Elevi și de la Constanța„Tabăra urbană de educație financiară”, organizată de Banca Națională a României și alte instituții ale statului


 
Banca Națională a României (BNR), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Ministerul Finanțelor (MF) și Asociația Română a Băncilor (ARB) au organizat, în perioada iunie - august 2022, a patra ediție a proiectului „Tabăra urbană de educație financiară”.

Proiectul este derulat anual, sub auspiciile Acordului de Colaborare privind Educația Financiară și este dedicat elevilor din clasele a VI-a și a VII-a. În acest an, elevii care au avut prilejul să fie parte a acestei experiențe sunt înscriși la unități școlare din București, Ilfov, Timiș, Cluj, Dolj, Iași, Constanța.

Pe parcursul celor cinci zile ale taberei, specialiști din cadrul BNR, ASF, MF/ANAF și ARB au prezentat și explicat noțiuni și concepte financiare. Fiecare dintre grupurile de elevi a beneficiat de informații utile cu scopul de a dezvolta obiceiuri sănătoase privind modul de gestionare a banilor și abilități de a face alegeri corecte și informate pentru a-și îmbunătății situația financiară.

În acest context, programul abordează o metodologie de predare non-formală, denumită edutainment (education through entertainment). Astfel, activitățile se bazează pe o tehnică multi-senzorială, care determină o învățare accelerată, copiii fiind în permanență implicați în procesul de educație. Jocurile și activitățile sunt utilizate pentru a demonstra concepte importante, astfel încât elevii să învețe și să se distreze în același timp.

De asemenea, în perioada 28 august – 2 septembrie, a fost organizată o sesiune dedicată copiilor din medii defavorizate. Aceasta s-a derulat la  Unitatea de perfecționare profesională și activități sociale a BNR de la Cumpătu – Sinaia, într-un cadru informal. Participanților le-a fost pusă la dispoziție infrastructura necesară pentru a crea o atmosferă plăcută în care cunoștințele și informațiile să fie asimilate la nivel optim.

Educația financiară ocupă un loc strategic pe agenda instituțiilor semnatare ale Acordului de Colaborare. Acordul, încheiat de cele patru instituții și Ministerul Educației, vizează elaborarea Strategiei Naționale de Educație Financiară (SNEF) și realizarea de activități comune în domeniul educației financiare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Muzeul Național de Istorie a României Proiectul expozițional „Avram Iancu. Omul, eroul, legenda, 200 de ani de la naștere”, realizat de BNR

17 Apr 2024 418

Și la Sucursala regională Constanța „Zilele Porților Deschise“ la Banca Națională a României

16 Apr 2024 414

Știri Constanța Banca Națională a României lansează monede cu tema 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 468

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3607

Decizii de politică monetară ale BNR

04 Apr 2024 431

Monedă din argint cu tema „270 de ani de la nașterea lui Gheorghe Șincai”, lansată de BNR (FOTO)

24 Feb 2024 534

Banca Națională a României câștigă, la București, un proces cu primarul Chițac, legat de terenul din Piața Ovidiu (MINUTA)

14 Feb 2024 3053

Monedă din argint cu tema „Constantin Brâncuși – Surse românești și perspective universale“, lansată de BNR

29 Jan 2024 671

BNR menţine dobânda cheie la 7% pe an. Deciziile Consiliului de Administraţie

12 Jan 2024 727

Euro s-a depreciat la 4,9730 lei

05 Jan 2024 999

Rezervele internaționale ale BNR, la finalul anului 2023

05 Jan 2024 583

Indicele ROBOR la trei luni a coborât miercuri la 6,24% pe an. Datele BNR

27 Dec 2023 699

BNR lansează o monedă argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Vladimir Ghika

27 Dec 2023 612

BNR lansează în circuitul numismatic o nouă monedă. Tema este legată de istoria aurului

19 Dec 2023 883

Euro s-a depreciat la 4,9677 lei

11 Dec 2023 890