Europrotect Security SRL a atacat licitația pentru servicii de pază la imobilele aparținând Consiliul Județean Tulcea. Ce verdict a primit?

 
  • CNSC admis, în parte, contestația formulată de Europrotect Security SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă, Consiliul Județean Tulcea și obligă autoritatea contractantă, ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei Consiliului, să remedieze documentația de atribuire corespunzător criticii admisă, cu respectarea celor evocate în motivare, să aducă modificările astfel efectuate la cunoștința operatorilor economici interesați de participarea la această procedură și să stabilească o nouă dată limită pentru primirea ofertelor
  • Consiliul respinge restul criticilor contestatoarei, pentru considerentele expuse în motivare
  • Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei
 
 
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis, în parte, contestația formulată de Europrotect Security SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă, Consiliul Județean Tulcea și obligă autoritatea contractantă, ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei Consiliului, să remedieze documentația de atribuire corespunzător criticii admisă, cu respectarea celor evocate în motivare, să aducă modificările astfel efectuate la cunoștința operatorilor economici interesați de participarea la această procedură și să stabilească o nouă dată limită pentru primirea ofertelor.

Consiliul Județean Tulcea, în calitate de autoritate contractantă, a organizat, procedura de atribuire, prin „licitație deschisă”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a acordului-cadru având ca obiect „Servicii de pază la imobilele aparținând Județului Tulcea - Consiliul Județean Tulcea”, cod CPV 79713000-5 (Rev. 2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1048205/14.10.2022, stabilind „termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare” la 22.11.2022 ora 15:00, criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” și valoarea estimată cuprinsă între 6.412.743,36 și 8.817.219,84 lei, fără TVA, valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent fiind de 4.408.609,92 lei, fără TVA.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor respinge restul criticilor contestatoarei, pentru considerentele expuse în motivare.

În fapt, Europrotect Security SRL a contestat documentația de atribuire și răspunsul la clarificări nr. 18271/07.11.2022 emise în cadrul procedurii de atribuire prin „licitație deschisă”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a acordului cadru având ca obiect „Servicii de pază la imobilele aparținând Județului Tulcea - Consiliul Județean Tulcea”, cod CPV 79713000-5 (Rev. 2) și a solicitat „obligarea autorității contractante la: anularea adresei înregistrate sub nr. 18271/07.11.2022 - răspuns clarificări cu privire la răspunsul nr. 6; remedierea documentației de atribuire (fișa de date, caiet de sarcini, răspuns clarificări nr. 18271/07.11.2022), modificarea anunțului de participare CN1048205/14.10.2022 și a documentației de atribuire, modificarea fișei de date a achiziției (...) în subsidiar, în măsura în care nu ar mai putea fi dispuse măsuri de remediere, anularea procedurii de atribuire”.

În susținerea contestației, Europrotect Security SRL a precizat că, analizând documentația de atribuire, respectiv Anexa nr. 3 la Formularul de ofertă, a observat că autoritatea contractantă acceptă reducerea tarifului orar prin convenții încheiate cu AJOFM.

Având în vedere acest aspect, Europrotect Security SRL a solicitat autorității contractante, prin adresa nr. 3870/01.11.2022, să clarifice care sunt documentele pe care trebuie să le prezinte ofertanții care uzează de convenții AJOFM la stabilirea tarifului ofertat.

Autoritatea contractantă a reiterat faptul că prin răspunsul la clarificări având nr. 18271/07.11.2022, a precizat, expres, documentele pe care ofertantul are obligația de a le prezenta pe lângă Convențiile încheiate cu AJOFM.

„Astfel, este clar că „acceptarea” diminuării prețului ofertat în baza subvențiilor nu va fi efectuată doar „prin utilizarea declarațiilor date pe propria răspundere”, însă, este la fel de clar și faptul că, obligația și responsabilitatea realității celor declarate aparține operatorilor economici”, a susținut la rândul său autoritatea contractantă.

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citeste si:


Contract important semnat de CJ Tulcea pentru furnizarea de echipamente în cadrul unui proiect comun România-Ucraina (DOCUMENT)

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitația pentru pază la locațiile Drumuri Județene Constanța SA, contestată la CNSC!

18 Apr 2024 459

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 860

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 800

Primăria Constanța vrea să plătească 700.000 de euro pentru servicii veterinare pentru gestionarea animalelor fără stăpân din municipiu

13 Apr 2024 484

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1578

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația depusă de firma familiei directorului RAR, Marian Butnaru! Despre ce este vorba?

30 Mar 2024 637

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, reclamat la CNSC. Este vizată o licitație pentru materiale sanitare. S-a dictat modificarea documentației de atribuire!

30 Mar 2024 562

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 539

MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la conferința „Schimbarea dinamicii în regiunea extinsă a Mării Negre”

21 Mar 2024 366

Administrația Fondului Imobiliar SRL scoate la licitație serviciile de curățenie în spațiile administrate. Contractul se ridică la peste 170.000 de euro fără TVA

19 Mar 2024 644

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 638

Decizii CNSC Licitația pentru achiziția de materiale sanitare organizată de Spitalul de Boli Infecțioase, contestată

16 Mar 2024 632

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 629

Licitații publice Contract de peste 16 milioane de euro. Consiliul Județean Constanța a lansat o nouă licitație pentru lotul 3 de transport județean!

11 Mar 2024 1088

Achiziția pentru atribuirea contractului pentru pază și protecție în cadrul Direcției de Sănătate Publică a județului Constanța din nou contestată la CNSC! (DOCUMENT)

10 Mar 2024 703