Este oficial! S-au modificat instrucţiunile privind chemarea în activitate a ofiţerilor, a maiştrilor militari şi a subofiţerilor

Ministerul Apărării Naţionale a modificat instrucţiunile privind chemarea/rechemarea în activitate, în corpul ofiţerilor, a maiştrilor militari sau a subofiţerilor. Ordinul nr. 89/2019 pentru modificarea Instrucţiunilor privind chemarea/rechemarea în activitate, în corpul ofiţerilor, a maiştrilor militari sau a subofiţerilor, în vederea încadrării unor funcţii de execuţie din structurile Ministerului Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului Apărării naţionale nr. M.124/2017, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind efectuarea pregătirii militare generale de către unele cadre militare în activitate, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 373 din 14.05.2019.

Conform modificărilor, înscrierea la concurs se realizează în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la dată publicării anunţului, la sediul structurilor militare organizatoare, prin depunerea unui dosar de înscriere care cuprinde documentele prevăzute de lege, la care se adaugă posibilitatea folosirii legitimaţiei militare pentru a atesta calitatea prevăzută de lege.

Direcţia management resurse umane, pentru chemare/rechemare în activitate în corpul ofiţerilor, şi Direcţia personal şi mobilizare a Statului Major General, pentru chemare/rechemare în activitate în corpul maiştrilor militari/subofiţerilor, centralizează propunerile privind chemarea/rechemarea în activitate şi acordarea gradelor militare şi, după verificarea legalităţii acestora, prezintă ministrului Apărării naţionale, respectiv şefului Statului Major al Apărării, potrivit competenţelor, proiectele de ordin privind chemarea/rechemarea în activitate, acordarea gradelor şi numirea în funcţiile vacanţe a candidaţilor câştigători, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la dată afişării rezultatelor finale.

În situaţia în care constată că nu au fost îndeplinite condiţiile de participare la concurs de către candidaţii declaraţi câştigători, aceste structuri returnează procesele-verbale cu rezultatele obţinute în urma desfăşurării concursului/examenului şi dosarele candidaţilor care au fost propuşi pentru chemare/rechemare în activitate structurilor organizatoare, menţionând în scris neregulile constatate. În această situaţie, comandanţii/şefii structurilor organizatoare dispun măsurile necesare pentru eliminarea neregulilor, care pot include anularea concursului.

Dată chemării/rechemării în activitate, care se înscrie în proiectul de ordin, este, de regulă:
a) 1 a lunii următoare celei în care se prezintă decidentului proiectele de ordin;
b) prima zi a celei mai apropiate perioade de transfer, dacă regulamentele federaţiilor de specialitate prevăd astfel de perioade, în situaţia organizării concursului pentru încadrarea funcţiilor vacanţe de tehnicieni sportivi şi sportivi de performanţă.

Persoanele chemate în activitate care nu au pregătire militară anterioară parcurg un program de pregătire militară generală în termen de cel mult un an de la dată chemării în activitate, în condiţii care se stabilesc prin dispoziţie a şefului Statului Major General. Acelaşi regim se aplică şi persoanelor chemate în activitate în corpul cadrelor militare, în vederea ocupării posturilor de medic, medic dentist, farmacist, biolog, biochimist şi chimist, în unităţile şi structurile sanitare din reţeaua Ministerului Apărării Naţionale, precum şi celor chemate în vederea încadrării funcţiilor de psiholog din Armata României.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApN Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

23 Apr 2024 207

MApNConsiliul Afaceri Externe, la Luxemburg

23 Apr 2024 240

MApN Se fac înscrieri pentru cursurile de ofițeri în Armata Română! Vezi câte locuri sunt disponibile în Constanța

22 Apr 2024 441

România MApN se pregătește de a doua campanile de recrutare a soldaților. Vezi ce criterii trebuie îndeplinite

22 Apr 2024 411

MApNElemente din analiza procesului de angajare în armată a soldaților profesioniști

22 Apr 2024 240

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 804

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

19 Apr 2024 512

MApN împachetează cadouri pentru eroii supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial

19 Apr 2024 542

MApN23 aprilie - 165 de ani de existență a Forţelor Terestre Române

19 Apr 2024 308

MApNExercițiu de instruire cu termen scurt de notificare, în județul Tulcea

19 Apr 2024 306

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

18 Apr 2024 442

LIVE TEXTAmbasadorul SUA în România, în vizită la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 812

MApNÎntâlnirea conducerii MApN cu președinții comisiilor de apărare ale Parlamentului României

17 Apr 2024 324

MApNAngel Tîlvăr- „România își exprimă recunoștința pentru sprijinul esențial oferit de Statele Unite ale Americii în asigurarea securității și apărării Flancului Estic al NATO”

17 Apr 2024 265

MApNÎntrevederea ministrului apărării naționale cu omologul din Regatul Țărilor de Jos

16 Apr 2024 254