Eucass SRL renovează sediul Ambulanţei Constanţa

Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa a atribuit pe 27 martie, prin negociere fără anunţ de participare, contractul pentru „Modernizare corp C1 parter şi corp S2 P+2 E, recompartimentări interioare la corp C1, pod circular la corp C 2" (C1 - sediu administrativ şi C2 - atelier şi vestiare). Valoarea totală a investiţiei se ridică la 169.000 de lei. Mai exact, este vorba despre un act adiţional la contractul „Modernizarea clădirii sediului administrativ şi clădire ateliere prin recompartimentare şi construire pod circulabil", care a fost atribuit societăţii Eucass SRL în luna septembrie 2011. Semnarea actului adiţional este justificată prin executarea de noi lucrări. Modernizarea clădirii Serviciului de Ambulanţă Constanţa cuprinde extinderea parterului clădirii în care va funcţiona dispeceratul şi separarea activităţii de urgenţă de cea de consultanţă la domiciliu. De asemenea, se vor face modificări la birouri, farmacie şi la spaţiul destinat încărcării aparaturii. Clădirea va fi dotată cu săli de curs pentru instruirea permanentă a personalului. Peste corpul de clădire C2 va fi construit un pod circulabil compartimentat, iar peste corpul de clădire C1 se propune construirea unei şarpante simple. Lucrările sunt estimate a se finaliza în maximum doi ani. Reamintim că din 1960, dată la care a luat fiinţă Serviciul Judeţean de Ambulanţă, şi până în prezent, nu a fost investit niciun leu în reparaţii la clădire.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizie CNSC O licitație organizată Serviciul de Ambulanță Județean Constanța pentru furnizare de materiale sanitare a fost contestată!

07 Apr 2024 470

Știri Constanța azi Accident rutier cu victimă în Eforie Nord!

03 Apr 2024 881

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1312

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Silviu Claudiu Negrilă, director tehnic la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța (DOCUMENTE)

03 Mar 2024 787

UPDATEAmbulanța și poliția intervin la Ovidiu, județul Constanța. Om căzut pe stradă! (FOTO+VIDEO)

25 Feb 2024 2424

Știri Constanța Accident rutier pe bulevardul Tomis. Intervine Serviciul de Ambulanță Județean (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 Feb 2024 2049

Europarts Services SRL va repara autosanitarele Mercedes ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța! (DOCUMENT)

20 Feb 2024 702

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Elenei Roman, director economic la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța (DOCUMENTE)

18 Feb 2024 1264

Știri Constanța Două autoturisme, implicate într-un accident pe varianta Ovidiu (FOTO)

15 Feb 2024 1314

Autosanitarele Citroen aparținând Serviciului de Ambulanță Constanța, reparate de Inter Cars România SRL, controlată de o firmă din Polonia! (DOCUMENT)

11 Feb 2024 707

Licitații Constanța Auto Haus Tudor SRL, contract cu Serviciul de Ambulanță Județean Constanța pentru autosanitarele Renault (DOCUMENT)

08 Feb 2024 870

UPDATE Ambulanța de urgență pe faleza Cazinoului din Constanța (FOTO+VIDEO)

03 Feb 2024 2067

Carambol în Ciocarlia de Sus, județul Constanța. O persoană este rănită

01 Jan 2024 2102

Mașină izbită de un parapet în Lumina, Județul Constanța

01 Jan 2024 849

De ieri până astăzi 340 de solicitări medicale în județul Constanța. Aproape 170 au fost în municipiu

26 Dec 2023 1098