Eleva Anda Ioana Georgescu a urcat pe podium alături de Camelia Potec

DSC05527.jpgAnda Ioana Georgescu a terminat cu brio clasa a XI-a a Colegiului Tehnic Economic şi acum se pregăteşte pentru două concursuri sportive importante, la care va participa alături de sportivul Răzvan Florea

Cu toate că este elevă în clasa a XI-a, la profilul Automatizări, la Colegiul Tehnic Economic din Constanţa, Anda Beatris Ioana Georgescu este pasionată de înot. „Pentru că trăiesc în Constanţa, pe malul Mării Negre, la şapte ani m-am gândit să merg la Palatul Copiilor pentru a învăţa să înot. Dar ce a început din necesitatea de a învăţa s-a transformat în pasiune", ne-a povestit Anda. În anul 2007, adolescenta a obţinut titlul de campion naţional la înot şi a urcat pe podium alături de sportiva Camelia Potec.

DSC05528.jpg „Am reuşit să iau premiul I la juniori şi premiul III la seniori. Sunt mândră că am urcat pe podium alături de Camelia Potec, pe care o admir foarte mult", ne-a mai spus Anda Georgescu. În prezent, eleva se pregăteşte intens pentru două concursuri importante: unul dintre ele, triatlon pe nisip, va avea loc pe 11 iunie în Vama Veche, iar cel de-al doilea, Aqua Challenger, va fi pe 30 iulie. „La concursul Aqua Challenger particip pentru al doilea an. Anul trecut eram singura fată printre 15 concurenţi băieţi şi am ajuns la lina de finiş pe locul IV. Anul acesta sper să scot un timp mai bun: trebuie să înotăm 5.000 de metri în Marea Neagră. De asemenea, la ediţia din acest an a concursului Aqua Challenger va participa şi sportivul Răzvan Florea", ne-a mai dezvăluit Anda. Cu toate că vacanţa bate la uşă, tânăra sportivă va munci ca salvamar la Aqua Magic. „Anul trecut am fost salvamar şi am salvat 12 copii care erau să se înece. Şi în acest an voi lucra ca salvamar, pentru că îmi place să salvez oamenii. De asemenea, lucrez antrenor la Palatul Copiilor, unde învăţ copiii să înoate", a mai adăugat Anda. De altfel, ziua adolescentei este plină de activităţi: de dimineaţă la colegiu, apoi antrenamente atât la bazin, cât şi la sala de forţă, după care urmează munca în calitate de antrenor. „La început a fost foarte greu, mai ales când era mică. Acum mă mândresc cu Anda. Are acasă peste 100 de medalii şi diplome, învaţă bine... Ce-şi mai poate dori un părinte?", a concluzionat mama Andei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O nouă încercare pentru reabilitarea Colegiului Național „Mihai Eminescu“! Care este valoarea estimată a contractului (DOCUMENT)

21 Oct 2023 1019

O nouă licitație anulată. Este vizată reabilitarea a uneia dintre cele mai vechi unități de învățământ din Dobrogea!

09 Oct 2023 1024

Știri din Constanța Proiect cu finanțare europeană în valoare de 3 milioane de euro, scos a treia oară la licitaţie de municipalitate

15 Aug 2023 1019

A fost scos la licitație contractul pentru execuția lucrărilor de reabilitare a clădirii Colegiului Național Mihai Eminescu

03 Jul 2023 1116

Serviciul de elaborare documentație tehnico-economică reabilitare energetică a Colegiului Tehnic Tomis a fost câștigat de o firmă din Constanța care și-a schimbat acționariatul (DOCUMENTE)

03 Dec 2022 1374

Spicu Horia, din județul Constanța, participă la Campionatul Național de oină în sală pentru junioare III, II, I și senioare

17 Oct 2019 2005

Andreea Popescu, de la Colegiul Economic Mangalia, la etapa naţională a Olimpiadei disciplinelor Tehnologii

11 Mar 2016 3927

Ziua Mondială a Justiției Sociale

22 Feb 2016 1773

Colegiul Economic Mangalia desfășoară „Săptămâna Meseriilor”

08 Apr 2015 2210

Nouă centre de examen în Constanţa 500 de absolvenţi susţin examenele de certificare a competenţelor profesionale

08 Jul 2014 2754