei CJUE

10 Aug 2023 2055

Știri justiție DNA va contesta soluția definitivă în dosarul Elenei Udrea! (DOCUMENT)

27 Jul 2023 1164

Elena Udrea, Ioana Băsescu, Ioan Silviu Wagner și Victor Tarhon, decizie definitivă la Curtea Supremă – A intervenit prescripţia!

11 Jul 2023 2635

Înalta Curte, amânare de pronunțare în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

08 Jun 2023 1304

Cinci ani în primă instanță pentru Ioana Băsescu Elena Udrea, Ioan Wagner, fostul șef al Oil Teminal, și Victor Tarhon, vicepreședintele CJ Tulcea, așteaptă azi decizia finală a Curții Supreme (DOCUMENT)

08 Jun 2023 2828

Elena Udrea, amânare la Curtea Supremă, în dosarul Hidroelectrica

07 Jun 2023 1378

Curtea Supremă, amânare de pronunțare într-un dosar al Elenei Udrea

11 May 2023 1612

Judecătorii mai au nevoie de timp! Înalta Curte, amânare de pronunțare în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009!

13 Apr 2023 1022

Decizie a Curții de Apel București în cazul Elenei Udrea. Are legătură cu o presupusă mită de 5 milioane de dolari

11 Apr 2023 2332