Elevii din Constanța, instruiți de polițiști

Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au continuat și astăzi seria activităților informativ - preventive la alte două școli din municipiul Constanța. În acest context, polițiștii au stat de vorbă cu peste 150 de elevi din cadrul școlilor gimnaziale ,,Aurel Vlaicu” și ,,Anghel Saligny”.

Astfel, prin vizualizarea unor filmulețe educative, elevilor le-au fost prezentate și explicate informații importante referitoare la prevenirea bullyingului, delincvenței juvenile și a traficului de persoane. Totodată, polițiștii le-au reamintit elevilor claselor a V-a pericolele la care s-ar putea expune prin furnizarea datelor personale pe rețelele de socializare și cui ar trebui să se adreseze pentru a cere ajutor atunci când se simt în pericol.

În cadrul activității, polițiștii au vorbit despre cauzele, riscurile și efectele nocive ale consumului de alcool și tutun, iar pentru o mai ușoară transmitere a mesajului, aceștia le-au oferit celor mici materiale educative cu sfaturi preventive.

Activităţile desfăşurate fac parte din Programul de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor - prioritate naţională şi locală şi proiectul „Pregătiți pentru viață”.

Sursă foto: IPJ Constanța


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Activități preventive ale polițiștilor în incinta școlilor din Constanța

28 Mar 2024 310

Polițiștii în vizită la Universitatea Ovidius din Constanța

28 Mar 2024 419

Misiuni ale polițiștilor rutieri, în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi usturătoare

28 Mar 2024 406

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța

28 Mar 2024 387

Doi bărbați au fost puși după gratii la Poarta Albă, județul Constanța. Ce fapte au comis

28 Mar 2024 446

Șofer sub influența substanțelor psihoactive, depistat în urma unui accident rutier, în Năvodari, județul Constanța. S-a întocmit dosar penal

28 Mar 2024 497

În Constanța Un tânăr s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat

28 Mar 2024 362

Bărbat arestat pentru furturi din locuințe, în municipiul Constanța. Valoarea prejudiciului este de peste 100.000 de lei (FOTO)

28 Mar 2024 505

Cinci tineri, reținuți pentru că ar fi sustras din mai multe mașini, în Medgidia, județul Constanța. Ce au constatat polițiștii?

28 Mar 2024 461

Acțiuni ale polițiștilor în zona școlilor și mall-urilor din Constanța

27 Mar 2024 495

Constanța Șofer beat și fără permis condamnat definitiv la închisoare

27 Mar 2024 553

Constanța Armă neletală de autoapărare deținută de un bărbat cu permisul de armă expirat

27 Mar 2024 549

Accident rutier pe bulevardul IC Brătianu din Constanța! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

27 Mar 2024 666

Trafic de droguri în parcarea subterană unui centru comercial, din municipiul Constanța

27 Mar 2024 748

Tribunalul Constanța - Avizul pentru restricțiile din Peninsulă, emis după adoptarea Regulamentului pentru Zona Peninsulară! De ce râmân stâlpișorii în picioare (MOTIVARE)

27 Mar 2024 625