Este Ziua mondială a Mediului. Mesajul Gărzii de Mediu Constanța "Fiecare dintre noi trebuie să învețe să stopeze arderile necontrolate"


Ziua Mondială a Mediului sau Ziua Mediului Înconjurător, este aniversată în fiecare an pe data de 5 iunie.

 
Ziua Mondială a Mediului sau Ziua Mediului Înconjurător, este aniversată în fiecare an pe data de 5 iunie.
 
Ea a fost instituită în 1972 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite pentru celebrarea Conferinței "Ecologia Umană" de la Stockholm și reprezintă elementul cel mai important al "Programului pentru Mediu" al Națiunilor Unite (UNEP).
 
Garda de Mediu Constanța a transmis un mesaj cu prilejul acestei zile speciale, pentru fiecare dintre noi.
 

"Încpând din anul 1722, Ziua mondială a Mediului este celebrată în fiecare an, pe data de 5 iunie, în scopul transiterii unui mesaj de implicare față de problemele mediului înconjurător.

Trebuie să dovedim că suntem responsabili față de mediul în care trăim și suntem mai deschiși față de ideea de a face cât mai multe lucruri bune pentru salvarea patrimoniului natural și pentru reducrea poluării. O schimbare reală nu se poate produce decât dacă toate eforturile de conștientizare și de mobilizare vor fi transpuse în rutina noastră zilnică și transformate într un mod de viață. "

"For Nature", tematica Zilei Mondială a Mediului

"Anul acesta, Ziua Mondială a Mediului are ca temă "For Nature", fiind atrasă atenția asupra faptului că toate ființele vii de pe Pământ sunt conectate la rețeaua vieții. Însă, o provocare majoră pentru mediul înconjurător și pentru sănătatea oamenilor asupra căruia trebuie să tragem un semnal de alarmă, rămâne poluarea aerului. Este nevoie de o schimbare de mentalitate și mai ales de o modificare a comportamentului la nivel de societate. Pentru ca acest lucru să fie posibil, fiecare dintre noi trebuie să învețe să stopeze arderile necontrolate de deșeuri, arderi de miriști , vegetație ierboasă, și să folosească mijloace de deplasare prietenoase cu mediul.

Acțiunile oamenilor determină poluarea , însă cu toții suntem supuși poluării ca urmare a acțiunii altor oameni. Este bines ă identificăm sursele de poluare, să găsim modalități de a diminua sau chiar stopa  acele poluări prin acțiuni civice de tipul: sesizarea autorităților competente, comunicarea cu asociații de mediu, etc. Sunt gesture simple, la îndemâna fiecăruia dintre noi. Dar e nevoie de miliarde de asemenea gesture pentru a salva planeta! ", a transmis Garda de Mediu Constanța.

"Suntem convinși că împreună , prin aceste lucruri simple, putem face pași uriași pentru a crește calitate mediului înconjurător. ", a mai transmis Garda de Mediu.

 
Marcarea Zilei Mondiale a Mediului reprezintă un binevenit semnal pentru fiecare dintre noi  şi un îndemn de a acţiona unitar pentru salvarea patrimoniului nostru natural, pe care avem datoria de a-l lăsa nealterat generaţiilor viitoare.
 
Manifestările dedicate Zilei Mondiale a Mediului se înscriu în efortul comun de transmitere către generaţiile viitoare a unui mediu curat şi sănătos, cu respectarea celor trei dimensiuni ale dezvoltării durabile: economică, ecologică şi socială.
 
Evenimentul este unul din principalele mijloace prin care Națiunile Unite încearcă să stimuleze preocuparea oamenilor pentru protejarea mediului înconjurător și în același timp să sensibilizeze factorii de decizie politică să acționeze în acest sens.
 
Fiecare Zi mondială a mediului înconjurător este organizată în jurul unei teme, recomandată de UNEP, temă care pune accentul pe o preocupare deosebit de presantă în ceea ce priveşte mediul.
 


 
 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, de Ziua Internațională a Păsărilor „Oamenii sunt, prin acțiunile lor iresponsabile, cea mai mare amenințare la adresa bunăstării păsărilor”

01 Apr 2024 506

Eco Gold Invest SA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Amplasarea Unei Instalații De Sortare Deșeuri

26 Mar 2024 380

Grup Petrol Marin SA anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru imobil amplasat în oraș Năvodari

21 Mar 2024 397

SC Mim Confiance SRL solicită de la Agenţia de Protecţie a Mediului, obţinerea autorizaţiei de mediu

21 Mar 2024 386

SC Macchina Per Te SRL solicită de la Agenţia de Protecţie a Mediului, obţinerea autorizaţiei de mediu pentru obiectiv amplasat în jud. Constanța, Loc. Constanța

21 Mar 2024 386

SC Agrement Sport Club SRL solicită de la Agenția de protecție a mediului obținerea autorizației de mediu, amplasat în Mamaia Sat

20 Mar 2024 402

E SOARE AFARA SRL anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul construire parc fotovoltaic, branșamente utilități și organizare executare lucrări

19 Mar 2024 426

DRDP Constanța anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul lucrări de reparații la pod pe DN 3, KM 178+520

15 Mar 2024 436

Comuna Tuzla anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul „Modernizare drumuri de interes local, comuna Tuzla, județul Constanța”

15 Mar 2024 450

CNAIR SA anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul lucrări de reparații pe DN 3, km 209+980 la Deleni, județul Constanța

14 Mar 2024 359

CNAIR SA anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul lucrări de reparații pe DN 3, km 203+850 la Deleni, județul Constanța

14 Mar 2024 351

Dax Solar One anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare, propus a fi amplasat în Localitatea Cuza Vodă

11 Mar 2024 366

Liceu Medigidia - Proiecte STEAM inovative pentru protejarea mediului în Portugalia

04 Mar 2024 284

SC Agro T & F SRL solicită de la APM obţinerea autorizaţiei de mediu pentru punctul de lucru jud. Constanța, Sat Fântânele

23 Feb 2024 444

UAT Comuna Corbu anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru „Reabilitare DC83 Corbu-Vadu și strada Școlii (sat Vadu) comuna Corbu, județul Constanța”

19 Feb 2024 1632